Veganx în solidaritate cu Palestina
Interviu cu Laura Schleifer, de Dr. Leila Dehghan. Traducere de: Comunitatea Queer Vegană
13 noiembrie 2023
32
A5
a/b
Cuvânt înainte
Suntem martorx1 unui genocid și nu putem rămâne în tăcere. Persoanele vegane, antispeciiste, și orice alte persoane interesate de bunăstarea tuturor ființelor nu pot ignora masacrul din Palestina. Ocuparea teritoriilor palestiniene de către coloniștii sioniști, ce a dus la formarea statului Israel, a produs agresiuni neîntrerupte și a fost marcată de evenimente deosebit de violente, precum Nakba, expulzarea majorității populației indigene în 1948, care continuă în prezent.
Bombardamentul asupra fâșiei Gaza a reînceput la începutul lunii octombrie 2023. Aceasta este o chestiune care ne privește pe totx, ea întretaie toate mișcările și dorințele noastre pentru libertate și îngrijire: pentru oameni, pentru animale non-umane, pentru mediu și împotriva schimbărilor climatice. Ne dorim eliberarea persoanelor umane și non-umane de sub orice formă de opresiune și recunoaștem că eliberarea nu poate fi realizată altfel decât colectiv. Cauza Palestinei este și cauza noastră.
Interviul tradus oferă o descriere a mișcării de eliberare a palestinienxlor dintr-o perspectivă vegană. Această eliberare depinde de susținerea internațională, iar printre acțiunile pe care le poate întreprinde cineva pentru a contribui se regăsesc: informarea personală, diseminarea de informații, participarea la proteste și implicarea în campania BDS (boicot, dezinvestire și sancțiuni).
Interviul este o discuție între activista-artistă evreică americană Laura Schleifer și nutriționista iraniană Dr. Leila Dehghan. Interviul a fost publicat online, pe youtube, pe 30 octombrie 2023.
Deși conversația vine din contextul anglo-saxon, SUA și Marea Britanie fiind principalele state susținătoare ale statului colonizator Israel, ea este aplicabilă unui context mai larg (vezi rezultatul votului ONU pentru armistițiu2 în teritoriile ocupate, vot de la care România s-a abținut).
De-a lungul interviului veți regăsi împărțiri pe secțiuni tematice (Despre contextul istoric, Despre contextul actual, Despre argumentul lipsei de expertiză pentru neimplicare, Despre animalizare ca metodă de justificare a genocidului și Despre suveranitate alimentară și BDS) și note de subsol adăugate de către noi, pentru a clarifica informațiile transmise.
Comunitatea Vegană Queer
Noiembrie 2023
Laura Schleifer este o „artivistă” sau o artistă-activistă de-o viață și absolventă a Universității Tisch din New York (BFA, dramaturgie). A făcut un turneu în Orientul Mijlociu, jucând cu trupa de teatru/circ pentru copiii palestinieni și irakieni refugiați, a predat în China, Nicaragua și la Green Street Arts Center de la Universitatea Wesleyan, a jucat pe Broadway și a fost mentoră artistică pentru tinerii fără adăpost și din medii vulnerabile. Eseurile ei apar în numeroase publicații și antologii. În prezent scrie o carte, Liberating Veganism, pentru Vegan Publishers. Laura este, de asemenea, coordonatoare a campaniei de eliberare totală a Institutului pentru Studii Critice asupra Animalelor (ICAS), membră a Consiliului Director al Asociației Promoting Enduring Peace și co-fondatoare a Plant the Land, un proiect comunitar pentru justiție alimentară vegană în Gaza.
Dr. Leila Dehghan, o medică iraniană devenită nutriționistă, a fost nevoită să își abandoneze cariera medicală din cauza migrenelor debilitante. Ghidată de principiile sale etice, Leila a îmbrățișat un stil de viață vegan, găsind în cele din urmă alinare pentru migrenele sale printr-o dietă bazată pe alimente integrale și plante. Această călătorie transformatoare a inspirat-o să urmeze un masterat în nutriție clinică și de sănătate publică. Locuind în prezent la Londra, Leila este fondatoarea PlantEd Academy (https://plantedacademy.com), care oferă cursuri de nutriție bazată pe plante, și a organizației non-profit Plant Based Health Justice (https://plantbasedhealthjustice.org/), dedicată sensibilizării cu privire la sistemele de opresiune interconectate.
Leila Dehghan
Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să vorbești cu mine astăzi. Ești o evreică americană, co-fondatoare Plant the Land, un proiect comunitar de justiție alimentară vegană în Gaza, și ai fost în Orientul Mijlociu, ai fost în taberele de refugiațx palestinienx. Datorită trecutului tău ai o înțelegere profundă a luptelor poporului palestinian și de aceea te-am rugat să mi te alături pentru acest interviu.
În ultimele două săptămâni am asistat la un val de bombardamente fără precedent în Gaza, care au ucis peste 4.000 de palestinienx. Mai devreme astăzi am citit că Israelul a ucis mai mulți copii în aceste două săptămâni decât în ultimii 3 ani3. Acest număr este foarte mare și cred că acesta este motivul pentru care spunem că se întâmplă un genocid al poporului palestinian.4
Suntem amândouă persoane vegane. De obicei, persoanele vegane se pronunță împotriva cruzimii față de animale și critică pe cex care nu sunt veganx pentru că nu sunt de partea justă a istoriei. Având în vedere toate acestea, cred că este foarte trist să văd că multx veganx și organizații plant-based, grupuri și influencerx, au rămas tăcutx cu privire la aceste evenimente. Hai să începem prin a aborda acest aspect.
Deci spune-mi, de ce ar trebui să le pese veganxlor din Marea Britanie sau SUA sau chiar activistxlor de mediu de ceea ce se întâmplă în Gaza în acest moment?
Laura Schleifer
Îmi place cum ai introdus această întrebare, Leila, pentru că, în esență, spui ceva ce aș spune și eu, și anume că persoanele vegane vorbesc mereu despre „ar trebui să-ți pese”, „ar trebui să-ți pese de nedreptatea față de ceilalțx”, „ar trebui să acționezi atunci când se comite o nedreptate împotriva altora” și cer o schimbare dramatică a stilului de viață; să devii veganx este o schimbare foarte mare și totuși este ceva ce, într-un fel, ei cer de la oameni. De ce? Pentru că este ceea ce trebuie să facă.
Deci, este uluitor că această întrebare continuă să apară în comunitatea vegană, pentru că atunci când am devenit vegană pentru prima dată am crezut cu adevărat „uau, acești oameni știu cum ar trebui să fie”, că atunci când vezi nedreptatea în lume, ce faci? Nu stai pur și simplu tăcut, faci ceva, acționezi, îți schimbi propria viață și lucrezi pentru a-i schimba pe alții, pentru a face ceea ce este corect, pentru ca ceilalțx să fie tratați în mod corect și pentru ca drepturile lor să fie respectate, pentru eliberarea lor și tot așa. Este uimitor că, dintre toate comunitățile, noi să ne punem întrebarea „de ce ar trebui să ne pese de ceea ce se întâmplă în Gaza?”. Este uimitor că vorbim de comunitatea vegană care întreabă acest lucru.
Desigur, există veganx cărora le pasă foarte, foarte mult, dar, cex cărora nu le pasă sau care adoptă această atitudine, ar trebui să înțeleagă că violența naște violență. Violența pe care o exercităm asupra altor oameni se reflectă asupra altor animale, iar violența pe care o exercităm asupra altor animale se reflectă asupra altor oameni. Iar noi vrem să fim o mișcare care să pună capăt violenței, să pună capăt sistemelor de dominație, să pună capăt sistemelor de opresiune. Sau nu vrem?
Este uluitor pentru mine că cineva privește oamenii din Gaza și are nevoie de vreo explicație, de un motiv pentru care ar trebui să le pese; acest lucru ne face să ne întrebăm: unde este empatia voastră, sunteți veganx, dar nu aveți empatie? Pentru că, dacă aveți, cum o opriți? Dacă într-adevăr aveți empatie pentru animalele non-umane, cum o opriți atunci când vedeți oameni suferind? Dacă ai empatie, empatie adevărată, aceasta va fi activată tot timpul și când vezi durere, suferință și nedreptate, vei avea un răspuns natural la acestea.
Deci, pentru mine, dacă pui această întrebare, oare chiar ai empatie pentru alte animale? Știu că este un lucru controversat de spus în mișcarea vegană, dar dacă ai empatie, nu e ca și cum ai putea să o oprești dintr-o dată atunci când vezi alte suferințe. Bineînțeles, poți să te îndepărtezi de alte suferințe, pentru că ai luxul de a face asta, întrucât trăiești într-o altă parte a lumii. La fel cum oamenii pot să compartimenteze „oh, nu trebuie să văd abatorul, nu trebuie să văd suferința individului care a ajuns în farfuria mea sau pe haina mea”.
Dar, de asemenea, trebuie să întreb: credeți că ceea ce se întâmplă în Gaza nu afectează și animalele non-umane? Pentru că și ele sunt ființe întrupate, iar atunci când arunci o bombă, o bombă cu fosfor alb,5 ceea ce se folosește acolo, bomba arde pe oricine lovește și nu există nicio modalitate de a o stinge, este ca un acid. Oamenii suferă, animalele non-umane suferă, mediul suferă, toate ființele vii suferă în Gaza.
Deci această idee a unei delimitări artificiale între „aceste ființe contează, dar acelea nu și ne poate păsa de acestea, dar nu ne pasă de acelea”, nu are sens dacă vrei să ai o poziție de empatie profundă și reală.
Leila
Sunt de acord și este bine, de fapt, să comparăm, pentru că este vorba de aceleași lucruri pe care le criticăm la non-veganx, cum ar fi „dacă ați putea vedea abatoarele” sau „aveți un fel de disonanță cognitivă, pentru că nu vă gândiți la faptul că vă iubiți câinele, dar mâncați porc, vacă sau alte animale”. Spunem toate aceste lucruri, dar când vine vorba de persoane umane facem același lucru, „se întâmplă în altă parte”.
Dacă vorbim despre faptul că ne dorim o lume vegană, atunci ne dorim ca nu doar în Occident oamenii să nu mai facă rău animalelor. De exemplu, multx veganx au susținut oprirea focurilor de artificii și a tuturor lucrurilor de genul acesta, dar o bombă este mult mai puternică și va avea un impact negativ mai mare asupra animalelor care se află acolo. Am văzut imagini cu pisici și câini, cu lipsa de hrană și de apă. Dacă ai compasiune, ai compasiune tot timpul.
Despre contextul istoric
Leila
Mulți oameni, în special palestinienx, compară ceea ce se întâmplă acum în Gaza cu Nakba.6 Știu că nu toată lumea este familiarizată cu acest termen. Ce este de fapt Nakba, poți să ne explici?
Laura
Ceea ce s-a întâmplat a fost că, atunci când s-a format statul sionist Israel, sionismul — pentru cex care nu sunt familiarizațx cu acest termen, a fost mișcarea care a venit din partea evreilor europeni care doreau să plece din Europa și să meargă în Palestina, iar sionismul politic este ideea, nu doar de a emigra în Palestina, ci și de a construi un stat național pentru evrei în Palestina. Aceasta a fost mișcarea sionistă. Au vrut să construiască acest nou stat național.
Bineînțeles, palestinienx, ca orice popor, nu au vrut ca alți oameni să vină și să construiască un nou stat național pe pământul lor pe care trăiau de mii de ani și, înainte de a vorbi despre Nakba, aș dori să abordez această întrebare: „Ei bine, dar nu a fost inițial un pământ evreiesc sau nu au trăit mereu evrex acolo?”. Ei bine, au existat evrex care au trăit acolo timp de mii de ani înainte de crearea statului Israel, dar acei evrex trăiau în Palestina, erau evrex palestinienx. Trăiau alături de musulmanx și creștinx palestinienx. Cu toțx erau palestinienx. Trei religii diferite, dar toți erau palestinienx.
Crearea statului-națiune Israel a fost un lucru cu totul diferit, iar evrex veneau din Europa. Evreii sioniști au făcut presiuni pentru crearea acestui stat național, dar nu au reușit să-l creeze pentru mult timp, deoarece britanicx controlau Palestina, iar înainte de asta, turcx controlau Palestina, și au ajuns în stadiul în care au început să comită acte de terorism prin intermediul organizației Irgun, pentru a-i forța pe britanicx să îi lase să facă acest lucru.
Britanicx au pasat situația la ONU și-au spus „găsiți o soluție, nu vrem să fim terorizați de sioniști”. ONU a spus „bine, vom împărți acest pământ în mod echitabil, pe jumătate”, deși au dat mai mult din acel pământ sioniștilor decât palestinienilor, care erau acolo dintotdeauna. Astfel, au dat 52% din acel teren pentru noul stat național al Israelului, iar 48% din acel teren urma să meargă la palestinienx pentru ca aceștia să aibă propriul lor stat național.
Bineînțeles, palestinienx nu au vrut să spună, „bine, va trebui să ne înghesuim în cei 48%, să ne părăsim casele, să ne luăm și să plecăm, pentru că acești invadatorx, colonizatorx vin aici”. Așa că nu au vrut să plece.
Ceea ce s-a întâmplat a fost că sioniștii, odată ce au obținut acest lucru de la ONU, au început să înainteze și să curețe cu violență toate acele teritorii. Mergeau din sat în sat și, în unele cazuri, au măcelărit sate întregi.
Un caz deosebit de infam este cel al satului Deir Yassin,7 în care au măcelărit toți locuitorix, iar ceea ce au făcut a fost cu adevărat îngrozitor. Luau cadavrele sătenxlor și se duceau cu ele în satele din jur, le arătau și le spuneau: „Dacă nu plecați, voi veți fi următorii. Plecați sau muriți!”. Apoi, celălalt lucru pe care îl făceau era să dea totul la radio, pentru că aceasta era principala formă de comunicare în masă în acele zile, așa că transmiteau pe toate undele radio „iată ce s-a întâmplat la Deir Yassin. Iată ce vi se va întâmpla în continuare dacă nu plecați”. 700.000 de palestinienx au plecat, pur și simplu și-au făcut bagajele și au plecat.
Dar ceea ce s-a întâmplat a fost că țările arabe din jur au spus, „ei bine, știți că nu vom lăsa să vi se întâmple acest lucru. Vom ataca Israelul și vă vom lua pământul înapoi, iar totul se va termina în câteva săptămâni. Așa că plecați temporar, mergeți să stați la cineva și apoi, în câteva săptămâni, totul se va termina și vă veți putea întoarce”. După cum știm, lucrurile nu au decurs așa. Israelul a sfârșit prin a-i ataca pe toți ceilalțx și a acaparat și mai mult pământ după aceea, astfel încât 78% din acel pământ este acum Israelul propriu-zis și doar 22% sunt teritoriile palestiniene ocupate și controlate de Israel, iar toți acei oameni care au plecat nu s-au mai putut întoarce niciodată în propria lor țară. În multe cazuri, aceștia trăiesc încă în tabere de refugiațx.
După cum ai menționat, am fost în acea parte a lumii, am fost în Egipt, am fost în Iordania. În aceste țări din jur trăiau palestinienx care se aflau în tabere de refugiațx din 1948. Sunt tabere de refugiațx și în ceea ce sunt teritoriile palestiniene ocupate și controlate de Israel, sunt oameni care trăiesc în tabere de refugiațx în propria lor țară. Aceasta este Nakba, iar Nakba înseamnă catastrofă în limba arabă. A fost catastrofa provocată de venirea sioniștilor, care au curățat etnic8 acel teritoriu, l-au ocupat și l-au colonizat. Aceasta a fost, bineînțeles, tragedia originală a creării statului israelian pe pământ palestinian.
Despre contextul actual
Leila
Este ceea ce fac acum cu Gaza, nu-i așa? Le cer să evacueze.
Laura
Da. Ceea ce pare să se întâmple, în esență, este că se încearcă preluarea restului de teritoriu și am văzut asta mai întâi în Cisiordania. Pentru cex care nu știu, Cisiordania palestiniană este ocupată permanent de armata israeliană și de coloniștx israelienx, iar colonișxi trăiesc în așezări de apartheid; există așezări exclusiv evreiești și spun „exclusiv evrex” și „exclusiv israelienx”, pentru că, în primul rând, există israelienx care nu sunt evrex, care au cetățenie israeliană, dar și evrex care vin din alte părți ale lumii, care nu sunt din Israel, și care se mută în aceste așezări.9
Există aceste structuri de apartheid, iar apoi armata preia tot mai multe teritorii, distruge casele palestiniene,10 dă oamenii afară, în unele cazuri preia casele existente și mută evrex în ele, iar palestinienx trebuie să plece. „Ăsta este ghinionul lor, trebuie doar să găsească altceva”, nu sunt despăgubițx, nu își dau acordul. În multe cazuri, nici măcar nu sunt avertizațx. Pleacă la serviciu sau la școală, se întorc acasă și nu mai au casă.
Acesta a fost cel mai agresiv an în ceea ce privește preluarea de pământuri în Cisiordania palestiniană, israelienx acaparând tot mai multe teritorii acolo, precum și în Ierusalimul de Est; pe de altă parte, nu există israelienx care să locuiască în Gaza și, în mod normal, nu există militarx israelienx în Gaza, dar aceștxa înconjoară Gaza peste tot.
Ceea ce pare să se întâmple cu Gaza este că se încearcă ocuparea teritoriului. Se comite un genocid total în Gaza. În primul rând, măcelăresc fără discriminare, bombardează orice tip de clădire imaginabilă, le spun oamenilor să meargă în anumite locuri și apoi bombardează acele locuri.
Se pare că [Israelul] încearcă cu adevărat să elimine populația și, în același timp, face presiuni asupra Egiptului pentru a deschide granița și a-i lăsa pe locuitorx din Gaza să intre în Egipt, ceea ce pare a fi mai bine decât ceea ce trăiesc acum locuitorx din Gaza din punct de vedere umanitar. Dar Egiptul spune: „Dacă facem asta, toțx locuitorx din Gaza vor intra aici, Israelul va închide ușa și asta va fi sfârșitul”, iar acum palestinienx din Gaza se află în aceeași situație ca și strămoșx lor, care au fost alungațx și nu se mai pot întoarce niciodată, motiv pentru care palestinienx spun mereu „unde este dreptul nostru de a reveni?” (right to return).
Există această idee a dreptului evrexlor de a se întoarce pentru oameni care nici măcar nu au fost vreodată în acea parte a lumii, doar pentru că sunt evrex. E ideea dreptului ancestral la acel pământ. Pe de altă parte, palestinienx spun, „m-am născut acolo. Am crescut acolo, este țara mea și nu mă pot întoarce”. De aceea spunem că ce se petrece este ca o nouă Nakba.
Leila
Cred că ai atins deja acest aspect, faptul că se întâmplă de ani de zile, de zeci de ani, iar oamenii nu sunt conștiențx de acest lucru, dar cex care sunt organizațx în jurul Palestinei știu acest lucru, nu este nimic nou. Doar că modul în care se întâmplă acum este mai agresiv și se pare că nu se mai oprește. Desigur, condamnăm ce a făcut Hamas11, dar răspunsul [Israelului] nu a fost legat doar de acel atac și nu s-a oprit la asta, așa cum se încearcă a se transmite publicului, nu-i așa? Ai menționat și faptul că Egiptul ar putea să deschidă granițele și Palestinienii să se mute în Egipt. Ca și cum Egiptul ar fi naiv și ar accepta atunci când Israelul spune „vreau să-mi extind teritoriul, mută-te de aici”.
Laura
Da, exact. Știu, și asta e o metaforă atât de bună. Poți să te muți? Pentru că vreau să construiesc o extensie a casei mele. O să zgârii o parte din casa ta și o să o tai și asta va fi extensia mea. Da, exact.
Despre argumentul lipsei de expertiză ca justificare a neimplicării
Leila
Trebuie să ne gândim la toate aceste lucruri în loc să spunem pur și simplu „da, sună bine” când auzim unele lucruri. Nu, nu sună! Și chiar am auzit câteva argumente. Unul dintre argumente, știți, din partea veganxlor care tac, este că problema e complexă și nu sunt experțx. Mă gândesc că această poveste este atât de nefolositoare pentru că nu este o problemă complexă… Poți, te rog, să vorbești despre cum asta poate face rău? Dacă o transformăm într-o problemă complexă și spunem că nu suntem experți, asta nu ajută să punem capăt la ceea ce se întâmplă…
Laura
Argumentul cu privire la problema complexă este de obicei formulat în acest mod: este complex pentru că este vorba de două grupuri care se „luptă între ele” și care se „luptă” de mii de ani. Nu-i așa? Aceasta este o narațiune falsă. De asemenea, un conflict religie-religie. „Se luptă din cauza religiei” și, știi, „nu vreau să mă implic în asta, sunt violențe sectare”. Asta este practic ceea ce percep oamenii sau, în mod necinstit, în unele cazuri, o încadrează ca fiind așa. În unele cazuri oamenii și organizațiile care spun asta știu de fapt despre ce e vorba, dar această narațiune servește unei agende care încearcă să ascundă adevărul.
Detaliile pot fi complicate, dar cadrul de bază este foarte simplu. Există un opresor și un oprimat. Există un colonizator și un colonizat. Practic, avem Israelul, Israelul este cel care deține toată bogăția, toată puterea, Israelul este susținut de Statele Unite și de NATO, susținut de Occident, este înarmat de Occident. Când oamenii spun că SUA susține Israelul, nu își dau seama ce înseamnă asta. Nu înseamnă că susținem Israelul în inimile noastre, înseamnă că SUA le dă arme să oprime palestinienx. 12
Și, desigur, întrebarea: de ce au nevoie să-i asuprească pe palestinienx? Ei bine, au nevoie să-i asuprească pe palestinienx pentru că le-au luat pământul și au construit nu doar un stat evreiesc, ci un stat evreiesc suprematist. Adică, au scris în lege că doar evrex au drepturi depline. Deci, chiar dacă există palestinienx care trăiesc în statul Israel și care au cetățenie israeliană, elx nu au drepturi cetățenești depline. Avem aici un stat de apartheid la propriu, iar apoi avem oamenii, palestinienx din teritoriile ocupate și controlate de Israel, care nu au niciun drept, nu au niciun drept în temeiul legislației israeliene. Deci sunt supușx ocupației militare israeliene și dominației și controlului israelian. Israelul controlează fiecare aspect al vieții lor.
Așadar, nu putea exista un caz mai clar de opresor și asuprit, de colonizator și colonizat, de apartheid. De fapt, unx dintre liderx mișcării anti-apartheid din Africa de Sud au călătorit în 2012 în teritoriile palestiniene ocupate și controlate de Israel și nu știau cu adevărat ce aveau să vadă acolo. La vremea respectivă, termenul de apartheid începuse să fie aplicat la acea situație, credeți sau nu, de Jimmy Carter13. Acești liderx sud-africani ai luptei anti-apartheid au mers acolo și au privit și-au spus: „Nu numai că este clar că este vorba de apartheid, dar este de fapt mult mai rău decât tot ceea ce am trăit noi. Ceea ce s-a întâmplat în Africa de Sud pare mai ușor prin comparație.” Situația din 2012 nu era nici pe departe la fel de rea pentru palestinienx ca în prezent. Dacă acei sud-africanx ar fi mers astăzi, ar fi fost și mai îngrozițx. Nu e complicat deloc.
Există o victimă foarte clară în această situație și un opresor foarte clar. Dacă înțelegeți că este vorba de furtul de pământ autohton, de colonizare, de apartheid, de rasism, de asupritor împotriva asupritului și că motivul pentru care israelienx trebuie să facă toate aceste lucruri este de a-i ține la pământ pe palestinienx, astfel încât să continue să dețină controlul asupra acelui teritoriu și să aibă statul lor evreiesc, atunci veți înțelege fundamentul a ceea ce se întâmplă acolo.
Leila
Și mă gândesc că, revenind la veganx, pentru că acesta este de fapt publicul nostru, nu-i așa, veganx vorbesc și au o opinie despre schimbările climatice și despre sistemul alimentar. Cum se face că, atunci când vine vorba de această problemă, brusc este prea complexă și vor să fie experțx înainte de a vorbi despre ea? Când vine vorba de mâncare, de dietă, toată lumea are o părere, nimeni nu cere un expert, dar aici doar experțx ar trebui să vorbească despre asta. Un alt argument pe care l-am auzit pe rețelele de socializare este acela că oamenii spun că nu vor să țină partea nimănui, că sunt pentru umanitate, pentru pace, iar dacă ar împărtăși ceea ce se întâmplă în Gaza în acest moment, atunci ar ține partea cuiva, așa că nu vor să facă asta, pentru că sunt doar pentru pace. De ce această declarație provoacă de fapt mai mult rău? Poți să detaliezi?
Laura
Cred că sintagma No justice no peace (Fără dreptate nu există pace) rezumă destul de bine situația. Cred că mulțx dintre cex care aud această frază nu realizează ce înseamnă cu adevărat, dar ceea ce spune este că, atunci când există o situație precum cea pe care tocmai am descris-o, în care un opresor sau un colonizator ține o altă populație sub control și folosește, desigur, ocupația militară și brutalitatea și continuă să fure tot mai mult pământ și să forțeze oamenii, populația indigenă de pe acel pământ, să trăiască în aceste condiții, nu va exista niciodată pace. Începi să te gândești: „Despre ce fel de pace vorbești? Odihnă în pace pentru cei oprimați?”. Ca și cum va fi pace atunci când va fi tăcerea finală?
Adevărata pace vine din faptul că oamenii trăiesc împreună ca egali. Așa că nu veți avea niciodată pace într-o astfel de situație. Este vorba de o veche zicală a lui Desmond Tutu: „Dacă un elefant stă pe coada unui șoarece și tu spui că sunt neutru, șoarecele nu va aprecia asta”.
Atunci când se întâmplă o astfel de nedreptate, dacă iei partea celor mai puternicx, a opresorului, prin tăcerea ta te plasezi de partea celor mai puternicx. Nu există neutralitate într-o astfel de situație. Este o situație atât de dezechilibrată încât tăcerea înseamnă că îl ajuți pe opresor. Așa că, fie vorbești în sprijinul celor oprimațx și expui ceea ce se întâmplă acolo, fie, implicit, iei partea opresorului și îi ușurezi sarcina de a continua să oprime.
Leila
Tăcerea ajută cu adevărat pe cel mai puternic, nu-i așa, vocea care este dominantă. Evident, am spus că ceea ce se întâmplă acolo este un genocid și că acesta nu este primul genocid din istoria omenirii. În anii ‘90 am avut genocidul bosniac de la Srebrenița, apoi genocidul din Ruanda, care a avut loc tot în anii ‘90, apoi genocidul din Darfur la începutul anilor 2000 și chiar și acum, în China, de fapt, acum când vorbim…
Laura
…uigurii14.
Despre animalizare ca metodă de justificare a genocidului
Leila
Ceea ce se întâmplă în Gaza este foarte diferit. În primul rând, primim multe imagini în direct ale evenimentelor, pe măsură ce acestea se întâmplă. Și, în ciuda tuturor acestor imagini, celelalte țări nu iau măsuri. De fapt, niciun alt genocid nu a primit atât de mult sprijin din partea liderxlor internaționali și există, de asemenea, o mulțime de oameni obișnuiți care sprijină Israelul în ciuda imaginilor și filmărilor, au văzut ce se întâmplă și continuă să sprijine Israelul. Mă întreb, ce spun aceste reacții despre noi și despre umanitate, cu adevărat? Aceste reacții colective, ce impact vor avea asupra viitorului nostru?
Laura
Este interesant că te întrebi ce spune acest lucru despre umanitate, faptul că atât de mulțx dintre noi pot urmări în timp real acest tip de atrocitate care se desfășoară în fața ochilor noștri și totuși să fie de partea celor care conduc măcelul sau să spună, „nu vreau să mă implic, nu mă privește”.
Cred că, pe de o parte, aș face o distincție între cex care au un fel de implicare în ceea ce se întâmplă acolo și cex care nu au. Pentru că, în mod evident, există oameni care au o implicare emoțională sau conexiuni. Există oameni care au legături cu palestinienx sau legături cu comunitatea arabă sau musulmană și apoi, desigur, există evrex care au legături acolo. Poate că au rude acolo sau pur și simplu au crescut cu ideea unui stat evreiesc. Și cu cât sunt mai implicați în ideea unui stat evreiesc, cu atât mai mult se vor compara, vor raționaliza și vor folosi ceea ce în psihologie se numesc mecanisme de apărare a egoului, vor găsi modalități de a justifica sau minimiza ceea ce Israelul le face palestinienxlor.
Iar apoi mai sunt și cei cu investiții financiare, investiții financiare în companii care profită de pe urma ocupației, a războiului, a armelor și a combustibililor fosili, ceea ce reprezintă o mare parte din această situație, chiar dacă acel teren este o bază militară proxy a Statelor Unite ale Americii în Orientul Mijlociu, unde sunt toate aceste țări bogate în petrol. Așadar, aveți o mulțime de astfel de interese și investiții care, din nou, îi vor face pe acești oameni să spună, „trebuie să fim alături de Israel”, deoarece știu că sunt implicate conturile lor bancare.
Și apoi îi mai avem și pe sioniștix creștinx, foarte implicațx în ceea ce se întâmplă, care susțin Israelul, deoarece consideră că acesta este Țara Sfântă, unde Iisus se va întoarce și nu vor ca musulmanx să preia controlul asupra ei. Nici pe evrex nu-i vor atât de mult, dar elx cred că Iisus a fost evreu și că este vorba de iudeo-creștinism. Așa că simt că ar prefera să fie în mâinile evreilor decât în mâinile musulmanilor.
Există toate aceste aspecte în care oamenii sunt implicați într-un fel sau altul și, bineînțeles, există și alți oameni care se cam deconectează și nu vor să acorde atenție, spunând, „nu știu. Nu înțeleg. Asta nu are legătură cu mine”. În cazul acestor oameni trebuie să ne uităm la psihologia rasismului, a xenofobiei și a islamofobiei. Și, în mod evident, există rasism pe toată linia. Evident, oricine se uită la asta din orice motiv și crede că este justificabil sau că nu este ceva pentru care ar trebui să facem tot ce putem să-l oprim — asta este rasism, rasism, rasism. Vorbim mult în mișcarea vegană, cel puțin în partea intersecțională, de eliberare totală a mișcării, despre modul în care animalizarea, de exemplu, joacă un rol foarte important în dezumanizare, în devalorizarea anumitor populații și în a face să pară că viețile lor sunt lipsite de valoare, că sunt în mod inerent barbare și sălbatice, precum animalele. Și vedem că acest limbaj circulă din nou. Îi vedem pe politicienx și generalx militari israelienx spunând „avem de-a face cu animale umane, acei oameni sunt animale”.
Deci, din nou, este vorba de acest limbaj al genocidului care folosește animalizarea ca instrument, pentru că, desigur, este înrădăcinat în percepția noastră asupra animalelor non-umane: „O, animalele non-umane, viața lor nu valorează atât de mult, nu au moralitate, trebuie să le stăpânești și să le controlezi, sunt în mod inerent violente”.
Toate acestea sunt asocieri pe care mișcarea noastră se străduiește să le anuleze atunci când vine vorba de animale non-umane, și care sunt folosite împotriva anumitor grupuri de oameni pentru a ne face să empatizăm mai puțin cu acei oameni, să nu ne putem identifica cu ei și, în cele din urmă, să ne pese mai puțin de ei și să credem că este necesar să îi stăpânim, să-i controlăm, să îi dominăm și să îi subjugăm. Și să-i închidem în cușcă, la propriu, în acest caz. Aveți Gaza, care funcționează ca un uriaș — ceea ce Amnesty International numește cel mai mare din lume — lagăr de concentrare.
Armata israeliană înconjoară Gaza, astfel încât nu pot intra sau ieși, nu pot exporta sau importa. De asemenea, palestinienx, inclusiv copiii palestinieni, sunt ținuți în cuști, în mod semnificativ în Cisiordania palestiniană ocupată de Israel, unde soldațx israelienx vin în unele cazuri în miez de noapte și bat la ușile caselor palestiniene și iau copii mici, uneori bebeluși, și îi pun în închisori israeliene. Astfel, toate acestea sunt raționalizate prin această idee: „acești oameni sunt animale, trebuie să fie stăpâniți, trebuie să fie controlați, sunt violenți în mod inerent, sunt brutali, sunt sălbatici”.
Și auzim tot acest limbaj rasist colonialist standard, direct din manualul colonialist, care circulă. Aceste concepte de genul „Islamul este o religie violentă” au rolul de a face să pară că este în regulă când li se face acest lucru.
Despre suveranitate alimentară și importanța mișcării BDS
Leila
Multe dintre lucrurile pe care le spui sunt exact ceea ce noi, veganx, încercăm să susținem pentru animalele non-umane. Cred cu adevărat că este un contraprogres al mișcării faptul că tăcem și se spune faptului că spunem mereu că suntem o mișcare cu compasiune. Iar acum eșuăm, atât de simplu… dar sunt și câteva persoane care vor să-i ajute pe palestinienx. Deci, ce pot face elx? Știu că aveți propria organizație, dar există vreun ajutor care să ajungă în Gaza în acest moment?
Laura
A fost foarte complicat să aducem ajutoare în Gaza. În primul rând, este foarte dificil oricum, chiar și în condiții „normale” — ghilimele mari în jurul normalului, pentru că nu este nimic normal în această situație — dar chiar și în circumstanțe mai obișnuite, este foarte dificil să aduci ajutor de orice fel în Gaza. Motivul este, bineînțeles, așa cum am menționat mai devreme, faptul că Israelul menține această blocadă asupra Gaza de 17 ani. Ceea ce înseamnă, în termeni reali, că armata israeliană controlează tot timpul condițiile din Gaza, inclusiv apa, iar locuitorx nu pot intra sau ieși de pe teritoriul lor, nu pot importa sau exporta, totul este complet izolat. Este foarte dificil să primești ajutor chiar și în general, dar este și mai dificil acum, din cauza a tot ceea ce se întâmplă. Au înăsprit și mai mult aceste restricții.
Am avut o strângere de fonduri pentru Plant the Land. Mă străduiesc să văd cum pot trimite banii în Gaza.
Pentru cex care nu știu, Plant the Land este o echipă de proiecte comunitare și de justiție alimentară și suveranitate alimentară vegană din Gaza. Am înființat Plant the Land împreună cu cofondatorul meu, Anas. Anas este din Gaza, este cineva de acolo și întreaga echipă de voluntarx este formată din localnicx din Gaza. Eu sunt singura persoană care nu este din Gaza. Așa că elx făceau deja o mulțime de eforturi pentru a-și ajuta comunitatea să obțină ceea ce avea nevoie. Am văzut acest lucru și l-am respectat foarte mult.
O mulțime de oameni din Gaza erau deja înfometați chiar înainte de această campanie de bombardamente, deoarece Israelul controla întreaga economie și, de asemenea, ceea ce putea intra sau ieși. Mă contactau online și îmi spuneau „avem nevoie de ajutor”. Am văzut multe inițiative de justiție alimentară în cadrul mișcării vegane, în care se făcea legătura între veganism și alimente pe bază de plante și oamenii care aveau nevoie de hrană, și m-am gândit că poate am putea face asta în Gaza.
Așa că l-am contactat pe Anas, care făcea deja această muncă de ajutorare, și i-am spus: „Ce părere ai avea despre o strângere de fonduri pentru alimente vegane?”. La acea vreme, era Ramadanul, o mare sărbătoare musulmană. I-a plăcut ideea, s-a dovedit a fi întâmplător vegetarian, așa că a fost foarte deschis și încântat, iar eu am simțit că aceasta era o modalitate foarte bună de a face posibil ca veganx să ofere ajutor direct și hrană pentru Gaza, care avea nevoie, și să facă acest lucru într-un mod care să fie în concordanță cu etica lor.
Aceasta este echipa Plant the Land și se numește Plant the Land pentru că, de fapt, ei chiar au plantat hrană. Întreaga idee din spatele acestei acțiuni a fost suveranitatea [alimentară] și hrana pe termen lung și faptul că Israelul nu controlează acest lucru. Bineînțeles, Israelul a distrus acum o mare parte din munca pe care au făcut-o, [e distrusă] la un nivel inimaginabil, așa că nu știu care va fi viitorul Plant the Land. Dar, în acest moment, Anas încearcă în continuare să ajute oamenii. O mulțime de oameni sunt înghesuițx în spații mici. 1,1 milioane de locuințe au fost distruse, din câte am auzit ultima dată. Asta a fost cu câteva zile în urmă, așa că probabil sunt mult mai multe distruse acum. Și e vorba de o populație de 2 milioane de oameni, așa că aproape că nu au mai rămas locuințe care să fie în picioare.
Bineînțeles că vor exista nevoi în cele din urmă, atunci când ce se întâmplă acum se va opri, dacă palestinienx vor fi încă acolo, va fi nevoie de multă reconstrucție. Există alte organizații care reușesc să trimită ajutoare direct în Gaza în acest moment și aș spune că ar fi minunat să donați. Jewish Voice for Peace (Vocea evreiască pentru pace) este o organizație admirabilă, care merită sprijinită din toate punctele de vedere. Sunt evrex care sunt în soldaritate cu palestinienx, care se opun sionismului ca evrex. Elx lucrează la o mulțime de aspecte diferite pe această temă.
În prezent, elx oferă ajutor direct, dar lucrează foarte mult și pentru a ajuta mișcarea de boicotare, dezinvestire și sancțiuni (BDS). Este extrem de important ca veganx să afle acest lucru. Există multă confuzie în rândul veganxlor cu privire la mișcarea BDS și mă bucur că mi-ai oferit această șansă de a clarifica.
Mișcarea BDS a fost inițiată de un palestinian pe nume Omar Barghouti, care a fost inspirat să creeze această mișcare pe baza strategiei folosite de activiștx sud-africani anti-apartheid. Ea funcționează prin utilizarea unei strategii de boicotare, dezinvestire și sancțiuni economice specifice pentru a exercita presiune internațională asupra Israelului, cu scopul de a-l determina să se retragă din teritoriile palestiniene din Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est, care, așa cum am menționat mai devreme, reprezintă doar 22% din ceea ce a fost Palestina. Dar chiar și aceste mici zone de 22% sunt ocupate și controlate de Israel încă din 1967.
Mișcarea BDS este o campanie globală. Palestinienx le spun tuturor celor din întreaga lume, „vă rugăm, dacă ne susțineți, participați la acest boicot al apartheidului Israelului”. Ceea ce implică această campanie este:
1) boicotarea produselor israeliene sau a produselor care profită de pe urma ocupației și controlului israelian asupra teritoriilor palestiniene și a oprimării palestinienxlor. Există un site web www.bdsmovement.net care are o listă cu toate companiile pe care vă cer să le boicotați. Dacă vreți să știți care sunt companiile care provin din Israel, puteți să vă uitați la codul de bare, dacă la început este numărul 729 atunci știți că provine din Israel.
Dar nu sunt doar companii israeliene, ci și companii de aici. De exemplu, una foarte importantă pentru veganx, pentru că ne place humusul, sunt mărcile de humus Sabra și Tribe. Acestea sunt două dintre cele mai malefice companii. Dacă îmi amintesc bine, Tribe susține brigada israeliană Golani a armatei israeliene, sau poate că Sabra, întotdeauna le încurc15. Dar una dintre ele susține, iar când spun susține, mă refer financiar. Cealaltă finanțează unele dintre așezările israeliene de apartheid din Hebron, iar Hebron este de fapt locul unde trăiesc unx dintre cei mai violențx și agresivx coloniștx. Pentru că de multe ori coloniștx vin din alte părți ale lumii, pentru că elx cred că este pământul lor prin drept divin, și vin într-un mod foarte agresiv și înarmați pentru a-i teroriza pe palestinienx până când pleacă. Aveți o mulțime de companii, McDonald’s chiar acum, care tocmai a oferit o mie de mese gratuite armatei israeliene. Așadar, avem aceste companii foarte specifice care profită de pe urma ocupației și este foarte important să le boicotăm.
2) dezinvestirea — renunțați la acțiunile de la orice companie care este israeliană sau care profită de pe urma ocupației israeliene;
3) sancțiuni — sancțiunile urmăresc ca, în cele din urmă, oamenii să facă presiuni asupra guvernelor lor pentru a impune sancțiuni asupra Israelului. În cazul mișcării sud-africane de apartheid, sancțiunile au ajuns să fie o parte importantă, ajungându-se până la stadiul în care țări din întreaga lume au spus: „Companii aeriene sud-africane, nu puteți ateriza avioanele pe aeroporturile noastre”. S-a ajuns la acest nivel.
Desigur, acest lucru este foarte greu în cazul ăsta. În stadiul în care suntem, le spunem guvernelor noastre occidentale „nu-i mai înarmați, pentru numele lui Dumnezeu!”. Este mult mai grav decât faptul că fac afaceri cu Israelul, pentru că înarmează Israelul la propriu.
Dar o parte foarte importantă pentru veganx este că există, de asemenea, un boicot academic și un boicot public, și de divertisment. Ceea ce înseamnă că palestinienx spun, „vă rugăm să nu trimiteți personalități publice în Israel și să nu faceți apariții publice în care să vorbească despre lucruri precum veganismul, de exemplu”. Pentru că asta face să pară că Israelul este această țară drăguță, liberă, progresistă, căreia îi pasă de animale și așa mai departe… Și oferă acoperire, legitimează Israelul și legitimează ceea ce le face palestinienilor. Am avut o mulțime de personalități publice din mișcarea vegană care s-au dus să vorbească în Israel.
De exemplu, a fost turneul Vibe Israel, în care au fost mari YouTuberx care au mers în Israel, care au primit o excursie cu toate cheltuielile plătite de guvernul israelian, pentru a promova Israelul ca națiune vegană. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant în legătură cu acest lucru a fost faptul că chiar și mulți veganx care se considerau a fi pro-palestinienx nu au putut să vadă problema cu acest lucru, pentru că au spus, „uitați-vă la toate lucrurile oribile pe care le face SUA. SUA încalcă teribil drepturile omului, dar nu le spunem veganxlor să nu meargă în SUA și să nu vorbească în SUA, așa că de ce să le spunem să facă la fel cu Israelul? Suntem doar antisemițx aici, acesta este dublul standard?”. Și dacă nu înțelegeți că este vorba de un boicot organizat, așa pare, este logic că ar spune asta. Dar motivul pentru care este diferit este că este un boicot organizat și țintit, așa că este aproape ca și cum ai încălca un pichet de grevă. Nu este vorba doar de faptul că este greșit din punct de vedere etic să mergi în Israel, ci și de faptul că este un boicot organizat și atunci când faci aceste lucruri sabotezi eforturile acelui boicot, îi sabotezi capacitatea de a fi eficient.
Acesta este un lucru foarte important pe care vreau ca veganx să îl înțeleagă și, de fapt, există o subdiviziune a BDS care a apărut pentru că Israelul s-a prezentat ca o națiune vegană și a promovat această linie de propagandă; se numește Vegans for BDS și se concentrează în mod special pe produsele vegane și pe celebritățile vegane și se uită la acest lucru printr-o lentilă vegană. De exemplu, Joey Carbstrong, Earthling Ed, James Aspey și, bineînțeles, Gary Yourofsky au fost acolo. Dar atunci când merg acolo și fac aceste apariții publice, toate acestea dăunează direct palestinienxlor. Așa că, cu siguranță, implicați-vă în BDS, implicați-vă în Vegans for BDS, susțineți organizații precum Jewish Voices for Peace, susțineți Al-Awda, care este o organizație arabă care sprijină Palestina. Puteți citi presa care se concentrează pe această problemă, care expune cu adevărat adevărul, Electronic Intifada, care este condusă de Ali Abunimah. Vă puteți uita la revista +972, care este o publicație israeliană de stânga, care este foarte anti-sionistă. Aveți Palestinian Chronicle, o aveți pe Amanda Weiss, care este evreică americană. Acestea sunt câteva resurse.
Unul dintre cele mai importante lucruri este să ajuți la răspândirea informației despre acest subiect, pentru că există încă multă ignoranță în jurul acestei probleme și să îți faci timp să înveți și tu despre acest subiect, să încerci să înveți și să înțelegi această problemă pentru a putea comunica cu alte persoane. Mă puteți găsi pe Facebook, întrebați-mă orice doriți.
Leila
Știu că palestinienii ne-au cerut să împărtășim [situația în care sunt] în acest moment, să sensibilizăm. Îți mulțumesc foarte mult!
Veți găsi întregul interviu online în Engleză la următorul link:
https://www.youtube.com/watch?v=SmouaqxCAOk
Linkuri utile din interviu:
Plant the Land: http://www.planttheland.org
Boycott, Divest, Sanctions movement: https://bdsmovement.net
Vegans for BDS: https://www.vegansforbds.com/about/
Jewish Voices for Peace: https://www.jewishvoiceforpeace.org
Lista scurtă cu companii de boicotat:
Mișcarea BDS înseamnă mult mai mult decât boicotarea produselor de consum: este vorba, de asemenea, de campanii pentru a exercita presiuni asupra instituțiilor, sindicatelor și companiilor pentru a boicota Israelul din punct de vedere academic, cultural, economic și militar16. Cu toate acestea, este important de știut care companii susțin activ Israelul și pot fi evitate:
Hewlett Packard ajută la gestionarea sistemului de identificare biometrică pe care Israelul îl folosește pentru a restricționa circulația palestinienilor.
Siemens este complice la întreprinderea de colonizare ilegală a Israelului prin construcția planificată a interconectorului EuroAsia. Acesta va lega rețeaua electrică a Israelului de cea a Europei, permițând așezărilor ilegale de pe pământurile palestiniene furate să beneficieze de comerțul Israel-UE cu energie electrică produsă din gaze fosile. #StopFuelingIsraeliApartheid
AXA investește în bănci israeliene, care finanțează furtul de pământ și resurse naturale palestiniene. Nu cumpărați polițe de asigurare de la AXA sau, dacă aveți în prezent o poliță de asigurare cu ei, încercați să o anulați.
Puma sponsorizează Asociația de Fotbal din Israel, care include echipe din așezările ilegale ale Israelului de pe teritoriul palestinian ocupat.
Fructele, legumele și vinurile din Israel sunt adesea etichetate în mod eronat ca fiind „Produse în Israel”, deși provin din pământuri palestiniene furate. Boicotați toate produsele din Israel din supermarketul dumneavoastră și cereți ca acestea să fie retrase de pe rafturi.
Hummusul Sabra este un joint-venture între PepsiCo și Grupul Strauss, o companie alimentară israeliană care oferă sprijin financiar armatei israeliene.
Soda Steam este complice în mod activ la politiciile israeliene de strămutare a cetățenilor beduini-palestinieni indigeni din Israel în Naqab (Negev). SodaStream are o lungă istorie de maltratare și discriminare a lucrătorilor palestinieni.
Cosmeticele Ahava își au centrul de producție, centrul de vizitare și magazinul principal într-o așezare israeliană ilegală.
1. Folosim x la finalul unor cuvinte (substantive și adjective) genizate din limba română pentru a ne opune binarității pe care această genizare o presupune și pentru a rezista folosirii masculinului în mod implicit — refuzăm ideea că totx subiecții ar fi masculini sau că masculinul ar fi neutru. Astfel, în interiorul textului veți regăsi cuvinte precum „palestinienx”, „evrex” și pronumele „elx”. Întrucât nu există încă o regulă oficială gramaticală pentru folosirea x-ului, încercăm folosirea sa adăugându-l ca sufix la rădăcina cuvântului.
2. ONU a organizat o sesiune de urgență pe 27 octombrie 2023 cu reprezentantx țărilor membre, pentru a vota pentru încetarea focurilor. Rezultatele au fost: 120 voturi pentru, 14 voturi contra, 45 de abțineri.
3. GAZA: 3.195 de copii uciși în 3 săptămâni depășesc numărul de copii uciși în zonele de conflic începând din 2019, Salvați Copii, https://www.savethechildren.org.uk/news/media–centre/press–releases/gaza–childrens–deaths–in–last–three–weeks–surpasses–total–child–
4. Un oficial ONU de la New York se retrage din funcție invocând „genocidul” civililor palestinieni, The Guardian, https://www.theguardian.com/world/2023/oct/31/un–official–resigns–israel–hamas–war–palestine–new–york
5. Fosforul alb are un efect incendiar semnificativ care poate arde grav oamenii și poate incendia structuri, câmpuri și alte obiecte civile din apropiere. Utilizarea fosforului alb în Gaza, una dintre cele mai dens populate zone din lume, sporește riscul pentru civili și încalcă legea internațională. Israel: „Fosfor alb folosit în Gaza și Liban”, Human Rights Watch, https://www.hrw.org/news/2023/10/12/israel–white–phosphorus–used–gaza–lebanon
7. Masacrul de la Deir Yassin: „De ce mai contează încă 75 de ani mai târziu”, Al Jazeera,
2023 https://www.aljazeera.com/news/2023/4/9/the–deir–yassin–massacre–why–it–still–matters-75-years–later
8. Ethnic cleansing/curățare etnică (dislocare și expulzare): transformarea unei zone în zonă omogenă din punct de vedere etnic prin utilizarea forței sau a intimidării pentru a îndepărta persoanele aparținând unui alt grup etnic sau religios, ceea ce este contrar dreptului internațional.
9. Israel și teritoriile palestinine ocupate 2022, Amnesty International https://www.amnesty.org/en/location/middle–east–and–north–africa/israel–and–occupied–palestinian–territories/report–israel–and–occupied–palestinian–territories/
10. Trupele israeliene dărâmă case palestiniene în Cisiordania, Al Jazeera, 2022, https://www.aljazeera.com/news/2022/3/8/israeli–troops–demolish–palestinian–home–in–west–bank
11. În 7 octombrie, Hamas a lansat o operațiune militară masivă pe teritoriul israelian. În „De ce a atacat Hamas?”, Al Jazeera, 2023. https://www.aljazeera.com/features/2023/10/11/analysis–why–did–hamas–attack–now–and–what–is–next
12. SUA trimite mai mult armament în Israel înainte de preconizata invazie a Gazei, The Guardian, 2023 https://www.theguardian.com/us–news/2023/oct/12/us–to–send–more–arms–to–israel–before–expected–gaza–invasion
13. Al 39-lea președinte al SUA, care a scris cartea „Palestina: Pace, nu apartheid” în 2006, în care susține că acțiunile de control și ocupație ale Israelului sunt principalul obstacol în calea păcii din Orientul Mijlociu.
14. Uigurii sunt un grup etnic turcesc originar și afiliat cultural cu regiunea generală a Asiei Centrale și de Est. Uigurii sunt recunoscuți ca naționalitate titulară a Regiunii Autonome Uigure Xinjiang din nord-vestul Chinei. Mai multe informații găsiți în „China este vinovată de genocidul uigurilor din Xinjiang, a decis tribunalul”, Al Jazeera, 2021. https://www.aljazeera.com/news/2021/12/9/china–guilty–of–uighur–genocide–beyond–reasonable–doubt–report
15. Este vorba de Sabra. Aflați mai multe informații pe www.bdsmovement.net.