Asta (nu) e o poveste de dragoste! LoveKills, punk şi primii 20 de ani de anarcha-feminism în România (Adina Marincea)

1. Folosesc aici termenul de feminism de stânga radical nu în sensul comun în Statele Unite de RadFem (TERF) – un feminism transfob, ci în sens local, non-partinic, drept un tip de feminism mai degrabă intersecţional care refuză complicități naționaliste, capitaliste, heteronormative, coloniale și rasiste şi se poziționează în opoziţie cu feminismul liberal.

2. Pentru că astfel de munci sunt cel mai bine realizate colectiv, dacă aveţi observaţii despre informaţii care ar fi relevant de inclus sau eventuale corecturi, ne puteţi trimite un mail la editurapaginilibere@protonmail.com, specificând şi cum vreţi să fiţi menţionate/ţi în nota de mulţumiri.

---

Asta (nu) e o poveste de dragoste!

LoveKills, punk şi primii 20 de ani de anarha-feminism în România¹

Contextul istoric din România face ca literatura şi activitatea anarhistă pre-comunistă, de altfel destul de prolifică², să fi rămas în mare parte necunoscută. Regimul comunist represiv fie i-a alungat, fie i-a amuţit pe anarhişti, astfel că abia la începutul anilor ‘90 a reînceput să se coaguleze o mişcare anarhistă, şi asta datorită scenei punk. Afinitatea dintre cele două nu este una întâmplătoare, ele având în comun anumite principii care au dus la formarea hibridului muzical-politic „anarho-punk”. Rebeliunea, etica „Do It Yourself” (DIY), autogestiunea economică şi socială sau contestarea autorităţii sunt principii politice şi militante care definesc mişcarea anarho-punk.

La nivel internaţional, punk rock-ul a apărut în anii ’70. În România scena punk s-a dezvoltat în anii ’90, îndeosebi în Craiova şi Timişoara, influenţată de relaţiile cu fosta Iugoslavie (îndeosebi Serbia). Grupuri şi mişcări punk au existat încă din anii ’80, de exemplu în zone mai izolate la marginile Timişoarei.³

Munca de „propagandă” anarhistă depusă de primele colective post-decembriste prin publicaţii ca Manifest Underground Timişoara (1991), Revolta Punk (1994), Slogan (cca. 1997), Clipa Anarhiei (1999) Revolta! (2003)⁴ şi multe altele prin traducerea şi recuperarea de texte anarhiste, a fost una importantă pentru mişcare. Cu atât mai mult în cazul colectivei LoveKills, care făcea practic o muncă de la 0, întrucât anarha-feminismul era efectiv inexistent până atunci în România. Mişcările feministe „maninstream” erau mai degrabă cele din zona liberală⁵, de altfel criticate de colectivele radicale.

În cele ce urmează veți citi despre istoria LoveKills, convingerile lor, motivații și demotivări, și cum se văd lucrurile la un deceniu distanță. Pentru documentare am trecut prin 15 din cele 17 numere ale zinei (2 dintre ele nefiind de găsit online – nr. 3 şi 10) și prin alte materiale din diverse surse, printre care și un interviu din 2009 de pe platforma Grassrootsfeminism⁶. Tot în acest format am povestit și eu cu câteva dintre inițiatoarele colectivei LoveKills, fragmentele din interviu fiind redate cu font italic pe tot cuprinsul acestui articol. Unde sursa citatelor nu este specificată, cititoarea poate deduce că provin din interviul luat de mine. Răspunsurile primite sunt comun agreate de mai multe dintre ele, dorința lor fiind de a nu fi numite nici măcar cu inițiale. Din acest motiv am optat în redarea răspunsurilor lor pentru denumirea Lilith-LK, așa cum este denumit și blogul colectivei⁷, Lilith fiind un simbol al nesupunerii preluat adesea de anarha-feministe.

LoveKills: Asta (nu) e o poveste de dragoste!

LoveKills (DragosteaUcide) a fost prima colectivă anarha-feministă din România, activă între 2003-2009 în mai multe oraşe din ţară printre care Craiova, Timişoara şi Bucureşti. A publicat o fanzină şi a organizat un festival cu acelaşi nume, a organizat dezbateri, ateliere, proiecţii de filme, lecturi, a realizat şi distribuit broşuri de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii şi s-a implicat în diferite acţiuni. LoveKills lupta împotriva patriarhatului, capitalismului, militarismului, rasismului, fascismului și xenofobiei, precum şi pentru drepturile animalelor⁸.

De ce LoveKills? Dragostea ucide este adevărul pe care l-am recunoscut în jurul meu. Peste tot unde apare dragostea, apar şi ura, gelozia, constrângerea. Cele mai multe limitări ale libertății se fac în numele dragostei. Cele mai multe crime se fac din dragoste. Părinții își bat copiii pentru că îi iubesc și le vor binele. Statul face războaie pentru binele poporului său, pentru a-l proteja. Statul și Biserica impun legi împotriva avortului pentru continuitatea neamului și din dragoste pentru cei ne-născuți.

Sistemul patriarhal, plin de ură și răzbunare, a transformat dragostea în cel mai groaznic sentiment, într-un sentiment al slăbiciunii. Și astfel, femeia este reprezentanta dragostei – iubirea întruchipată. Femeia este cea care își îndeamnă fiii să meargă la război și să-și iubească țara. Femeia este cea care, din dragoste pentru fiica sa, o îndeamnă să se mărite cu un bărbat bogat, pentru a-și asigura viitorul. Femeia este cea care își sacrifică trupul pentru Stat. […]

Dragostea ucide într-un sistem bazat pe ură, dragostea este un sentiment pervertit, care nu își are locul în această lume.

– LoveKills #17 (2008), în Fanzinul Fanzinelor TM

Primul număr al fanzinei LoveKills a apărut în 2003 la Craiova, apoi s-a extins şi în alte oraşe. Era prima fanzină anarho-punk din România creată de şi care avea în centrul ei Punkista, Anarhista, nu partea masculină, care domina scena punk. Aceasta a fost şi motivaţia iniţială a zinei, să demonstreze că femeile erau şi ele activ implicate în mişcarea punk şi că au avut o contribuţie importantă de-alungul istoriei anarhiste. Să demonteze ideile sexiste care predominau în societate şi să militeze pentru o exprimare liberă. Însă tocmai acest lucru a deranjat orgoliile masculine şi abia după ani de zile au început să simtă că primesc reacţii bune de la oamenii care le-au descoperit.

Ce ne-a determinat? În orice direcţie întorceam capul, observam cultura patriarhală, cred că asta ne-a determinat, contextul social de-atunci.

[…]

Prima dată a apărut fanzinul, nu colectivul, prin 2003, l-a scris *** care scria deja în alte publicaţii anarhiste în care erau şi tipi. Faptul că o tipă a început publicarea unei fanzine anarho-punk în care se scotea în evidenţă foarte mult fata punk şi se vorbea despre sexism şi patriarhat a deranjat extrem de tare scena macho-punk din Craiova. Din cauza asta, scena punk de acolo s-a divizat şi apoi au început să apară tot felul de probleme, conflicte, violenţe între grupuri, adică grupul activ care milita şi ceilalti punkişti. Cumva din solidaritate şi toate întâmplările astea ne-am alăturat muncii ei, şi eu şi ***, asta ne amintim, şi cred că ne-am numit colectiv când am decis să organizam festivale. Până atunci era doar revista LoveKills.

FEMINISMUL: o relaţie complicată

LoveKills se revendica mai degrabă din mişcarea Do It Yourself (DIY) şi anarho-punk decât din cea feministă, pe care o asocia în general cu feminismul liberal. Punk-ul era văzut ca muzică eliberatoare pentru femei, pentru că îşi puteau alege propriul stil în afara convenţiilor, fie el sexualizat sau desexualizat, puteau introduce noi reprezentări despre rolul femeilor în muzică şi nu numai. Din acest motiv, în multe numere ale zinei sunt articole despre „Femei în punk”, versuri din diferite melodii sau interviuri cu punkiste, membrele colectivei identificându-se şi ele astfel. La începuturile zinei era chiar un articol vehement cu titlul „Nu sunt feministă pentru că nu mă consider o victimă”.

Colectiva LoveKills este un proiect anarha-feminist, așa că direcția ar fi mai mult spre D.I.Y, să zicem, și nu atât spre al treilea val feminist, deși etica DIY este considerată a face parte din el. Teoretic suntem feministe, desigur, dar în experiența noastră feminismul pe care l-am întâlnit, în special în România, este ceva la care noi ne opunem sau îl respingem de fapt, deoarece îl vedem ca pe un lucru care reafirmă binaritatea de gen și dominația. De exemplu, feminismul întâlnit în zilele noastre în România este foarte legat de Biserica Ortodoxă și merge mână în mână cu moralitatea creștin-ortodoxă. Prin urmare, subminează, în mod evident, drepturile de reproducere ale femeilor – de exemplu, drepturi care au fost redobândite la începutul anilor ‘90, după decenii de dictatură. De asemenea, cere femeii să se supună cu evlavie modelului de familie patriarhal (valoarea absolută a societății românești). Femeia emancipată pentru aceste feministe este femeia manager / politician / președinte, cu un accent major pe afinitatea ortodoxă. Desigur, ne opunem unei astfel de emancipări, din moment ce apelăm la boicotarea alegerilor și luptăm împotriva oricărui tip de structură ierarhică. Acesta ar fi, să zicem, un fel de feminism din al doilea val care este vizibil în România. Cel de-al treilea val, în primul rând, credem că este foarte puțin reprezentat și, întrucât s-a dezvoltat din al doilea val, a ajuns să aibă și o formă destul de autentică (referindu-ne desigur tot la contextul românesc).

Ideea principală a activității noastre și accentul principal este anarhismul. Atașăm feminismul de anarhism, întrucât vedem că mai sunt probleme de abordat în ceea ce privește sexismul și dominația în mediile „libere” și „prietenoase”, așa-numitele medii anarhiste. Dar anarhismul este mai accentuat, deoarece considerăm că este acel mod pertinent de a obține libertatea absolută a tuturor ființelor. – Interviu LoveKills 2009⁹

Undeva prin 2005-2006, la nr. 7 al LoveKills, s-a produs însă o schimbare în auto-identificarea zinei, care a trecut de la eticheta de „Fanzin anarho-punk” la „Anarho-feminist”. Am încercat să înţeleg mai bine relaţia lor cu feminismul, ce înţelegeau prin acest cuvânt, cum era el privit în comunităţile anarhiste. Răspunsul primit a fost că anarho-feminismul cu care se identificau nu avea nimic de-a face cu „feminismul”. „Feminismul” criticat de LoveKills era cel mainstream, liberal, ONG-izat, sau cel asociat cu actele de caritate sau serviciile sociale pentru femei realizate de biserici și alte organizații ale femeilor creștine. Critica LoveKills vine de pe o poziție anarha-feministă, nicidecum pe una anti-feministă, și vizează limitările acestor tipuri de „feminism” liberal sau creștin – care mențin ierarhiile și inegalitățile tipice patriarhatului capitalist:

Nu ne-am declarat feministe atunci, în niciun caz, şi nici dup-aia, şi nici mai târziu, şi nici în momentul de faţă. […] A nu te încadra în feminism, a nu fi de acord cu el, a nu crede în feminism că e o soluţie, nu înseamna că eşti anti-feministă. Adică, feminismul pentru mine nu vorbeşte deloc despre stat, nu merge deloc la rădăcină, unde e problema. Nu cred că feminismul ajută, dar NU mă declar anti-feministă. Mă situam clar anarhistă.

Cum era perceput feminismul atunci? Era destul de greu şi-n scena anarhistă să vorbeşti despre anarho-feminism, sau feminismul nu îşi avea locul de discuţie printre oameni, în niciun caz printre anarhişti, în general nici anarho-feminismul, nici feminismul, nici orice luptă împotriva sexismului … era un subiect minat în perioada aia.

O parte dintre textele din zinele LoveKills, îndeosebi în primii ani, erau traduceri ale unor texte de la autoare sau colective anarha-feministe internaţionale, considerate relevante pentru propriile experienţe şi istorii locale. Însă, îndeosebi în ultimii ani de activitate, zinele au şi texte scrise de membrele colectivei, bazate pe propriile experienţe, precum şi texte primite de la colaboratoare din afara ţării. Scriau despre acţiuni şi practici ale altor grupuri anarha-feministe ca Rote Zora (Germania de Vest), Mujeres Libres (Spania), Mujeres Creando (Bolivia), biografii anarhiste, interviuri cu alte colective, critici la adresa etatizării (instituţionalizării) – inclusiv a relaţiilor, roluri de gen şi heteronormativitate, sexualitate, muncă sexuală, pornografie, obiectualizare, dreptul la avort, violenţa împotriva femeilor şi auto-apărare, muncă – inegalităţi şi exploatare capitalistă şi patriarhală, vegetarianism şi eliberarea animalelor, diferitele forme de opresiune, rasism, sexism, homofobie, critici la adresa diferitelor curente feministe (liberale/capitaliste, rasiste şi care sprijină patriarhatul), atitudinea bărbaţilor în lupta de emancipare a femeilor, teme dezbătute şi astăzi.

Solidaritate şi ajutor reciproc

Zinele erau distribuite la concertele punk din diferite oraşe ale ţării, la târguri de carte, în deplasări şi alte întruniri locale, naţionale sau internaţionale. Sau prin poştă, la cei care nu ajungeau la evenimente. Lilith-LK povesteşte cum colectivele din diferite oraşe erau mici, dar se sprijineau unele pe altele. Când un grup organiza un eveniment undeva, de exemplu în Timişoara, veneau persoane din celelalte oraşe, Bucureşti, Craiova, şi în acest fel îşi şi distribuiau reciproc materialele.   

Pe vremea aia distribuţia se făcea în toate oraşele în care erau punkişti, activişti, anarhişti, concerte. Grupurile sau persoanele active colaborau între ele, colaboram şi toţi aveam broşuri, zine, fluturaşi de peste tot. Dacă se făcea ceva în Craiova, făceam un fluturaş împotriva fascismului, Noii Drepte, se împărţea cumva, ori în ziua respectivă în care mergeau ei, ori în săptămâna aia, în toate părţile, în alte oraşe în care eram oameni. Dacă se făcea ceva în Iaşi cu animale, toată lumea împărţea fluturaşul ăla. Cam aşa se făcea. Na, nu te obliga nimeni, dar era solidaritatea. Fiind puţini, era mai ok sa împărţim peste tot. Cam aşa a fost atunci. Exista solidaritatea asta şi ne ajutam reciproc.

Prin 2006, LoveKills a început să publice ediţii speciale în limba engleză, pentru publicul din afara României, cu scopul de a strânge fonduri pentru festival. Aceste numere includeau atât traduceri ale unora dintre articolele din zinele în limba română, cât şi articole scrise de alte colective sau persoane din afara ţării, sau texte prezentate la atelierele sau discuţiile din cadrul festivalului LoveKills.

Festivalul a pornit tot în 2006 din dorinţa de a avea un eveniment care nu se rezumă numai la muzica punk, la concerte şi distrat împreună, ci şi de a avea dezbateri şi ateliere, de a problematiza aspecte din interiorul culturii punk văzute ca problematice¹⁰. Scopul festivalului era de a aduce împreună activiştii din scena anarhistă naţională şi internaţională, a crea reţele şi a face împreună muncă de auto-educare, de conştientizare şi de-construire a manifestărilor sexismului şi patriarhatului dincolo de gen:

Sunt persoane anarhiste sau în general cu care te înţelegi şi cu care nu te înţelegi. Din diferite aspecte. Nu le împărţeam atunci în tipi şi tipe, şi nici acum nu divizăm aşa. Şi pe atunci şi fetele şi băieţii erau la fel de patriarhali şi sexişti. Cu toţii suntem victime ale aceluiaşi sistem, patriarhatul, doar că femeia e dublă victimă, ea trebuie să fie supusă şi bărbatului, şi sistemului. Dar nu, în niciun caz nu am avut chestia asta că sunt băieţi…Dimpotrivă, am avut băieţi care ne-au ajutat, după ce am început să devenim colectiv, să fim festival, am avut implicarea multor băieţi care ne-au ajutat, şi o grămadă de fete care ne-au alungat…     

Demoralizări, transformări şi reveniri în forţă

Colectiva a publicat 17 numere ale zinei în decursul a 6 ani şi a organizat 4 ediţii ale festivalului LoveKills. După spusele membrelor colectivei, destrămarea s-a produs undeva în jurul lui 2008-2009 (când au fost şi ultimele ediţii ale zinei şi festivalului). A fost influenţată de impactul asupra întregii scene anarhiste al violenţei şi abuzurilor „forţelor de ordine” asupra manifestanţilor de la summit-ul NATO, precum şi de unele schimbări personale din vieţile lor.   

La o perioadă, cred că la al treilea festival, cumva două dintre noi s-au mutat în alte ţări, Germania, Italia, cumva a fost mai greu cu comunicarea, a apărut şi lipsa de timp, şi toate astea, şi na, nu am mai continuat.

Da, ce s-a întâmplat la NATO pot să zic că a distrus toată mişcarea, scena anarhistă, stânga, dacă era ceva scenă de stânga, dar a distrus şi a apărut foarte greu, pot să zic că o reapariţie a ei s-a format când a apărut Roşia Montană sau cândva, şi da, a rupt orice legătură, a avut un impact…controlul care a fost atunci şi-n zilele dinainte şi ce s-a întâmplat şi după, controlul poliţiei…a adus multe probleme psihice sau frică, panică, tot felul de chestii din astea în care oamenii nu or mai avut putere de a reîncepe ceva.

Cum priveşti perioada respectivă? S-a schimbat ceva fundamental în poziţionarea ta ideologică vizavi de anarhism, feminism, capitalism, socialism?

Anarhismul s-a construit, pot să zic, mai solid. La capitalism aş adăuga fascism. În momentul de faţă nu le văd separate, cred că trăim cea mai fascistă formă a capitalismului sau că e cel mai capitalist fascism global din toate timpurile. Nu ştiu, îs amestecate, eu nu mai pot să le văd separat. Cu socialismul eu nu mi-am bătut capul niciodată şi cu feminismul la fel, nu cred în el, e ca un pansament la buba capitalismului sau na, la buba patriarhatului, doar nu mergem la rădăcină. Punem acolo să nu se vadă buba şi nu se merge la rădăcină. Să nu fiu înţeleasă greşit, în acelaşi timp solidarizez cu toate luptele, revoltele, rezistenţele tuturor femeilor de pretutindeni, indiferent ce cred ele, în ce cred ele. Mai puţin cred în feminismul neoliberal..

Câţiva ani a fost destul de linişte pe scena anarhistă din cauza demoralizării colective, până prin 2010-2013, când au început să se mobilizeze diferite grupuri pe fondul crizei, măsurilor dure de austeritate sau exploatării de la Roşia Montană. Odată cu iniţative civice, de stânga și/sau radicale precum au fost CriticAtac, Occupy Conti (Cluj-Napoca), Occupy CNDB şi apoi Facultatea de Istorie (Bucureşti), Tinerii Mânioşi, FânFest, Occupy UBB (Cluj-Napoca) sau Roşia Montană, un nou elan activist a prins rădăcini şi a crescut, încet dar organic, în amploare, formându-se noi colective, în timp ce unii dintre „vechii” anarhişti au rămas şi ei activi, deşi mai „low profile”. Noi colective și spații au apărut în diferite orașe ca Timișoara (Atelier DIY – 2009, Armonia – 2018), București (Biblioteca Alternativă¹¹ – 2010, CLACA¹² – 2013), Cluj-Napoca (LMA¹³ Collective – 2010, A-casă¹⁴ – 2013, Rizom Infokiosk¹⁵ – 2015) sau Craiova (Spațiul Do-It-Yourself Craiova¹⁶ – 2012).

Aceste spaţii au câteva lucruri în comun: sunt autonome, anti-autoritare, non-ierarhice, auto-organizate, majoritatea se revendică din cultura DiY. Ele construiesc contra-discursuri, naraţiuni alternative faţă de cele dominante din societatea capitalistă, patriarhală, hetero-normativă şi rasistă. Şi fac acest lucru fie prin producţia şi distribuţia unor surse de informare non-mainstream – prin “biblioteci alternative”, zine produse de şi distribuite între diferite colective (ca Leave Me Alone Zine¹⁷ a LMA Collective), dar şi prin discuţii, muzică şi moduri alternative de a petrece timpul împreună. Unele sunt mai centrate pe zona de hardcore punk şi DiY (LMA Collective, Atelier DIY, Armonia), altele pe auto-sustenabilitate şi sprijin reciproc (A-casă, Cultivă Oraşul, Food Not Bombs, Piaţa Autonomă Cluj), sau pe dimensiunea politică – literatură, dezbateri, educaţie politică sau activism (Biblioteca Alternativă, Claca, A-casă, Macaz).

Există astăzi în România cel puţin două proiecte de documentare şi recuperare a istoriei anarhiste române încă active: Editura Pagini Libere şi ANARHIVA¹⁸. Pe website-ul ANARHIVA am găsit scanate majoritatea numerelor din LoveKills, precum şi alte flyere sau broşuri produse de alte colective anarho-punk din perioada respectivă. Până recent, pe partea de publicistică a fost foarte activă şi Râvna¹⁹ – una dintre colectivele anarhiste cele mai longevive, website-ul lor fiind activ între 2010-2018.

(De)conexiuni şi (Dis)continuităţi istorice

În aceeaşi perioadă cu LoveKills a fost activă şi colectiva ladyfest-ro, organizatoare a festivalului anarha-feminist LadyFest, care se definea astfel:

ce este ladyfest romania, cine dorim sa fim?

un grup de fete si femei dedicat organizarii festivalului ladyfest in romania. prima editie a avut loc la timisoara in mai 2005 iar acum ne pregatim pt. a doua editie ce va avea loc la bucuresti in octombrie 2007. ca si in 2005, prin festivalul nostru urmarim sa punem in evidenta expresia artistica si implicarea sociala a fetelor si femeilor si in acelasi timp sa impartasim idei prin muzica, “spoken word”, “performance”, film si video, expozitii, prezentari, ateliere, discutii si acțiuni.

– despre/about, https://fia.pimienta.org/

Acestea au publicat două numere ale zinei omonime²⁰ şi au organizat marşul Take Back the Night!²¹ (Hai să ne luăm noaptea înapoi!) în 2007 la Bucureşti.

După cele două ediţii ale festivalului LadyFest – din 2005 (Timişoara) şi 2007 (Bucureşti), în 2008 acestea s-au reorganizat sub grupul F.I.A.²² (fete/femei/feminism în acţiune/activism), activ până prin 2015.

grupul F.I.A. (fete/femei/feminism in actiune/activism), format in 2008 din fostul colectiv ladyfest-ro care a organizat 2 festivaluri in 2005 la timisoara si 2007 la bucuresti, se axeaza pe diverse initiative anti-sexiste in romania. o parte importanta din misiunea grupului consta atat din colaborarea si conlucrarea cu alte grupuri si persoane, cat si sustinerea altor initiative, pe teme de justitie sociala, inclusiv de gen. proiectele noastre principale sunt o bibilioteca “mobila” de zine, carti si alte materiale feministe si site-ul si blogul f.i.a.

– despre/about, https://fia.pimienta.org/

Parte din grupul F.I.A, împreună cu un grup informal din scena anarho-punk locală, a iniţiat în 2010 în Bucureşti un proiect de locuire colectivă – Biblioteca Alternativă²³ (BA). Tot în 2010 s-a format şi Cercul de lecturi feministe²⁴, găzduit de BA, existând o suprapunere între cele două grupuri. BA funcţiona şi ca centru social-comunitar, organizator de întâlniri, ateliere, freeshop-uri, proiecţii de filme, etc.

Biblioteca Alternativă se definea astfel:

A aparut la initiativa unui grup informal cu scopul de a-ti impartasi o serie de materiale menite sa contribuie la dezvoltarea unui spirit critic fata de lumea si societatea in care traim, fiind totodata o baza de discutie pentru initierea unei schimbari sociale.

Este organizata pe principiul participarii si al non-ierarhiei.

Reprezinta un proiect autonom, non-profit, care se bazeaza pe contributia voluntara a celor care doresc ca astfel de spatii sa existe, sa se dezvolte si sa poata sa ramana independente de finantarile europene/institutionale. Orice donatie este binevenita!

Aduna peste 1000 de carti/reviste/brosuri/fanzine care au calatorit din mana in mana pentru a ajunge aici. Acestea se grupeaza pe mai multe domenii dintre care: sociologie/antropologie, anarhism/miscari sociale/actiune directa, gen/sexualitate/LGBT, colonialism/militarism, represiune/prizonieri politici, beletristica, arta/fotografie, etc.

Nu accepta in spatiul sau idei si atitudini opresive si autoritare (rasiste, sexiste, homofobe, xenofobe, etc.)

– Despre, https://biblioteca-alternativa.noblogs.org/despre-biblioteca/

Între 2010-2012 grupurile s-au extins, s-au transformat, iar BA s-a mutat în diferite locaţii, fiind în continuare atât proiect locativ, cât şi centru comunitar, gazdă a Mobilobibliotecii F.I.A şi a cercului de lecturi. În 2012 parte din colectivul BA se mută²⁵ într-un nou spaţiu − al treilea de la formare. Grupul se măreşte, ca urmare şi a evenimentelor socio-politice din 2011 (mişcarea Occupy şi mişcările feministe²⁶). BA rămâne atât proiect locativ, cât şi spaţiu de întâlniri şi organizare. Sunt în continuare active biblioteca, cercul de lecturi, cât şi evenimente tip Cafenea/prânz vegan. În 2013 se produce însă o ruptură între grupuri. Drept urmare, o parte din colectiv formează Centru feminist Sofia Nadejde²⁷ (CFSN), deschis pe 7 decembrie 2013, şi care rămâne în spaţiul de până atunci şi păstrează cărţile din Mobilobiblioteca F.I.A. A continuat să fie spațiu locativ, să organizeze cercul de lecturi feministe, a adăpostit timp de jumătate de an o familie evacuată din strada Vulturilor și a participat la acțiuni concrete de protest și proiecte grassroots²⁸. Au publicat informații despre activitățile lor pe website-ul CFSN timp de un an, dar au continuat să fie active și după.

CFSN este un spatiu feminist, gazda a Mobilobibliotecii F.I.A. si cercului de lecturi feministe, care va functiona si in sprijinul altor grupuri si initiative feministe.

Centrul va fi deschis comunitatii pentru intalniri si activitati, va mai gazdui o cafenea vegana si va mai oferi:

o camera de lectura, unde poti rasfoi sau imprumuta carti, zine etc.

un atelier de cusut, serigrafie etc.

un spatiu pentru proiectii, repetitii etc.

un loc de depozitare pentru grupuri

si diverse alte modalitati de sprijin la nevoie…

Credem in feminism, intersectionalitate, solidaritate ca practica zilnica necesara pentru vietile noastre personale, si pentru comunitatile noastre si societatea pe care ne-o dorim. Stim ca in societatea noastra violenta domestica, violenta sexuala, hartuirea sexuala, rasismul, homofobia, saracia, limitarea libertatii de reproducere si accesul neadecvat la servicii de sanatate sunt cateva din nedreptatile care ingradesc vietile femeilor in mod special. Acestea sunt lucrurile pe care ne axam. CFSN este un spatiu autonom explicit si activ antisexist, antirasist, antihomofob si antitransfob, anti-ablist, antispeciist, anticapitalist.

– Despre, blogul CFSN https://centrufeminist.wordpress.com/despre/

Tot în decembrie 2013 restul colectivului BA se mută²⁹ cu partea lor din cărţi în spaţiul de la Fabrica Pionierul, formând centrul autonom CLACA³⁰.

CLACA* este un centru independent pentru activităţi comunitare, organizare politică, dezbatere, educaţie critică din București.

CLACA se adresează tuturor celor care vor să schimbe idei şi să lupte pentru propria poziţie în societate, propriile condiții de trai, muncă, îngrijire sau educație, cât și persoanelor și grupurilor deja active politic.

Principiile CLACA includ autonomia, solidaritatea, auto-determinarea, egalitatea, democrația directă și anti-autoritarismul.

Politica Centrului CLACA este una anti-capitalistă, queer-feministă, anti-rasistă, de respect pentru mediu si animale. Oricine poartă respect pentru aceste politici este binevenit să participe și să se organizeze în spațiul nostru. CLACA nu tolerează comportamente bazate pe reproducerea mecanismelor de exploatare, excludere și opresiune.

CLACA funcţionează pe principiul autonomiei față de stat, partide, companii private, fundații.

CLACA este un spaţiu dedicat iniţiativelor locale şi o punte de dialog cu grupuri asemănătoare dintr-un context internaţional. CLACA se transformă în funcţie de grupurile ce i se alătură şi oamenii care o susţin.

CLACA îşi asumă riscuri. CLACA nu e nici eficientă, nici bine adaptată.

– Despre CLACA, pe website-ul https://centrulclaca.wordpress.com/cine-suntem/

Pentru prima dată după aproape 4 ani, BA nu mai este spaţiu locativ. Continuă însă organizarea de întâlniri, discuţii, ateliere, prânzuri, proiecţii de film şi cercuri de lectură. Noi oameni şi grupuri se alătură, printre care şi Gazeta de Artă Politică³¹ (GAP) şi Rhythms of Resistance.

Rhythms of Resistance (RoR) e o mişcare apărută în 2000 în Londra, ca reacţie la represiunea poliţiei asupra manifestărilor Reclaim The Streets (RTS). Se bazează pe un tip de protest şi activism public care foloseşte „frivolitatea tactică” – cântatul la tobe şi alte instrumente muzicale, samba stradal, crearea unei atmosfere de carnaval cu zâne şi clovni. Scopul acestor tactici nelipsite de surpriză, juisare şi ironie este redefinerea radicală, feministă şi queer, a protestului şi acţiunii directe, undeva la mijlocul drumului între viziunile pacifiste şi Black Block sau confruntările violente, ca poziţie şi tip de manifestare libertară. Motiv pentru care RoR este asociată cu Blocul Roz/Argintiu din cadrul mişcărilor anti-globalizare ale anilor ’90-2000. „Formaţii” RoR au apărut mai apoi în mai multe ţări din Europa şi nu numai, inclusiv în România, unde prima apariţie RoR a avut loc în Bucureşti la GayPride în 2012³². Ulterior s-au format diferite configuraţii noi ale RoR România de-alungul anilor.

Tot într-o zonă a reprezentaţiilor cultural-artistice asumat politice se situează şi Gazeta de Artă Politică (GAP), unul din cele mai longevive colective, încă activ în 2021. GAP a apărut în 2013 ca publicaţie de stânga independentă şi auto-finanţată, care publică trimestrial un număr tipărit al Gazetei, contribuie la promovarea unor proiecte artistice și activiste, organizează dezbateri, vizionări de filme şi cercuri de lecturi sau alte colaborări cu diferite iniţiative socio-politice.

MANIFEST

Toată arta este politică.

Gazeta de Artă Politică dezbate, analizează și promovează dimensiunea socio-politică a celor mai diverse forme de manifestare cultural-artistică.
G.A.P. își propune:

• relevarea dimensiunii politice a obiectelor artistice, inclusiv când aceasta nu este afirmată explicit;

• analizarea impactului potențial al unor programe culturale ample sau politici publice din domeniile culturale;

• promovarea unor demersuri artistice cu miză emancipatoare și participarea la consolidarea unei rețele de artă politică de stânga est-europeană;

• elaborarea unui discurs și a unei practici artistice revoluționare, din perspectivă locală.

Construim o viziune la intersecția mai multor perspective de stânga,
asupra rolului artistei/artistului și a posibilităților contemporane ale scrierii critice.

– Manifest, website-ul GAP http://artapolitica.ro/manifest/   

Pe 2 februarie 2015 se formează cercul de lecturi feministe Dysnomia³³, una dintre iniţiatoare fiind dintre membrele mai vechilor colective LadyFest/grupul F.I.A. Cercul Dysnomia, la fel ca şi biblioteca (BA), funcţionează la CLACA până în octombrie 2015, când are loc incendiul clubului Colectiv. Fiind în aceeaşi curte cu fostul club, centrul se închide iar BA este găzduită temporar de grupul Quantic. La 1 mai 2016 se deschide MACAZ Bar Teatru Coop, care va găzdui pentru următorii trei ani atât BA cât şi cercul de lecturi feministe Dysnomia. La MACAZ se vor ţine numeroase evenimente organizate de diferitele grupuri de stânga din Bucureşti şi nu numai, printre care: spectacole de teatru politic, îndeosebi Stagiunea de Teatru Politic³⁴ – care are loc anual, din 2013, dezbateri socio-politice şi cultural-artistice, proiecţii de filme, cercuri de lectură, petreceri şi altele.

Deschis în primăvara anului 2016, într-un fost spațiu de depozit din Calea Moșilor nr. 106, spațiul MACAZ – TEATRU BAR COOP. a apărut la inițiativa unui colectiv de artiste/ști și activiste/ști care au colaborat în proiecte precedente precum Platforma de Teatru Politic, CLACA și Gazeta de Artă Politică. Spațiul își propune dezvoltarea și promovarea unor proiecte și acțiuni artistice și politice – spectacole de teatru, ateliere, dezbateri și prezentări publice, proiecții de film, lansări de carte și revistă. Spațiul funcționează autonom și orizontal, prin participare comună la organizare și luarea deciziilor a tuturor asociaților. Activitatea comercială (bar) este destinată susținerii activităților culturale și sociale ale grupului.

Teatrul MACAZ își propune dezvoltarea și promovarea unui repertoriu de teatru politic angajat – oferirea unui cadru de desfășurare pentru demersuri care analizează critic dinamicile socio-politice contemporane și re-povestesc din perspective liberatoare istoria locală. MACAZ propune un model de organizare non-ierarhică a echipelor artistice și tehnice, bazat pe solidaritate și sprijin. MACAZ susține coagularea și dezvoltarea unei rețele de teatru politic est-european.

– Despre, https://www.macazcoop.ro/despre

În această perioadă apar primele două numere din zina Dysnomia, „publicație independentă feministă/queer/intersecțională” − în 2016 şi 2019.

Dysnomia e o zeiță rea.

Zeița nelegiuirii și fiica lui Eris-Discordia.

Antimodelul.

Reversul armoniei și al civilității.

Vrăjitoarea. Scorpia. Nebuna. Muma Pădurii.

Cu spectrul său, și poate sub alte nume, ei au încercat de-atâtea ori să ne sperie când am dat semne că nu mai vrem să fim cuminți și să mai recunoaștem supremația Legilor și adevărul Ideilor pe care le-au făcut. Ne-au amenințat cu ura lor pentru ea și pentru noi,

neascultătoarele.

Dar dacă de fapt povestea și chipul zeiței sunt altele?

Ce se întâmplă dacă alegem să nu mai credem că nesupusele sunt inadecvate, indezirabile, greșite?

Și dacă afirmăm că toată învățătura trecutului e ca un văl care inversează valorile?

Dysnomia e și zeița uitării. Ea e cu noi când facem efortul de a găsi nume pentru ce trăim, percepem, intuim, înțelegem. Când ne dăm seama că nu există cuvânt pentru ce nu ne dă pace. Când ne străduim să descriem forțele care ne împing prin colțuri și ne cer să fim tot mai mici, să ocupăm tot mai puțin loc, să vorbim în șoaptă, să nu rostim niciodată cu voce tare ce știm și ce simțim.

Ea e cu noi când ne străduim să dăm nume și ne amintește că nu suntem singure în celulele noastre.

Poveștile zeițelor trebuie rescrise, așa cum

Legile,

Ordinea,

Arta,

Ideile făcute de cei dominanți trebuie contestate.

Acum scriem apăsat varianta noastră.

– Despre, de pe blogul Dysnomia https://dysnomiablog.wordpress.com/   

Odată cu închiderea MACAZ − la 1 iulie 2019, BA şi Dysnomia se mută iar, în noul spaţiu de pe strada Eminescu 149 – Colectiva Autonomă Macaz. Deşi mutarea are loc în noiembrie 2019, spaţiul se deschide public abia în ianuarie 2020, primul eveniment găzduit fiind lansarea traducerii reeditate de Editura Pagini Libere a volumului lui Bakunin – „Dumnezeu şi statul”. Colectiva Autonomă Macaz este, probabil, cea mai numeroasă de până acum, aducând laolaltă persoane din mai toate colectivele din istoria BA, precum şi din grupuri noi (ex. Cutra, Pagini Libere, Dezarticulat). Însă ea nu rezistă mult, ci numai 1 an, din cauza atitudinilor rasiste şi transfobe ale vecinilor, precum şi a restricţiilor impuse în cadrul pandemiei COVID-19, care au creat dificultăţi în organizarea de adunări şi în întreţinerea spaţiului³⁵. Astfel, în noiembrie 2020 s-a închis şi Colectiva Autonomă Macaz. Tot în acea perioadă a apărut un nou spaţiu autonom în Bucureşti – Filaret 16, iniţiat de către un colectiv relativ nou, la intersecţia dintre mai multe zone diferite – zona muzicală independentă, mai ales punk, hardcore și experimental, feminism, anti-autoritarianism şi DiY. Spaţiul şi-a creat propria bibliotecă, incluzând zinele feministe Dysnomia, CUTRA, zine.fem sau materiale ale altor mişcări de stânga din ţară. Însă restricţiile din cadrul pandemiei au rămas o problemă, limitând activitatea din cadrul spaţiului.

FEMINISME şi complicităţi

Alte grupuri feministe din stânga radicală românească, nu neapărat anarhiste, dar care au susţinut iniţiative sau au colaborat cu colective anarhiste/anarha-feministe au fost următoarele, lista nefiind însă exhaustivă:

Grupul h.arta³⁶ din Timişoara, unul dintre cele mai longevive – format în 2001 din trei artiste active şi astăzi. h.arta a colaborat cu LoveKills (precum şi cu alte grupuri cărora le-au oferit spaţiu şi platformă pentru întâlniri şi festival) în 2007, în proiectul Project Space din cadrul Spatiul Public ³⁷Bucureşti, iar apoi în cadrul proiectului Feminisme din 2008-2009.

La Cluj-Napoca este activ din 2013 grupul informal zine fem³⁸, care „militează pentru spaţii sigure pentru femei, împotriva hărţuirii sexuale şi a violenţei de gen şi a câcaturilor patriahale de zi cu zi”. Pe lângă mulţi ani de organizare ateliere, marşuri, discuţii „despre consimţământ sau stiluri alternative de relaţionare”, brunch-uri şi alte evenimente destinate femeilor şi persoanelor non-binare, grupul a publicat şi două ediţii ale fanzinei feministe zine fem, în 2018 şi 2019, şi s-a implicat în organizarea Târgului Autonom de Carte de la Cluj, din noiembrie 2019, alături de Pagini Libere.     

Formată în 2016, Corp. este prima colectivă feministă intersecţională queer cu misiunea asumată de a promova femeile și persoanele non-binare muziciene și DJ de muzică electronică din România. În acest scop, pentru organizarea de evenimente și construirea unei comunități, colectiva a creat și spațiul Corp. X în București. Acesta a rezistat aproape un an, dispariţia sa fiind cauzată de planurile de demolare a clădirii în care se afla, şi grăbită de sosirea pandemiei COVID-19 în primăvara lui 2020.

Tot la Bucureşti în 2018 apare primul număr CUTRA³⁹, revistă auto-definită ca feministă intersecțională pop-radicală queer şi antifascistă. Al doilea număr este lansat în 2019, fiind publicate articole periodic şi online. Colectiva reuşeşte să păstreze o continuitate, publicând, nu fără dificultăţi, şi al treilea număr în 2020. CUTRA adoptă o abordare uşor diferită, mai „instituţionalizată”, în sensul că revista a pornit şi continuă ca proiect cu finanţare anuală AFCN. Acest lucru a permis colectivei să îşi extindă reţeaua de distribuţie, să publice periodic articole şi să implice un număr mare de persoane în producerea de conţinut online şi print.

Deşi Dysnomia, zine fem şi CUTRA preferă mai degrabă să se prezinte drept colective şi fanzine „intersecţionale” decât explicit anarha-feministe, acestea sunt compatibile cu principiile anarha-feminismului şi pot fi văzute ca o metamorfozare a mişcării începute de LoveKills sau LadyFest/FIA. Ar mai fi de menţionat că şi Editura Pagini Libere, deşi nu este exclusiv sau prioritar anarha-feministă, are această orientare, traducând şi publicând broşuri cu texte ale anarhistelor clasice sau contemporane, de la Emma Goldman la bell hooks. În plus, Pagini Libere împreună cu colectivul a szem au început să publice o serie de broşuri popularizând perspective transnaţionale şi locale (anarha-)feministe intersecţionale, rome şi ne-rome, broşuri în limba maghiară şi uneori şi în română. Iniţiativa seriei de    traduceri feministe a pornit de la a szem, şi a preluat de la feminista lesbiană de culoare Audre Lorde titlul A hallgatásod nem véd meg / Tăcerea ta nu te protejează⁴⁰. Descrierea seriei motivează această alegere astfel: „publicăm traduceri maghiare ale diferitelor eseuri, analize și manifeste feministe intersecționale, anti-rasiste și anticapitaliste internaționale și românești, care au ca scop catalizarea ascultării în loc de tăcerea complice, catalizarea intervenirii și a dialogului în loc de ascundere”⁴¹. Textul de faţă a fost de asemeni inclus în această serie, alături de alte texte ale unor autoare frecvent menţionate în urmatoarea parte de către activiste feministe din colectivele locale. Unele dintre acestea (ex. Carolina Vozian, Veda Popovici) sunt la rândul lor autoare incluse în seria Tăcerea ta nu te protejează.

Inspiraţii (anarha)feministe atunci şi acum

Dacă răsfoim zinele anarha-feministe din ultimele două decenii, există câteva puncte comune, similarităţi în interese, critici şi abordări, precum şi unele diferenţe, aşa cum ar fi şi de aşteptat.

LoveKills

În anii 2000, LoveKills se ghidau încă destul de mult după anarhiştii clasici, indiferent de gen. Citatele din Bakunin erau în mai toate numerele, şi era clară preocuparea încă pentru o educaţie revoluţionară. Probabil că perspectiva unei revoluţii părea mai puţin îndepărtată decât astăzi, fiind mai proaspătă în memoria colectivă, chiar dacă nu era una sub o forma dezirabilă. LoveKills acordă multă atenţie istoriei şi mişcărilor anarhiste şi anarha-feministe de peste tot din lume, scriind despre colective importante precum Mujeres Libres sau Mujeres Creando, sau luând ori traducând interviuri cu persoane din astfel de colective.   

Mişcările radicale anti-capitaliste împotriva exploatării şi cruzimii faţă de animale (Animal Liberation Front – ALF) şi a exploatării şi distrugerii mediului înconjurător (Earth Liberation Front – ELF) aveau aproape în fiecare număr spaţiu alocat, fiind clar o preocupare prioritară. Zinele LoveKills se doreau a fi alternative informative şi educaţionale la presa capturată politic şi economic, care nu acoperea subiecte marginalizate precum abuzurile şi violenţa îndeosebi în cupluri, ura şi prejudecăţile oamenilor. Colectiva îşi asuma o poziţionare ideologică destul de clară, aducând frecvent critici la adresa capitalismului, rasismului, patriarhatului, dar şi a statului şi instituţiilor sale – îndeosebi poliţia (“Nici statul nici poliţia nu ne pot ajuta”). Critica anti-capitalistă ţine de “dezumanizarea prin muncă” a oamenilor, care stă la baza violenţei şi abuzurilor lor, de condiţii de locuire precare – chirie, rate, “nimic nu îţi aparţine”, în pofida ideii de “proprietate privată”, capitalismul ne face sclavi, viaţa, şi nu doar muncă, devine de vânzare.

Tot în zine se găseau informaţii despre evenimente din ţară precum “Săptămâna de luptă împotriva rasismului în Timişoara” din 2004, concerte punk, acţiuni din alte ţări sau iniţiative feministe din ţară.

Dar şi critici la adresa tovarăşilor anarhişti şi a sexismului şi atitudinilor patriarhale care dominau scena anarho-punk. De altfel, sunt publicate şi auto-critici din cadrul unor membri ai mişcării (anarho)punk din Craiova, care susţin că ea nu era anarhistă, ci punk-apolitică, ierarhică, autoritară şi misogină. Sexismul larg răspândit în societate, văzut ca un eşec al statului comunist de a duce la capăt emanciparea feministă, a fost şi unul din motivele pentru care colectiva LoveKills a fost implicată în organizarea de discuţii şi evenimente care să combată sexismul.

Un subiect des abordat este sexualitatea. Se vorbeşte de sex positivity, hipersexualizarea şi obiectificarea corpurilor femeilor de capitalism, inclusiv prin publicitate, forme diferite de dragoste radicală ca poliamoria şi anarhia relaţională, viol, avort, queerness (în termeni de „lesbianism”). Atitudinea faţă de munca sexuală evoluează de la o perspectivă focalizată pe exploatarea corpurilor femeilor în patriarhatul capitalist, la revendicări privind decriminalizarea, auto-gestionarea şi oprirea hărţuirii de către poliţie. Pornografia şi cluburile erotice sunt criticate, şi e manifestat un interes clar către mişcările şi practicile de auto-apărare feministă, ca mod de a face faţă violenţei de gen. Biserica (Ortodoxă) e şi ea aspru criticată pentru rolul ei în oprimarea femeilor.

Surse de insipraţie invocate frecvent în zinele LoveKills:

Femei în punk: Lydia Lunch, Patti Smith, Siouxsie, Wendy O’Williams (Plasmatics), Poly Styren (X-Ray Spex), Debie Harry (Blondie), Arri Up (The Slits)

Femei în anarhism: Emma Goldman, Sofia Perovskaya, Mujeres Libres, Voltairine de Cleyre, Leah Feldman, Luisa Capetillo, Clara Solomon, Gertrude Kelly, Martha Ackelsberg, Marie Louise Berneri, Rose Pesotta, Mollie Steimer

Femei în acţiune: Rote Zora, Animal Liberation Front, Earth Liberation Front, Louise Michel, West Virginia Justice – Dreptate Americană (Kattie Sierra), Ann Hansen, Phoolan Devi, Comandante Ramona

La un deceniu distanţă: Dysnomia, CUTRA, zine fem

Poate cea mai mare diferenţă între atunci şi acum e că zinele actuale nu se mai uită mai deloc la „tăticii” anarhişti sau la „tătici” în general. E mai puţin interes pentru recuperarea istoriilor şi teoriilor clasice, etapă care pare cumva depăşită, şi mai multe interes către dezbateri actuale, către producerea de problematizări şi chestionări, şi deschiderea spaţiului pentru exprimări diferite, libere, creative, ale subiectivităţilor persoanelor din comunităţile locale. Persoane cu diferite identităţi de gen sau orientări sexuale, şi de diferite etnii. Feminismul intersecţional e punctul de intersecţie al urmaşelor actuale ale anarha-feminismului.

Există multe direcţii în comun adoptate de cele trei zine care adună texte, desene şi diferite alte tipuri de intervenţii non-normative de la persoane din comunităţile locale radicale, fie că vorbim de artă, activism, teoreticiene etc. Subiectele tratate sunt extrem de variate, dar profund racordate la aici-şi-acum-ul din comunităţile locale:

muncă şi organizare la locul de muncă, muncă domestică, muncă emoţională, muncă sexuală;

chestionarea rolurilor de gen (inclusiv rolul matern), aşteptărilor, presiunilor şi prejudecăţilor aferente;

drepturi reproductive;

activism feminist, queer, anti-rasist;

tehnologie şi inteligenţă artificială,

pinkwashing, critici anti-capitaliste;

analize de filme sau piese muzicale;

perspective şi experienţe privind identitatea; exotizarea femeilor rome;

plăcerea şi corpul trans; erotism, explorare sexuală, kink, BDSM;

relaţii non-normative, non-monogame; consens;

relaţii – adesea traumatice – familiale (îndeosebi pe filiera mamă-fiică), procese de vindecare individuală şi colectivă, vulnerabilitate, abuzuri de diferite tipuri (fizic, sexual, emoţional, ş.a.);

sănătate mentală şi experienţe subiective ale depresiei, anxietăţii şi nu numai;

(auto)critici şi „bune pratici” în mediile activiste; şi multe, multe altele.

În plus, o nouă pasiune împărtăşită de majoritatea colectivelor actuale e aceea pentru ficţiunea speculativă feministă, queer, radicală, scrisă fie de autoare consacrate ca Ursula K. Le Guin sau Octavia Butler, fie de scriitoare sau amatoare locale de ficţiune şi experimente literare. Exemple sunt volumele recent publicatele de Editura pentru Literatură Feministă, în cadrul proiectului Literatură şi Feminism: Lumile noastre posibile. Antologie de proză speculativă queer-feministă (coord. Carolina Vozian); Antologie de teatru feminist intersecțional (coord. Mihaela Michailov) şi Ana, Făt-Frumos (de Elena Aerim, ilustrată de Alex Horghidan) – o reinterpretare queer-feministă a basmului „Ileana Simziana” cules de Petre Ispirescu. Şi poezia ocupă un loc aparte, aşa cum arată volumul Arta revendicării. Antologie de poezie feministă (coord. Medeea Iancu), precum şi prezenţa poeziei feministe în zine ca Dysnomia, CUTRA sau zine fem, sau în volumele unor autoare asumat feministe ca Medeea Iancu sau Iuliana Lungu.

Surse de inspiraţie invocate de colectivele CUTRA, Dysnomia, zine fem, la invitaţia autoarei:

Carolina (Dysnomia)

Anarhiste:

Cel mai ușor e să mă raportez la scriitoare.

Nu se autodefinesc drept anarhiste toate, dar nici eu nu judec oamenii în categorii ideologice bine delimitate și ele sunt toate scriitoare feministe și de stânga, pe care eu le cred revoluționare și mă inspiră sau le-am citit în momente de cotitură. Zic primele cinci care îmi vin în minte.

Ursula K. Le Guin – Pentru Deposedații, utopia anarhistă scrisă în detaliu. Pentru Anarres la care m-a făcut să visez zi și noapte, pentru lumea fără proprietate, pentru faptul că știe să convingă cititoarea că solidaritatea și cooperarea pot construi o lume mai egală. Pentru Mâna Stângă a Întunericului în care a deconstruit genul și pentru fiecare cuvânt ce l-a scris vreodată.

Octavia Butler – Pentru reziliența și puterea fiecărei femei din cărțile ei, pentru lumile extrem de complexe apocaliptice sau postapocaliptice în care se poate supraviețui doar prin solidaritate, pentru perseverența ei în literatură, pentru faptul că m-a îndrăgostit iremediabil de SF.

Jeanette Winterson – Pentru primul roman queer scris de o femeie pe care l-am citit (așadar, m-a marcat).

Cella Serghi – Pentru că e o scriitoare care afirmă prin toate cărțile ei un feminism îmbinat cu o conștiință acută de clasă, cu antifascism. Pentru că îi dă curaj și speranță oricărei scriitoare. Pentru că a putut, în acel mediu extrem de patriarhal, să nu se lase de scris și nici să nu renunțe la sine pentru cinismul masculin-misogin plin de ură și obiectificare, ce era la modă în literatură (încă mai e).

Panait Istrati – pentru poeticul politic, politicul poetic, masculinitatea tradițională pusă la îndoială, pentru lentila feministă queer din toate textele lui, pentru toate personajele feminine forță, pentru asumarea vieții din plăcere și rezistența la așteptările societății.

De asemenea: Veronica Porumbacu, Maria Banuș, Nina Cassian – scriitoare stângiste locale, antifasciste interbelice, de la care pot să zic că mă trag (literar vorbind), mai degrabă decât toți restul.

Muziciene:

Le Tigre și Bikini Kill, pentru că a fost prima oară când am auzit femei urlând la microfon, în liceu, și mi-au făcut și mie chef să urlu.

Rebeca Lane, Manizha, Sa-Roc, Princess Nokia, șamd șamd

Activiste:

Lucy Parsons – anarho-comunistă americană, organizatoare de greve muncitorești, (1851-1942).

Lucía Sánchez Saornil – poetă, lesbiană, activistă anarha-femininistă spaniolă, co-fondatoare Mujeres Libres (organizație anarha-feministă spaniolă inițiată în 1938, cu peste 30.000 de membre, apărută cu scopul de a împuternici femeile muncitoare și ca reacție la patriarhatul din societate și din grupurile anarhiste masculiniste deopotrivă), (1895-1970)

Alexandra Kolontay – revoluționară marxist-feministă, scriitoare, propovăduitoare a drepturilor femeilor în societatea comunistă, a drepturilor persoanelor LGBTQ+ și a iubirii libere, (1872 – 1952)

Audre Lorde, Angela Davis, Marsha P. Johnson, Sylvia Rivera, Local – toate activistele feministe rome de la E-Romnja.

Veda (Dysnomia)

Când am primit întrebarea asta, m-a pus un pic în derută. Nu prea am modele în viață, și chiar oamenii care mă inspiră, nu pot să zic că am vreo mare dedicație sau că urmăresc tot ce fac. De zi cu zi, mai degrabă mă inspiră tovarășele și partenerele mele. Dar hai că am stat și m-am gândit și pot să spun câteva nume…

În muzică mereu mi-au plăcut stilul lui Kim Gordon și Alison Mosshart, cum arată, cum se îmbracă, atitudinea, muzica bineînțeles. Din păcate, sunt atât de mainstream și de detașate de politic că doar partea asta de stil a rămas interesantă. Și sunt câteva piese de la PJ Harvey care efectiv îmi amintesc cine sunt, deci cred că se pun la socoteală ca inspirație. Artiste mai politice mi-au plăcut mereu generația de artiste din balcani post-89. Tipe ca Tanja Ostojic sau Marina Grzinic m-au inspirat în munca mea artistică prin combinația lor de intimism și comentariu politic. Când apăruseră pe scena de artă contemporană, nu prea se potriveau cu stereotipurile și așteptările vestului cu privire la Europa de Est. Mi-a plăcut mult asta, felul în care reușeau să vorbească despre identitate și diferență fără vreun stereotip imperialist și dintr-o perspectivă anticapitalistă, feministă, fără politețuri.

Cu literatura stau mai prost, nu prea citesc beletristică. Ca scriitură, mereu am admirat combinația dintre personal și teoretic dar care e neapărat foarte politic. bell hooks e sigur un exemplu foarte bun în direcția asta. Felul în care scrierea ei e organică, făcând parte dintr-o comunitate și vorbind direct unei mișcări sociale mi se pare pur și simplu, ideal.

Altfel, în ultima vreme am citit mult Sylvia Winter, scrie filosofie dintr-o perspectivă anti-colonială anti-umanistă și prin care, practic, dă de pământ cu de-alde Kant și Hegel. În același timp a anticipat curente considerate azi mai radicale ca postumanismul legându-le de tradiții anti-coloniale. Winter e o tipă neagră din state care s-a zbătut pentru recunoaștere într-un domeniu – filosofia – unde numai gândul să vrei să ai o voce, descurajează pe orice femeie, darămite una care nu e albă și burgheză. O altă Silvia, Silvia Federici, tot teoreticiană, îmi place mult. Mă inspiră și viața ei, navigând munca politică și scrierea timp de peste 50 de ani. Fără mari ambiții goale de carieră, fără fițe de mare intelectuală, e un superstar în subteranele mișcărilor anarhiste. Îmi place asta, că nu a pus botul la a deveni o vedetă academică și în schimb, se plimbă pe la târguri de carte anarhiste obscure.

O altă viață care mă inspiră e cea a Angelei Davis. Felul în care a navigat lumea academică și cele mai radicale direcții politice din vremea ei, e cumva uluitor. Să pui întreaga clasă politică pe jar, să militezi pentru abolirea închisorii după ce-ai stat la pușcărie și apoi să ajungi o vedetă academică, totul în timp ce ești o comunistă lesbiană neagră e o lecție în modestie. Când am impresia că am vreo piedică în viață, mă gândesc uneori puțin la Davis și mă liniștesc.

Ali (CUTRA)

Îmi dau seama că îmi e foarte greu să mă gândesc la nişte nume concrete, la sursele de inspiraţie specifice. Numele sunt multe, nu asta e problema… problema e că parcă nimeni nu e „exact”. De când eram mică am colecţionat mici momente de inspiraţie şi forţă de peste tot: din cărţi pe care le citeam, din muzică, de pe net… totuşi, în timp, aceste fețe din trecut nu mi s-au mai părut atât de relevante. Poate erau prea heteronormative, prea albe, prea puţin #woke. Your fave is problematic, babe. Şi alte nume, mai recente, mai noi, au înlocuit numele de înainte. Next, next. Doar că exact asta e problema cu indiviualitatea şi inspiraţii: nu vorbim despre icoane, nu vorbim despre religie, nu există perfecţiune, nu există sfinţi, există doar ceva care e puternic şi frumos şi care ne depăşeşte, e mai mare decât oricine individual.

Nu vreau un feminism al idealului, vreau un feminism al prieteniei, al fluidităţii, al colectivităţii, al imperfecţiunii. Prietenele mele care au plâns de faţă cu mine, cunoştinţe care se mişcă în lumea reală şi digitală cu putere şi demnitate, Masha P. Johnson zâmbind într-un documentar, sora mea care-mi povesteşte despre viaţa ei de sub pătură, toate femeile partizane din Italia şi din Kurdistan din pozele vechi şi noi prin ecranul meu, Mavi şi Anto când au intrat în camere foarte departe în Europa, Amanda Palmer şi corpul ei pe Youtube, Malina care lupta de ani de zile pentru nişte documente într-o Europă rasistă şi islamofobă şi care când am cerut-o în căsătorie mi-a spus nu (iar documentele le-a obţinut altcumva), tovarăşele mele când ne organizăm împreună, Matilda şi Pippi şi Hermione, lucrătoarele sexuale pe Insta Stories înainte de a avea profilul şters şi blocat, toate fetele care iubesc fetele pe tot pământul, bell hooks şi literele ei mici, Archie Bongiovanni cu Grease Bats şi un sens al comunităţii la care deseori doar visez, Slavina şi mişcarea postporno, prietenele mele din nou şi din nou. Se amestecă, poate nu are sens, poate aşa tre să fie.

Şi aş vrea pe listă şi Bianca Pitzorno, care a crescut generaţii întregi de cititoare feministe, cumva.

M (colectiva zine.fem)

femei activiste

Audre Lorde – pentru felul în care ştie să-şi asume identităţile şi ştie să vadă diferenţele, asemănările, şi să lupte pentru coaliţii

adrienne maree brown – pentru candoarea cu care vorbeşte despre plăcere şi grijă şi dedicarea intimă pe care o pune în muncă şi scris

Judi Bari – pentru energia şi puterea ei de organizare în Earth First!, pentru lupta pe care a dus-o atât pentru muncitori cât şi pentru ecosistemele şi pădurile pe care le-a apărat, pentru că a fost de neabătut, pentru mottoul „Don’t mourn, organize”

Agnes Trzak – pentru ca si-a asumat atat rolul de activista cat si cel de academic, in contextul in care pozitiile ei (queer feminism antispecism) nu sunt cele mai adorate de publicul larg, pentru munca ei academica cat si munca ei de activism de la Anti-Speciesist Collective

d (colectiva zine.fem)

femei activiste

Sophie Scholl, activistă anti-fascistă – pentru exemplul de gândire critică și curajul de a-și urma principiile și de a se opune status-quo-ului în Germania nazistă. Împreună cu fratele ei și alți simpatizanți au format grupul Trandafirul Alb și au produs și distribuit pamflete anti-naziste între 1942-1943. Când ea și încă 2 membri au fost prinși, judecați și condamnați la ghilotină, ea a replicat:

Cineva, până la urmă, trebuia să înceapă. Cele ce noi le-am scris și sunt crezute de mulți alții. Ei doar nu îndrăznesc să se exprime așa cum noi am făcut-o.

virginia (colectiva zine.fem)

femei anarhiste

Clementine Morrigan, anarhistă queer poliamoroasă care scrie și ține cursuri pe teme de queerness, sănătate mentală și traumă, justiție transformativă și spiritualitate anarhistă.

femei activiste

bell hooks, activistă – pentru spiritul practic, vizionar, activ(ist), si pentru nenumăratele cărți de teorie scrisă

A (colectiva zine.fem)

femei anarhiste

Evident Octavia Butler – pentru viziunile comunitare pline de dragoste și încredere din cărțile ei. Pentru Pilde și pentru Lilith’s Brood – cărți inspiraționale încărcate cu iubirea pentru oameni și viață. Pentru adorarea Schimbării ca formă de crez spiritual.

Ursula K LeGuin – dincolo de preaminunata carte Deposedații, traducerea cea mai impecabilă a Tao Te Ching i se datoarează ei. O carte despre Drum si despre Puterea Drumului. Căldura care reiese din contribuțiile acestea o notează pe Ursula printre primele femei la care mă gândesc în materie de inspirație.

Emma Goldman – pentru toate scrierile și contribuțiile cu privire la anarhism, condiția femeii, analiza societătii și freelove ideas, într-un moment istoric febril care nu poate decât să inspire. Love <3

femei din muzică

Ruby Ibarra – pentru energia cu care pune în cuvinte cele mai mari nedreptăți și vise; pentru furie și încredere.

Ana Tijoux – pentru versurile cele mai clare, pline de culoare și sentiment despre lumi vizionare și lumi nedrepte. Totul pe un ritm de împuternicire, care te ține sus – gata de dans.

femei activiste

Silvia Federici – pentru cartea Caliban şi Vrăjitoarea şi minunata analiză a istoriei vrăjitoarelor dintr-un punct de vedere anti-capitalist. Love! <3

Super multe tipe din jurul meu, parte din colectivele noastre, care mă inspiră prin modul în care se raportează la viață, luptă să creeze structuri alternative sistemului capitalist, rasist, clasist, sexist etc, se implică în mișcări sociale sau creează metode alternative de trai. Și mi se pare ciudat să fac o listă cu acestea, pentru că meritele sunt împărțite între eforturile personale și de grup – și e clar că mă inspiră persoanele pe care le cunosc personal sau pe care le văd active în diferitele noastre sfere de acțiune. Dar ceea ce e mișto e că inspirația nu ține de ideologie strict, ci de un fel de putere internă care le împinge pe fiecare spre un mai bine colectiv așa cum fiecare dintre ele înțelege. Și acest lucru nu poate fi decât respectat.
Și dacă e să menționez pe cineva din cercurile mele cu numele, mă inspiră curiozitatea eternă și dorința de implicare imensă a activistei în harm reduction Svala Jóhannesdóttir.

Figură 13 Coperta zine fem nr. 1. Disponibilă pe https://zine-fem.tumblr.com/

Figură 14 Coperta zine fem nr. 2. Disponibilă pe https://zine-fem.tumblr.com/

Tot în 2018 apare la Bucureşti primul număr CUTRA, revistă auto-definită ca feministă intersecțională pop-radicală queer şi antifascistă. Al doilea număr este lansat în 2019, fiind publicate articole periodic şi online. Colectiva reuşeşte să păstreze o continuitate, publicând, nu fără dificultăţi, şi al treilea număr în 2020. CUTRA adoptă o abordare uşor diferită, mai „instituţionalizată”, în sensul că revista a pornit şi continuă ca proiect cu finanţare anuală AFCN. Acest lucru a permis colectivei să îşi extindă reţeaua de distribuţie, să publice periodic articole şi să implice un număr mare de persoane în producerea de conţinut online şi print.

Figură 15 Coperta CUTRA nr. 1. Disponibilă pe https://cutra.ro/revista/

Figură 16 Coperta CUTRA nr. 2 – ÎMPREUNĂ. Disponibilă pe https://cutra.ro/revista/

Figură 17 Coperta CUTRA nr. 3—AFECTIV. Disponibilă pe https://cutra.ro/revista/

Deşi Dysnomia, zine fem şi CUTRA preferă mai degrabă să se prezinte drept colective şi fanzine „intersecţionale” decât explicit anarha-feministe, acestea sunt compatibile cu principiile anarha-feminismului şi pot fi văzute ca o metamorfozare a mişcării începute de LoveKills sau LadyFest/FIA. Ar mai fi de menţionat că şi Editura Pagini Libere, deşi nu este exclusiv sau prioritar anarha-feministă, are această orientare, traducând şi publicând broşuri cu texte ale anarhistelor clasice sau contemporane, de la Emma Goldman la bell hooks. În plus, Pagini Libere împreună cu colectivul a szem au început să publice o serie de broşuri popularizând perspective transnaţionale şi locale (anarha-)feministe intersecţionale, rome şi ne-rome, broşuri în limba maghiară şi uneori şi în română. Iniţiativa seriei de    traduceri feministe a pornit de la a szem, şi a preluat de la feminista lesbiană de culoare Audre Lorde titlul A hallgatásod nem véd meg / Tăcerea ta nu te protejează. Descrierea seriei motivează această alegere astfel: „publicăm traduceri maghiare ale diferitelor eseuri, analize și manifeste feministe intersecționale, anti-rasiste și anticapitaliste internaționale și românești, care au ca scop catalizarea ascultării în loc de tăcerea complice, catalizarea intervenirii și a dialogului în loc de ascundere”⁴². Textul de faţă a fost de asemeni inclus în această serie, alături de alte texte ale unor autoare frecvent menţionate în urmatoarea parte de către activiste feministe din colectivele locale. Unele dintre acestea (ex. Carolina Vozian, Veda Popovici) sunt la rândul lor autoare incluse în seria Tăcerea ta nu te protejează.

Inspiraţii (anarha)feministe atunci şi acum

Dacă răsfoim zinele anarha-feministe din ultimele două decenii, există câteva puncte comune, similarităţi în interese, critici şi abordări, precum şi unele diferenţe, aşa cum ar fi şi de aşteptat.

LoveKills

În anii 2000, LoveKills se ghidau încă destul de mult după anarhiştii clasici, indiferent de gen. Citatele din Bakunin erau în mai toate numerele, şi era clară preocuparea încă pentru o educaţie revoluţionară. Probabil că perspectiva unei revoluţii părea mai puţin îndepărtată decât astăzi, fiind mai proaspătă în memoria colectivă, chiar dacă nu era una sub o forma dezirabilă. LoveKills acordă multă atenţie istoriei şi mişcărilor anarhiste şi anarha-feministe de peste tot din lume, scriind despre colective importante precum Mujeres Libres sau Mujeres Creando, sau luând ori traducând interviuri cu persoane din astfel de colective.   

Mişcările radicale anti-capitaliste împotriva exploatării şi cruzimii faţă de animale (Animal Liberation Front – ALF) şi a exploatării şi distrugerii mediului înconjurător (Earth Liberation Front – ELF) aveau aproape în fiecare număr spaţiu alocat, fiind clar o preocupare prioritară. Zinele LoveKills se doreau a fi alternative informative şi educaţionale la presa capturată politic şi economic, care nu acoperea subiecte marginalizate precum abuzurile şi violenţa îndeosebi în cupluri, ura şi prejudecăţile oamenilor. Colectiva îşi asuma o poziţionare ideologică destul de clară, aducând frecvent critici la adresa capitalismului, rasismului, patriarhatului, dar şi a statului şi instituţiilor sale – îndeosebi poliţia (“Nici statul nici poliţia nu ne pot ajuta”). Critica anti-capitalistă ţine de “dezumanizarea prin muncă” a oamenilor, care stă la baza violenţei şi abuzurilor lor, de condiţii de locuire precare – chirie, rate, “nimic nu îţi aparţine”, în pofida ideii de “proprietate privată”, capitalismul ne face sclavi, viaţa, şi nu doar mună, devine de vânzare.

Tot în zine se găseau informaţii despre evenimente din ţară precum “Săptămâna de luptă împotriva rasismului în Timişoara” din 2004, concerte punk, acţiuni din alte ţări sau iniţiative feministe din ţară.

Dar şi critici la adresa tovarăşilor anarhişti şi a sexismului şi atitudinilor patriarhale care dominau scena anarho-punk. De altfel, sunt publicate şi auto-critici din cadrul unor membri ai mişcării (anarho)punk din Craiova, care susţin că ea nu era anarhistă, ci punk-apolitică, ierarhică, autoritară şi misogină. Sexismul larg răspândit în societate, văzut ca un eşec al statului comunist de a duce la capăt emanciparea feministă, a fost şi unul din motivele pentru care colectiva LoveKills a fost implicată în organizarea de discuţii şi evenimente care să combată sexismul. Sexualitatea e în sine un subiect. Se vorbeşte de sex positivity, hipersexualizarea şi obiectificarea corpurilor femeilor de capitalism, inclusiv prin publicitate, forme diferite de dragoste radicală ca poliamoria şi anarhia relaţională, viol, avort, queerness (în termeni de „lesbianism”). Atitudinea faţă de munca sexuală evoluează de la o perspectivă focalizată pe exploatarea corpurilor femeilor în patriarhatul capitalist, la revendicări privind decriminalizarea, auto-gestionarea şi oprirea hărţuirii de către poliţie. Pornografia şi cluburile erotice sunt criticate, şi e manifestat un interes clar către mişcările şi practicile de auto-apărare feministă, ca mod de a face faţă violenţei de gen. Biserica (Ortodoxă) e şi ea aspru criticată prin rolul ei în oprimarea femeilor.

Surse de insipraţie invocate frecvent în zinele LoveKills:

Femei în punk: Lydia Lunch, Patti Smith, Siouxsie, Wendy O’Williams (Plasmatics), Poly Styren (X-Ray Spex), Debie Harry (Blondie), Arri Up (The Slits)

Femei în anarhism: Emma Goldman, Sofia Perovskaya, Mujeres Libres, Voltairine de Cleyre, Leah Feldman, Luisa Capetillo, Clara Solomon, Gertrude Kelly, Martha Ackelsberg, Marie Louise Berneri, Rose Pesotta, Mollie Steimer

Femei în acţiune: Rote Zora, Animal Liberation Front, Earth Liberation Front, Louise Michel, West Virginia Justice – Dreptate Americană (Kattie Sierra), Ann Hansen, Phoolan Devi, Comandante Ramona

La un deceniu distanţă: Dysnomia, CUTRA, zine fem

Poate cea mai mare diferenţă între atunci şi acum e că zinele actuale nu se mai uită mai deloc la „tăticii” anarhişti sau la „tătici” în general. E mai puţin interes pentru recuperarea istoriilor şi teoriilor clasice, etapă care pare cumva depăşită, şi mai multe interes către dezbateri actuale, către producerea de problematizări şi chestionări, şi deschiderea spaţiului pentru exprimări diferite, libere, creative, ale subiectivităţilor persoanelor din comunităţile locale. Persoane cu diferite identităţi de gen sau orientări sexuale, şi de diferite etnii. Feminismul intersecţional e punctul de intersecţie al urmaşelor actuale ale anarha-feminismului.

Există multe direcţii în comun adoptate de cele trei zine care adună texte, desene şi diferite alte tipuri de intervenţii non-normative de la persoane din comunităţile locale radicale, fie că vorbim de artă, activism, teoreticiene etc. Subiectele tratate sunt extrem de variate, dar profund racordate la aici-şi-acum-ul din comunităţile locale:

muncă şi organizare la locul de muncă, muncă domestică, muncă emoţională, muncă sexuală;

chestionarea rolurilor de gen (inclusiv rolul matern), aşteptărilor, presiunilor şi prejudecăţilor aferente;

drepturi reproductive;

activism feminist, queer, anti-rasist;

tehnologie şi inteligenţă artificială,

pinkwashing, critici anti-capitaliste;

analize de filme sau piese muzicale;

perspective şi experienţe privind identitatea; exotizarea femeilor rome;

plăcerea şi corpul trans; erotism, explorare sexuală, kink, BDSM;

relaţii non-normative, non-monogame; consens;

relaţii – adesea traumatice – familiale (îndeosebi pe filiera mamă-fiică), procese de vindecare individuală şi colectivă, vulnerabilitate, abuzuri de diferite tipuri (fizic, sexual, emoţional, ş.a.);

sănătate mentală şi experienţe subiective ale depresiei, anxietăţii şi nu numai;

(auto)critici şi „bune pratici” în mediile activiste; şi multe, multe altele.

În plus, o nouă pasiune împărtăşită de majoritatea colectivelor actuale e aceea pentru ficţiunea speculativă feministă, queer, radicală, scrisă fie de autoare consacrate ca Ursula K. Le Guin sau Octavia Butler, fie de scriitoare sau amatoare locale de ficţiune şi experimente literare. Exemple sunt volumele recent publicatele de Editura pentru Literatură Feministă, în cadrul proiectului Literatură şi Feminism: Lumile noastre posibile. Antologie de proză speculativă queer-feministă (coord. Carolina Vozian); Antologie de teatru feminist intersecțional (coord. Mihaela Michailov) şi Ana, Făt-Frumos (de Elena Aerim, ilustrată de Alex Horghidan) – o reinterpretare queer-feministă a basmului „Ileana Simziana” cules de Petre Ispirescu. Şi poezia ocupă un loc aparte, aşa cum arată volumul Arta revendicării. Antologie de poezie feministă (coord. Medeea Iancu), precum şi prezenţa poeziei feministe în zine ca Dysnomia, CUTRA sau zine fem, sau în volumele unor autoare asumat feministe ca Medeea Iancu sau Iuliana Lungu.

Surse de inspiraţie invocate de colectivele CUTRA, Dysnomia, zine fem, la invitaţia autoarei:

Carolina (Dysnomia)

Anarhiste:

Cel mai ușor e să mă raportez la scriitoare.

Nu se autodefinesc drept anarhiste toate, dar nici eu nu judec oamenii în categorii ideologice bine delimitate și ele sunt toate scriitoare feministe și de stânga, pe care eu le cred revoluționare și mă inspiră sau le-am citit în momente de cotitură. Zic primele cinci care îmi vin în minte.

Ursula K. Le Guin – Pentru Deposedații, utopia anarhistă scrisă în detaliu. Pentru Anarres la care m-a făcut să visez zi și noapte, pentru lumea fără proprietate, pentru faptul că știe să convingă cititoarea că solidaritatea și cooperarea pot construi o lume mai egală. Pentru Mâna Stângă a Întunericului în care a deconstruit genul și pentru fiecare cuvânt ce l-a scris vreodată.

Octavia Butler – Pentru reziliența și puterea fiecărei femei din cărțile ei, pentru lumile extrem de complexe apocaliptice sau postapocaliptice în care se poate supraviețui doar prin solidaritate, pentru perseverența ei în literatură, pentru faptul că m-a îndrăgostit iremediabil de SF.

Jeanette Winterson    – Pentru primul roman queer scris de o femeie pe care l-am citit (așadar, m-a marcat).

Cella Serghi -    Pentru că e o scriitoare care afirmă prin toate cărțile ei un feminism îmbinat cu o conștiință acută de clasă, cu antifascism. Pentru că îi dă curaj și speranță oricărei scriitoare. Pentru că a putut, în acel mediu extrem de patriarhal, să nu se lase de scris și nici să nu renunțe la sine pentru cinismul masculin-misogin plin de ură și obiectificare, ce era la modă în literatură (încă mai e).

Panait Istrati – pentru poeticul politic, politicul poetic, masculinitatea tradițională pusă la îndoială, pentru lentila feministă queer din toate textele lui, pentru toate personajele feminine forță, pentru asumarea vieții din plăcere și rezistența la așteptările societății.

De asemenea: Veronica Porumbacu, Maria Banuș, Nina Cassian – scriitoare stângiste locale, antifasciste interbelice, de la care pot să zic că mă trag (literar vorbind), mai degrabă decât toți restul.

Muziciene:

Le Tigre și Bikini Kill, pentru că a fost prima oară când am auzit femei urlând la microfon, în liceu, și mi-au făcut și mie chef să urlu.

Rebeca Lane, Manizha, Sa-Roc, Princess Nokia, șamd șamd

Activiste:

Lucy Parsons – anarho-comunistă americană, organizatoare de greve muncitorești, (1851-1942).

Lucía Sánchez Saornil    – poetă, lesbiană, activistă anarha-femininistă spaniolă, co-fondatoare Mujeres Libres (organizație anarha-feministă spaniolă inițiată în 1938, cu peste 30.000 de membre, apărută cu scopul de a împuternici femeile muncitoare și ca reacție la patriarhatul din societate și din grupurile anarhiste masculiniste deopotrivă), (1895-1970)

Alexandra Kolontay – revoluționară marxist-feministă, scriitoare, propovăduitoare a drepturilor femeilor în societatea comunistă, a drepturilor persoanelor LGBTQ+ și a iubirii libere, (1872- 1952)

Audre Lorde, Angela Davis, Marsha P. Johnson, Sylvia Rivera, Local – toate activistele feministe rome de la E-Romnja.

Veda (Dysnomia)

Când am primit întrebarea asta, m-a pus un pic în derută. Nu prea am modele în viață, și chiar oamenii care mă inspiră, nu pot să zic că am vreo mare dedicație sau că urmăresc tot ce fac. De zi cu zi, mai degrabă mă inspiră tovarășele și partenerele mele. Dar hai că am stat și m-am gândit și pot să spun câteva nume …

În muzică mereu mi-au plăcut stilul lui Kim Gordon și Alison Mosshart, cum arată, cum se îmbracă, atitudinea, muzica bineînțeles. Din păcate, sunt atât de mainstream și de detașate de politic că doar partea asta de stil a rămas interesantă. Și sunt câteva piese de la PJ Harvey care efectiv îmi amintesc cine sunt, deci cred că se pun la socoteală ca inspirație. Artiste mai politice mi-au plăcut mereu generația de artiste din balcani post-89. Tipe ca Tanja Ostojic sau Marina Grzinic m-au inspirat în munca mea artistică prin combinația lor de intimism și comentariu politic. Când apăruseră pe scena de artă contemporană, nu prea se potriveau cu stereotipurile și așteptările vestului cu privire la Europa de Est. Mi-a plăcut mult asta, felul în care reușeau să vorbească despre identitate și diferență fără vreun stereotip imperialist și dintr-o perspectivă anticapitalistă, feministă, fără politețuri.

Cu literatura stau mai prost, nu prea citesc beletristică. Ca scriitură, mereu am admirat combinația dintre personal și teoretic dar care e neapărat foarte politic. bell hooks e sigur un exemplu foarte bun în direcția asta. Felul în care scrierea ei e organică, făcând parte dintr-o comunitate și vorbind direct unei mișcări sociale mi se pare pur și simplu, ideal.

Altfel, în ultima vreme am citit mult Sylvia Winter, scrie filosofie dintr-o perspectivă anti-colonială anti-umanistă și prin care, practic, dă de pământ cu de-alde Kant și Hegel. În același timp a anticipat curente considerate azi mai radicale ca postumanismul legându-le de tradiții anti-coloniale. Winter e o tipă neagră din state care s-a zbătut pentru recunoaștere într-un domeniu – filosofia – unde numai gândul să vrei să ai o voce, descurajează pe orice femeie, darămite una care nu e albă și burgheză. O altă Silvia, Silvia Federici, tot teoreticiană, îmi place mult. Mă inspiră și viața ei, navigând munca politică și scrierea timp de peste 50 de ani. Fără mari ambiții goale de carieră, fără fițe de mare intelectuală, e un superstar în subteranele mișcărilor anarhiste. Îmi place asta, că nu a pus botul la a deveni o vedetă academică și în schimb, se plimbă pe la târguri de carte anarhiste obscure.

O altă viață care mă inspiră e cea a Angelei Davis. Felul în care a navigat lumea academică și cele mai radicale direcții politice din vremea ei, e cumva uluitor. Să pui întreaga clasă politică pe jar, să militezi pentru abolirea închisorii după ce-ai stat la pușcărie și apoi să ajungi o vedetă academică, totul în timp ce ești o comunistă lesbiană neagră e o lecție în modestie. Când am impresia că am vreo piedică în viață, mă gândesc uneori puțin la Davis și mă liniștesc.

Ali (CUTRA)

Îmi dau seama că îmi e foarte greu să mă gândesc la nişte nume concrete, la sursele de inspiraţie specifice. Numele sunt multe, nu asta e problema… problema e că parcă nimeni nu e “exact”. De când eram mică am colecţionat mici momente de inspiraţie şi forţă de peste tot: din cărţi pe care le citeam, din muzică, de pe net… totuşi, în timp, aceste fețe din trecut nu mi s-au mai părut atât de relevante. Poate erau prea heteronormative, prea albe, prea puţin #woke. Your fave is problematic, babe. Şi alte nume, mai recente, mai noi, au înlocuit numele de înainte. Next, next. Doar că exact asta e problema cu indiviualitatea şi inspiraţii: nu vorbim despre icoane, nu vorbim despre religie, nu există perfecţiune, nu există sfinţi, există doar ceva care e puternic şi frumos şi care ne depăşeşte, e mai mare decât oricine individual.

Nu vreau un feminism al idealului, vreau un feminism al prieteniei, al fluidităţii, al colectivităţii, al imperfecţiunii. Prietenele mele care au plâns de faţă cu mine, cunoştinţe care se mişcă în lumea reală şi digitală cu putere şi demnitate, Masha P. Johnson zâmbind într-un documentar, sora mea care-mi povesteşte despre viaţa ei de sub pătură, toate femeile partizane din Italia şi din Kurdistan din pozele vechi şi noi prin ecranul meu, Mavi şi Anto când au intrat în camere foarte departe în Europa, Amanda Palmer şi corpul ei pe Youtube, Malina care lupta de ani de zile pentru nişte documente într-o Europă rasistă şi islamofobă şi care când am cerut-o în căsătorie mi-a spus nu (iar documentele le-a obţinut altcumva), tovarăşele mele când ne organizăm împreună, Matilda şi Pippi şi Hermione, lucrătoarele sexuale pe Insta Stories înainte de a avea profilul şters şi blocat, toate fetele care iubesc fetele pe tot pământul, bell hooks şi literele ei mici, Archie Bongiovanni cu Grease Bats şi un sens al comunităţii la care deseori doar visez, Slavina şi mişcarea postporno, prietenele mele din nou şi din nou. Se amestecă, poate nu are sens, poate aşa tre să fie.

Şi aş vrea pe listă şi Bianca Pitzorno, care a crescut generaţii întregi de cititoare feministe, cumva.

colectiva zine.fem

M

femei activiste

Audre Lorde – pentru felul în care ştie să-şi asume identităţile şi ştie să vadă diferenţele, asemănările, şi să lupte pentru coaliţii

adrienne maree brown – pentru candoarea cu care vorbeşte despre plăcere şi grijă şi dedicarea intimă pe care o pune în muncă şi scris

Judi Bari – pentru energia şi puterea ei de organizare în Earth First!, pentru lupta pe care a dus-o atât pentru muncitori cât şi pentru ecosistemele şi pădurile pe care le-a apărat, pentru că a fost de neabătut, pentru mottoul „Don’t mourn, organize”

Agnes Trzak – pentru ca si-a asumat atat rolul de activista cat si cel de academic, in contextul in care pozitiile ei (queer feminism antispecism) nu sunt cele mai adorate de publicul larg, pentru munca ei academica cat si munca ei de activism de la Anti-Speciesist Collective

d

femei activiste

Sophie Scholl, activistă anti-fascistă – pentru exemplul de gândire critică și curajul de a-și urma principiile și de a se opune status-quo-ului în Germania nazistă. Împreună cu fratele ei și alți simpatizanți au format grupul Trandafirul Alb și au produs și distribuit pamflete anti-naziste între 1942-1943. Când ea și încă 2 membri au fost prinși, judecați și condamnați la ghilotină, ea a replicat:

Cineva, până la urmă, trebuia să înceapă. Cele ce noi le-am scris și sunt crezute de mulți alții. Ei doar nu îndrăznesc să se exprime așa cum noi am făcut-o.

virginia

femei anarhiste

Clementine Morrigan, anarhistă queer poliamoroasă care scrie și ține cursuri pe teme de queerness, sănătate mentală și traumă, justiție transformativă și spiritualitate anarhistă.

femei activiste

bell hooks, activistă – pentru spiritul practic, vizionar, activ(ist), si pentru nenumăratele cărți de teorie scrisă

A

femei anarhiste

– Evident Octavia Butler – pentru viziunile comunitare pline de dragoste și încredere din cărțile ei. Pentru Pilde și pentru Lilith’s Brood – cărți inspiraționale încărcate cu iubirea pentru oameni și viață. Pentru adorarea Schimbării ca formă de crez spiritual.

– Ursula K LeGuin – dincolo de preaminunata carte Deposedații, traducerea cea mai impecabilă a Tao Te Ching i se datoarează ei. O carte despre Drum si despre Puterea Drumului. Căldura care reiese din contribuțiile acestea o notează pe Ursula printre primele femei la care mă gândesc în materie de inspirație.

– Emma Goldman – pentru toate scrierile și contribuțiile cu privire la anarhism, condiția femeii, analiza societătii și freelove ideas, într-un moment istoric febril care nu poate decât să inspire. Love <3

femei din muzică

Ruby Ibarra – pentru energia cu care pune în cuvinte cele mai mari nedreptăți și vise; pentru furie și încredere.

Ana Tijoux – pentru versurile cele mai clare, pline de culoare și sentiment despre lumi vizionare și lumi nedrepte. Totul pe un ritm de împuternicire, care te ține sus – gata de dans.

femei activiste

Silvia Federici – pentru cartea Caliban şi Vrăjitoarea şi minunata analiză a istoriei vrăjitoarelor dintr-un punct de vedere anti-capitalist. Love! <3

Super multe tipe din jurul meu, parte din colectivele noastre, care mă inspiră prin modul în care se raportează la viață, luptă să creeze structuri alternative sistemului capitalist, rasist, clasist, sexist etc, se implică în mișcări sociale sau creează metode alternative de trai. Și mi se pare ciudat să fac o listă cu acestea, pentru că meritele sunt împărțite între eforturile personale și de grup – și e clar că mă inspiră persoanele pe care le cunosc personal sau pe care le văd active în diferitele noastre sfere de acțiune. Dar ceea ce e mișto e că inspirația nu ține de ideologie strict, ci de un fel de putere internă care le împinge pe fiecare spre un mai bine colectiv așa cum fiecare dintre ele înțelege. Și acest lucru nu poate fi decât respectat.
Și dacă e să menționez pe cineva din cercurile mele cu numele, mă inspiră curiozitatea eternă și dorința de implicare imensă a activistei în harm reduction Svala Jóhannesdóttir.

---