Mișcarea anarhistă din Bulgaria a produs multe figuri eroice, și nu doar pe Alexandru Nakov, în cadrul ei existând mulți alții. Îmi vin în minte Georgi Șeitanov, precum și Dimitar Balhov, Stanko Paraskov și o serie de alte persoane. Georgi Balkanski (pe numele său real, Grigoriev), cel care a devenit istoricul mișcării și a ajutat și la creșterea vizibilității ei în Occident, era la rândul său un activist excepțional din interiorul mișcării.
Hristo Botev, ridicat la rangul de „Poet Național” de către regimul stalinist și care continuă să fie foarte bine văzut în Bulgaria, avea să fie influențat de anarhistul rus, Mihail Bakunin, și a fost probabil primul care a introdus ideile anarhiste în Bulgaria, distribuind cartea lui Bakunin, Etatism și Anarhie. A fondat primul grup libertar bulgăresc la Brăila, de cealaltă parte a graniței, în România.
În deceniile care au urmat și după câștigarea independenței Bulgariei față de Imperiul Otoman în 1877, propaganda socialistă și libertară a început să se răspândească de-a lungul țării. Spiro Gulaptcev a fondat la Ruse prima editură socialistă, Skoropetciatnița (Tiparul Rapid). Majoritatea colaboratorilor erau anarhiști, la care s-a alăturat și un număr de scriitori marxiști. Printre colaboratorii libertari se aflau și Nicolae Stoinov, Varban Kilifarski și Paraschiv Stoianov (fondatorul chirurgiei în Bulgaria).
Stoinov și Kilifarski au ajutat la formarea primului sindicat țărănesc din Bulgaria, iar Stoinov a participat și la fondarea Uniunii Educatorilor, primul sindicat din Bulgaria, în iulie 1895.
De asemenea, aceștia au fondat și editura Bezvlastie (Acracia — fără stăpânire), în 1908, unde au fost publicate toate textele esențiale ale anarhismului. Acest lucru a permis o mai ușoară răspândire a ideilor libertare, astfel încât în 1910 existau deja discuții despre crearea unei federații anarhiste care să coordoneze activitățile grupurilor locale.
Mihail Gherdjikov a fondant în 1912 ziarul Probuda (Trezirea), cu scopul de a organiza mișcarea pe cale de a se naște. Doi ani mai târziu, au apărut și alte publicații anarhiste: ziarul Rabotniceska Missal (Gândirea Muncitorului) și revista Osvobodenie (Eliberarea). Grupul de la Ruse a încercat să organizeze o mișcare anarho-sindicalistă cu un program, cu țeluri și principii, și au înființat o editură cu același nume.
Războaiele din Balcani și Primul Război Mondial au oprit activitatea publicistică anarhistă. Cu toate acestea, numărul oamenilor care refuzau serviciul militar crescuse considerabil. Această perioadă a fost caracterizată de acte îndrăznețe ale luptei cu arma în mână, inițiate de unii anarhiști, pentru care năvalnicul și romanticul revoluționar Georgi Șeitanov poate fi considerat un simbol. Acestea s-au dovedit a fi adevărate amenințări la adresa Statului. Volumul de propagandă a crescut considerabil. Era semnificativ pentru evoluția mișcării ca Șeitanov să treacă de la lupta armată la construirea unei mișcări de masă.
Rabotniceska Missal a reapărut în 1919 și a luat inițiativa de a organiza conferința de fondare a federației anarhiste. Acest lucru s-a petrecut la Sofia, între 15 și 17 iunie, unde s-au întrunit mai mult de 150 de delegați din diferite orașe și sate. Congresul a decis constituirea Federației Anarhist Comuniste din Bulgaria (F.A.C.B.). Perioadă în care s-a format un număr mare de grupări în aproape toate orașele și în cele mai mari sate din țară. Mișcarea a atras muncitori, studenți și liceeni, precum și profesori, gulere albe și alte tipuri de lucrători. Au avut loc mai multe conferințe și întâlniri, iar Probuda a devenit organul oficial de presă al F.A.C.B.
Când a fost închisă de către autorități, diverse ziare ilegaliste sau încă legale i-au luat locul. Următoarele trei conferințe ale F.A.C.B. s-au ținut în secret. În cele din urmă, a avut loc o conferință legală la Iambol în 1923, la care au participat 104 delegați și 350 de observatori, reprezentând 89 de grupuri locale. Raportul Conferinței indica faptul că Rabotniceska Missal avea un tiraj de 7.500 de exemplare, distribuite în 140 de localități. Existau patru edituri, iar 16 broșuri au fost publicate în acea perioadă. Conferința a atras atenția autorităților, fapt care a dus la represiuni ce s-au soldat cu uciderea a 30 de anarhiști, pe 26 martie 1923, și la o lovitură militară ulterioară, pe 9 iunie. Revoltele care au urmat, în septembrie, au fost reprimate sângeros.
Instalarea unui regim represiv, având un rege în frunte, a dus în cele din urmă la înființarea, în 1926, a unui guvern „democratic”, care a oferit mișcării anarhiste un moment de respiro și a permis publicarea mai multor ziare și reviste. Totuși, mișcarea ca mișcare unitară era în mare parte forțată să existe în ilegalitate, reușind să organizeze doar un singur congres secret în Kazanlăk, în august 1927. Din cauza dificultăților cauzate de ilegalitate și de regimul represiv, au existat, în această perioadă, probleme de organizare. Acest lucru a împins lucrurile către o mai bună organizare în cadrul F.A.C.B. Anarhismul bulgar a respins constant individualismul și sindicalismul revoluționar și, mai presus de toate, reprezentanții ei s-au definit ca anarho-comuniști, citându-i pe: Bakunin, Kropotkin, Malatesta, Faure etc. Anarho-sindicalismul a rămas un curent minor în Bulgaria. În același timp, anarhiștii bulgari au prioritizat crearea de organizații țărănești și muncitorești.
Partizanii Platformei Organizatorice a Comuniștilor Libertari, scrisă de către anarhiștii ucrainieni și ruși: Mahno, Arșinov, Mett și alții, aveau acum o popularitate asigurată în Bulgaria. Drept urmare a apărut un conflict în cadrul mișcării. Majoritatea celor din F.A.C.B. au rămas legați de concepțiile tradiționale ale comunismului anarhist, exprimate prin organizarea F.A.C.B. Cearta dintre tradiționaliști și platformiști a devenit înverșunată și a cauzat rupturi în cadrul mișcării.
Între timp, un număr considerabil de militanți anarhiști s-au mutat în sudul Franței și la Paris. Trimiteau provizii tovarășilor de acasă, în timp ce proiectau o nouă platformă și programă pentru F.A.C.B. Aceștia s-au întors în Bulgaria, ca urmare a unei amnistii, și au lucrat la organizarea unei conferințe secrete într-o pădure de lângă Loveci. La aceasta au participat 90 de delegați. Unanimitatea a fost obținută, ziarele celor două facțiuni au fost suspendate, iar Rabotniceska Missal a fost stabilit ca ziar unic al F.A.C.B. Totuși, susținătorii principali ai Platformei s-au opus cu tărie acestui lucru, ceea ce a dus la un dezacord care a cuprins mai toată mișcarea și a detreminat dispariția rapidă a grupării. Simplii sindicaliști, sceptici cu privire la o organizare anarhistă specifică, s-au retras, de asemenea, din F.A.C.B. la câteva luni după.
A urmat o nouă conferință ținută în secret în munții de lângă Maglitci, unde s-a afirmat nevoia unei organizări specifice, pentru o unitate tactică și ideologică, și pentru un program de acțiune. Grupurile locale s-au federalizat în cinci organizații regionale în cadrul F.A.C.B.
Pe lângă propagandă consistentă, F.A.C.B. a desfășurat și o mișcare zilnică de agitare printre muncitori și țărani, folosind muncă organizațională, înființând cooperative, grupuri culturale, școli libere și biblioteci. Dar această perioadă de libertate relativă a presupus și arestarea mai multor militanți și închiderea unor publicații. O nouă lovitură de stat a avut loc pe 19 mai 1934, iar mișcarea a trebuit să reintre în ilegalitate. Exista susținere pentru Revoluția Spaniolă din 1936, 30 de tovarăși reușind să meargă în Spania. Dictatura și perioada nazistă care au urmat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au limitat mare parte din activitate. Nici chiar Partidul Comunist Bulgar, aflat de asemenea în ilegalitate, nu privea cu ochi buni anarhiștii, după cum demonstrează uciderea luptătorului din rezistență și agronomului Radko Kaitazov, în ziua eliberării de sub nazism, în 1944.
Acest incident vestea ceea ce avea să urmeze: un regim nou, stalinist, adus printr-o lovitură de stat organizată cu susținerea Armatei Roșii, care a avut loc pe 9 septembrie 1944. Pentru o vreme, existența în legalitate a mișcării anarhiste a fost posibilă, permițând ținerea unei conferințe în luna octombrie a aceluiași an, la Sofia. Rabotniceska Missal a fost din nou publicată în patru numere, până ce a fost închisă din nou de către autorități. Activitățile grupurilor locale au continuat, ceea ce a dus la o foarte bună organizare a unei noi conferințe secrete pe 10 martie 1945, lângă Sofia. Au participat 90 de delegați. Totuși, poliția secretă a efectuat un raid și a arestat toți delegații care au fost apoi trimiși într-un lagăr de concentrare. Din fericire, anumite circumstanțe din cadrul noului regim stalinist au dus la eliberarea acestora și publicarea a altor patru numere ale ziarului. Tirajul a sărit de la 7.000 la 30.000 de exemplare, iar dacă n-ar fi existat raționalizarea hârtiei, s-ar fi tipărit chiar 60.000! Totuși, Armata Roșie ocupantă a suspendat ulterior ziarul deoarece soldații săi o citeau și începeau să fie influențați de anarhism.
Regimul a instituit o nouă perioadă de represiune, plasând anarhiști în tabere de concentrare. O altă conferință secretă a avut loc la Sofia, în august 1945, unde 400 de grupuri au fost reprezentate. Un buletin ilegal a luat locul interzisului ziar al F.A.C.B. Un nou val de represiune a avut loc în decembrie 1948, la două zile după al cincilea congres al Partidului Comunist. Peste 600 de anarhiști au fost arestați și trimiși în tabere de concentrare. Mulți militanți au scăpat în străinătate, exodul începând din 1948 și continuând până în 1951. Acești militanți aflați în exil au creat Sindicatul Anarhist Bulgar, lucrând în cadrul organizațiilor anarhiste internaționale ale Asociației Internaționale Muncitorești (IWA-AIT) și al Internaționalei Federațiilor Anarhiste (IAF-IFA)
O dată cu căderea diferitelor regimuri staliniste în Europa de Est, mișcarea anarhistă bulgară a ieșit din clandestinitate și a pus bazele Federației Anarhiste Bulgare, care continuă să existe și astăzi.
Istoria mișcării anarhiste din Bulgaria este marcată de eroism, propagandă și activitate febrilă, deseori în circumstanțe foarte dificile. Bulgaria a fost una din țările în care anarhismul s-a dezvoltat în afara grupurilor mici, devenind o mișcare largă. Merită mult mai multă atenție decât a primit în trecut. Publicarea acestei cărți, despre viața reprezentantului militant anarhist, Alexandru Nakov, este, sperăm, începutul reevaluării acelei mișcări.
