Războiul din Ucraina: zece lecții din Siria
Sirienii aflați în exil vorbesc despre cum anume experiențele lor pot fi relevante în contextul rezistenței față de invazia rusă
În martie 2011, în Siria au izbucnit proteste împotriva dictatorului Bashar al-Assad. Assad a întors întreaga putere a armatei împotriva mișcării revoluționare, care pentru o vreme păruse în stare să-i răstoarne guvernul. Mai apoi a intervenit Vladimir Putin, permițându-i lui Assad să rămână la putere, cu costuri enorme în vieți umane, și garantând puterii ruse un avanpost în regiune. În textul care urmează, un colectiv de sirieni aflați în exil și tovarășii lor vorbesc despre cum experiențele lor din timpul Revoluției Siriene ar putea fi utile eforturilor de a sprijini rezistența în fața invaziei din Ucraina și mișcarea împotriva războiului din Rusia.
Atât de multă atenție a fost acordată Ucrainei și Rusiei în ultima lună, încât este ușor să se piardă din vedere contextul global în care se desfășoară aceste evenimente. Textul care urmează oferă o analiză valoroasă despre imperialism, solidaritate internațională, dar și o înțelegere mai nuanțată a unor lupte complexe și contradictorii.
Zece lecții din Siria
Știm că în vremuri ca acestea poate fi dificil să te poziționezi. Între unanimitatea ideologică a mass-mediei dominante și vocile care redau fără scrupule propaganda Kremlinului, poate fi greu să știi pe cine să asculți. Între un NATO cu mâinile pătate și un regim rus execrabil, nu mai știm împotriva cui să luptăm, pe cine să sprijinim.
În calitate de participanți și prieteni ai revoluției siriene, dorim să susținem o a treia opțiune, oferind un punct de vedere bazat pe lecțiile a peste zece ani de revoltă și război în Siria.
Să lămurim un lucru încă de la început: susținem în continuare revolta din Siria în toate dimensiunile sale de revoltă populară, democratică și emancipatoare, în special prin comitetele de coordonare și consiliile locale ale revoluției. În timp ce mulți au uitat aceste lucruri, noi rămânem la ideea că nici atrocitățile și propaganda lui Bashar al-Assad, nici cele ale jihadiștilor nu pot reduce la tăcere această voce.
În cele ce urmează, nu intenționăm să comparăm ceea ce se întâmplă în Siria cu Ucraina. Chiar dacă ambele războaie au început cu o revoluție, și chiar dacă unul dintre agresori este același, situațiile rămân foarte diferite. Mai degrabă, bazându-ne pe ceea ce am învățat din revoluția siriană, iar apoi din războiul care i-a urmat, sperăm să oferim câteva puncte de pornire pentru a-i ajuta pe cei care susțin cu sinceritate principii emancipatoare să-și dea seama cum să ia o poziție.
1. Ascultați vocile celor direct afectați de evenimente.
Mai degrabă decât pe experții în geopolitică, ar trebui să ascultăm vocile celor care au trăit revoluția din 2014 și au trăit războiul; ar trebui să-i ascultăm pe cei care au suferit sub regimul lui Putin în Rusia și în alte locuri timp de douăzeci de ani. Vă invităm să prioritizați vocile oamenilor și organizațiilor care apără principiile democrației directe, feminismului și egalitarismului din acel context. Înțelegerea poziției lor în Ucraina și a cererilor lor față de cei din afară vă va ajuta să ajungeți la o opinie proprie informată.
Adoptarea acestei abordări în legătură cu Siria ar fi promovat – și poate ar fi sprijinit – experimentele impresionante și promițătoare de auto-organizare care au înflorit în toată țara. Mai mult, ascultarea vocilor celor din Ucraina ne amintește că toate aceste tensiuni au început odată cu revolta Maidan. Oricât de imperfectă sau „impură” ar fi fost aceasta, să nu facem greșeala de a reduce revolta populară ucraineană la un conflict de interese între marile puteri, așa cum au făcut unii în mod intenționat, pentru a eclipsa revoluția siriană.
2: Feriți-vă de explicații geopolitice simplificate.
Este bineînțeles de dorit să înțelegem interesele economice, diplomatice și militare ale marilor puteri. Totuși a te mulțumi cu o schematizare geopolitică abstractă a situației poate duce la o înțelegere abstractă și deconectată de situația din teren. Acest mod de înțelegere tinde să-i ascundă pe protagoniștii obișnuiți ai conflictului, cei care ne seamănă, cei cu care ne putem identifica. Înainte de toate, să nu uităm: ceea ce se va întâmpla este că oamenii vor suferi din cauza alegerilor liderilor care văd lumea ca pe o tablă de șah, ca pe un rezervor de resurse care trebuie jefuit. Acesta este modul în care asupritorii văd lumea. El nu ar trebui să fie niciodată adoptat de popoare, care ar trebui să se concentreze pe construirea de punți între ele, pe găsirea intereselor comune.
Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să neglijăm strategia, ci înseamnă să facem strategii în funcție de condițiile puse de noi, la o scară la care noi putem să acționăm – nu să dezbatem dacă să mutăm divizii de tancuri sau dacă importurile de gaze trebuie reduse. Mai multe pe aceasta temă se găsesc în propunerile noastre concrete de la sfârșitul articolului.
3: Nu acceptați nicio distincție între refugiații „buni” și cei „răi”.
„Să fim clari: deși nu a fost ideală, primirea refugiaților sirieni în Europa a fost adesea mai bună decât, de exemplu, cea a refugiaților din Africa Subsahariană. Imaginile cu refugiații de culoare întorși la granița dintre Ucraina și Polonia și comentariile din mass-media care privilegiau sosirea refugiaților ucraineni „de înaltă calitate”, față de „sirienii barbari”, sunt dovada unui rasism european din ce în ce mai dezinhibat. Susținem primirea necondiționată a ucrainenilor care fug de ororile războiului, dar refuzăm orice ierarhie între refugiați.
4. Fiți sceptici în privința mass-mediei corporatiste.
Cu toate că, la fel ca în cazul Siriei, mass-media pretinde că îmbrățișează o agendă umanistă și progresistă, majoritatea instituțiilor media tind să se limiteze la portretizarea ucrainenilor din țară și a celor refugiați ca victime, într-un mod care-i depolitizează. Acestora li se va oferi posibilitatea de a vorbi doar despre cazuri individuale, despre cei care fug, frica de bombe etc. Acest lucru îi împiedică pe privitori să-i înțeleagă pe ucraineni ca pe niște actori politici cu drepturi depline, capabili să-și exprime opiniile sau să facă analize politice cu privire la situația din țara lor. Mai mult, astfel de instituții media tind să promoveze o poziție grosolan pro-occidentală, fără nuanțe, profunzime istorică, fără să chestioneze interesele guvernelor occidentale, prezentate ca apărătoare ale binelui și libertății și ca reprezentantele unei democrații liberale idealizate.
5. Nu descrieți țările occidentale ca fiind „axa binelui”.
Chiar dacă nu invadează direct Ucraina, să nu fim naivi în privința NATO și a țărilor occidentale. Trebuie să refuzăm să le prezentăm drept apărătorii „lumii libere”. Amintiți-vă că Occidentul și-a construit puterea pe colonialism, imperialism, opresiune și jefuirea bogăției a sute de popoare din întreaga lume; și că toate aceste procese continuă și astăzi.
Vorbind doar despre secolul XXI, nu uităm dezastrele provocate de invaziile din Irak și Afganistan. Mai recent, în timpul revoluțiilor arabe din 2011, în loc să susțină curentele democratice și progresiste, Occidentul a fost preocupat mai ales de menținerea dominației și a intereselor sale economice. În același timp, continuă să vândă arme și să mențină relații privilegiate cu dictaturile arabe și monarhiile din Golf. Prin intervenția sa din Libia, Franța a adăugat la toate acestea minciuna rușinoasă a unui război din motive economice deghizat în efort de sprijinire a luptei pentru democrație.
Pe lângă acest rol internațional, situația din aceste țări continuă să se deterioreze pe măsură ce autoritarismul, supravegherea, inegalitatea și, mai ales, rasismul continuă să se intensifice.
Dacă credem în prezent că regimul lui Putin reprezintă o amenințare mai mare la adresa autodeterminării popoarelor, nu e pentru că țările occidentale ar fi devenit brusc „binevoitoare”, ci pentru că puterile occidentale nu mai au atâtea mijloace pentru a-și menține dominația și hegemonia. Rămânem însă circumspecți și în legătură cu această ipoteză, pentru că, dacă Putin este învins de țările occidentale, asta nu va face decât să le sporească puterea.
Prin urmare, îi sfătuim pe ucraineni să nu se bazeze pe „comunitatea internațională” sau pe Organizația Națiunilor Unite, care, la fel ca în cazul Siriei, sunt evident duplicitare și încearcă să-i amăgească pe oameni să creadă în himere.
6. Luptați împotriva tuturor imperialismelor!
„Campismul” (notă: de la „camp”, adică „tabără”) este termenul pe care îl folosim pentru a descrie o doctrină dintr-o altă epocă. În timpul Războiului Rece, adepții acestei dogme susțineau că cel mai important lucru era sprijinirea cu orice preț a URSS împotriva statelor capitaliste și imperialiste. Această doctrină persistă și azi în rândurile acelei părți a stângii radicale care sprijină Rusia lui Putin în invadarea Ucrainei sau care relativizează acest război. Așa cum au făcut în Siria, aceștia pretind că regimul rus sau cel sirian ar întruchipa lupta împotriva imperialismului occidental și atlantist [adică pro-NATO]. Din nefericire, acest antiimperialism maniheist, care este pur abstract, refuză să identifice imperialismul cu altcineva decât cu Occidentul.
Trebuie totuși să recunoaștem și ceea ce au făcut și fac de ani de zile regimurile din Rusia, China sau Iran. Acestea și-au extins dominația politică și economică în anumite regiuni prin deposedarea populațiilor locale de autodeterminare. Lăsați campiștii să folosească orice cuvânt le place pentru a descrie acest lucru, dacă termenul „imperialism” li se pare inadecvat. Noi nu vom accepta însă niciodată vreo scuză, în numele preciziei pseudo-teoretice, pentru exercitarea violenței și dominației asupra altor popoare.
Și mai grav, genul acesta de poziționare face ca această „stângă” să reproducă propaganda acestor regimuri, până la a nega fățiș atrocități bine documentate. Revolta de la Maidan o descriu ca pe o „lovitură de stat”, negând în același timp crimele de război comise de armata rusă în Siria. Această stângă a ajuns chiar să nege utilizarea gazului sarin de către regimul Assad în Siria, folosindu-se de neîncrederea, adeseori de înțeles, în mass-media, pentru a răspândi aceste minciuni.
Este o atitudine condamnabilă și iresponsabilă, având în vedere că ascensiunea teoriilor conspirației nu favorizează niciodată o poziție emancipatoare, ci mai degrabă dreapta extremă și rasismul. În cazul războiului din Ucraina, acești anti-imperialişti lipsiți de judecată, dintre care unii pretind totuși că sunt antifasciști, devin aliații de conjunctură ai unei mari părți a extremei drepte.
Înflăcărată de fanteziile supremațiste și de visurile unei cruciade împotriva Islamului, extrema dreaptă le-a luat deja apărarea lui Putin și regimului sirian pentru presupusele lor acțiuni împotriva jihadismului, fără să înțeleagă vreodată responsabilitatea pe care a avut-o regimul Assad pentru ascensiunea jihadiștilor în Siria.
7: Nu atribuiți responsabilitate egală Ucrainei și Rusiei.
Identitatea atacatorului din Ucraina este cunoscută de toată lumea. Dacă ofensiva lui Putin este în vreun fel un răspuns la presiunea din partea NATO, ea este într-o mai mare măsură continuarea unei ofensive imperialiste și contrarevoluționare. După ce a invadat Crimeea, după ce a ajutat la zdrobirea revoltelor din Siria (2015-2022), Belarus (2020) și Kazahstan (2022), Vladimir Putin nu mai tolerează climatul de protest – întruchipat de răsturnarea președintelui pro-rus în revolta Maidan — din țările aflate sub influența sa. El dorește să zdrobească orice dorință de emancipare care i-ar putea slăbi puterea.
Nici în Siria nu există dubii cu privire la cine poartă responsabilitatea directă a războiului. Regimul sirian al lui Bashar al-Assad, prin ordinele date poliției să împuște, să închidă și să tortureze manifestanții încă din primele zile de protest, a ales unilateral să declanșeze un război împotriva populației. Ne-am dori ca cei care apără libertatea și egalitatea să fie unanimi în a lua poziție împotriva unor astfel de dictatori care duc războaie împotriva populației. Ne-ar fi plăcut dacă asta s-ar fi întâmplat și când a fost vorba de Siria.
Înțelegem și ne alăturăm apelului de a pune capăt războiului, însă insistăm că acest lucru trebuie făcut fără a lăsa vreo ambiguitate în privința identității agresorului. Nici în Ucraina, nici în Siria și nici în altă parte a lumii, oamenii obișnuiți nu pot fi acuzați că au luat armele pentru a încerca să-și apere propriile vieți și pe cele ale familiilor lor.
În general, îi sfătuim pe cei care nu știu ce este o dictatură (chiar dacă țările occidentale devin în mod fățiș mai autoritare), sau ce înseamnă să fii bombardat, să se abțină de la a le spune ucrainenilor – așa cum le-a fost deja transmis sirienilor sau celor din Hong Kong – să nu ceară ajutor Occidentului sau să nu-și dorească democrația liberală ori reprezentativă ca un minim al sistemului politic. Mulți dintre acești oameni sunt conștienți deja de imperfecțiunile acestor sisteme politice, dar prioritatea lor nu este să mențină o poziție politică ireproșabilă, ci mai degrabă să supraviețuiască bombardamentelor de a doua zi, sau să nu ajungă să trăiască într-o țară în care un cuvânt spus la neatenție îți poate aduce douăzeci de ani de închisoare. A insista asupra acestui tip de discurs purist arată hotărârea de a-ți impune analiza teoretică într-un context din care nu faci parte. Acest lucru indică o veritabilă deconectare față de situația din teren și o poziție privilegiată, tipic occidentală.
În loc de asta, să ascultăm cuvintele tovarășilor ucraineni care au spus, făcând referință la Mihail Bakunin: „Credem cu tărie că cea mai imperfectă republică este de o mie de ori mai bună decât cea mai luminată monarhie”.
8. Înțelegeți că societatea ucraineană, la fel ca cea din Siria sau Franța, este traversată de diferite curente.
Suntem familiari cu metoda prin care un conducător identifică o amenințare gravă pentru a-i băga în sperieți pe eventualii săi susținători. Aici intră retorica despre „terorismul islamist”, folosită de Bashar al-Assad încă din primele zile ale revoluției din Siria; iar acum „nazismul” și „ultra-naționalismul” pe care Putin și aliații săi le-au fluturat pentru a justifica invadarea Ucrainei.
Dacă, pe de o parte, înțelegem că această propagandă este în mod voit exagerată și că nu trebuie s-o legitimăm, pe de altă parte, experiența noastră din Siria ne încurajează să nu subestimăm curentele reacționare din cadrul mișcărilor populare.
În Ucraina, naționaliștii ucraineni, inclusiv fasciștii, au jucat un rol important în protestele din Maidan și în războiul împotriva Rusiei care a urmat. Mai mult, asemenea batalionului Azov, aceștia au profitat de pe urma acestei experiențe devenind o parte legitimă a armatei Ucrainei. Cu toate astea, asta nu înseamnă că majoritatea societății ucrainene ar fi ultra-naționalistă sau fascistă. Extrema dreaptă a obținut doar 4% din voturi la ultimele alegeri, iar președintele ucrainean, evreu și vorbitor de rusă, a fost ales de 73%.
În revolta din Siria, jihadiștii au fost la început niște actori marginali, însă pe parcurs au căpătat o mai mare pondere, în mare parte datorită sprijinului extern, ceea ce le-a permis să se impună militar în defavoarea mișcării civile și a celor mai progresiști participanți. Peste tot, extrema dreaptă amenință dezvoltarea democrațiilor și a revoluțiilor sociale. Fără îndoială, acesta este și cazul Franței în prezent. În Franța, aceeași extremă dreaptă a încercat să se impună în timpul mișcării Vestelor Galbene. Dacă a fost înfrântă atunci, a fost înfrântă datorită prezenței unor forțe egalitare și a determinării activiștilor anti-autoritari și antifasciști, nu datorită experților care dau din gură.
Luați în considerare că apărarea rezistenței populare (atât în Ucraina, cât și în Rusia) împotriva invaziei ruse nu echivalează cu a fi naiv în privința regimului politic care a apărut în urma Maidanului. Nu se poate spune că îndepărtarea lui Ianukovici de la putere ar fi avut ca urmare o extindere reală a democrației directe ori dezvoltarea unei societăți egalitare, așa cum ne-am dori pentru Siria, Rusia, Franța și peste tot în lume.
Folosind o expresie care ne e bine cunoscută, unii activiști ucraineni au numit situația post-Maidan o „revoluție furată”. Pe lângă faptul că forțelor ultra-naționaliste li s-a oferit un loc important, regimul ucrainean a fost reconstituit de oligarhi și alții preocupați de apărarea propriilor interese economice și politice și de extinderea modelului capitalist și neoliberal al inegalității. De asemenea, deși cunoștințele noastre pe acest subiect rămân limitate, ne este greu să credem că regimul ucrainean nu are nicio responsabilitate în exacerbarea tensiunilor cu regiunile separatiste din Donbas.
În Siria, revoluționarii implicați pe teren au tot dreptul să critice aspru alegerile opoziției politice, localizată la Istanbul. Regretăm în continuare alegerea acestora de a nu ține cont de revendicările legitime ale unor minorități precum kurzii.
Regimuri neoliberale și elemente fasciste se găsesc în toate democrațiile occidentale. În timp ce dușmanii emancipării nu ar trebui subestimați, aceștia nu sunt un motiv pentru a nu susține rezistența populară față de o invazie. Dimpotrivă, așa cum ne-am fi dorit să fi făcut alții în timpul revoluției siriene, vă cerem să susțineți cele mai progresiste curente auto-organizate din cadrul apărării.
9. Sprijiniți rezistența populară din Ucraina și Rusia.
După cum au demonstrat revoluțiile arabe, mișcarea Vestelor Galbene și Maidanul, revoltele secolului XXI nu vor fi „pure” ideologic. Deși înțelegem că este mai confortabil și mai stimulant să ne identificăm cu actori puternici (și victorioși), nu trebuie să ne trădăm principiile fundamentale. Invităm stânga radicală să-și scoată vechii ochelari conceptuali pentru a-și confrunta pozițiile teoretice cu realitatea. Aceste poziții trebuie ajustate în funcție de realitate, nu invers.
Tocmai din aceste motive, facem apel ca oamenii să prioritizeze susținerea inițiativelor „de la firul ierbii” din Ucraina, acele inițiative de autoapărare și autoorganizare care în prezent înfloresc. Se poate să descoperiți că, adesea, oamenii care se auto-organizează pot, de fapt, să apere concepții radicale despre democrație și justiție socială, chiar dacă nu se autointitulează „de stânga” sau „progresiști”.
De asemenea, după cum au arătat și mulți activiști ruși, credem că o revoltă populară în Rusia ar putea ajuta la încheierea războiului, la fel ca în 1905 ori 1917. Când luăm în considerare amploarea represiunii din Rusia de la începutul războiului — peste zece mii de manifestanți arestați, cenzura mass-mediei, blocarea rețelelor sociale și poate în curând a internetului — este imposibil să nu sperăm că o revoluție ar putea duce la căderea regimului. Acest lucru ar pune capăt, odată pentru totdeauna, crimelor lui Putin din Rusia, Ucraina, Siria și din alte părți.
La fel a fost și în Siria unde, în urma internaționalizării conflictului, departe de a avea resentimente față de popoarele din Iran, Rusia sau Liban, revoltele acestora ne-ar putea face să credem din nou în posibilitatea ca Bashar al-Assad să plece de la putere.
De asemenea, vrem să vedem transformări radicale și extinderi radicale ale democrației, justiției și egalității în Statele Unite, Franța și în oricare altă țară care își bazează puterea pe opresiunea altor popoare sau a unei părți a propriei populații.
10. Construiți un nou internaționalism de jos în sus.
Deși ne opunem categoric tuturor imperialismelor și tuturor formelor moderne de fascism, credem că nu ne putem limita doar la poziții antiimperialiste sau antifasciste. Chiar dacă ajută la explicarea multor contexte, această poziționare exclusivă riscă și să limiteze lupta revoluționară la o viziune negativă, reducând-o la acțiuni de reacție, la o rezistență permanentă, fără perspectiva unui drum înainte.
Credem că rămâne esențial să formulăm o propunere pozitivă și constructivă, așa cum e internaționalismul. Asta înseamnă conectarea revoltelor și a luptelor pentru egalitate din întreaga lume.
Există și o a treia opțiune, pe lângă NATO și Putin: internaționalismul construit de jos în sus. Astăzi, internaționalismul revoluționar trebuie să facă apel la oamenii de pretutindeni să susțină rezistența populară din Ucraina, în aceeași măsură în care ar trebui să-i cheme să sprijine consiliile locale siriene, comitetele de rezistență din Sudan, consiliile teritoriale din Chile, „sensurile giratorii” ale Vestelor Galbene, și Intifada palestiniană.
Desigur, trăim în umbra unui internaționalism muncitoresc – susținut de state, partide, sindicate și alte organizații cu anvergură – care a reușit să aibă greutate în conflictele internaționale din Spania, în 1936 și, mai târziu, în Vietnam și Palestina, în anii ‘60 și ‘70.
Astăzi, peste tot în lume – din Siria până în Franța, din Ucraina până în Statele Unite – ne lipsesc forțe emancipatoare de amploare, care să aibă la dispoziție o bază materială substanțială. În timp ce sperăm ca noi organizații revoluționare, pornite de la inițiative de auto-organizare locală, să apară, așa cum pare să se întâmple în Chile, susținem un internaționalism care sprijină revoltele populare și care este primitor cu toate persoanele refugiate. În acest scop pregătim terenul pentru întoarcerea reală la internaționalism, care, sperăm, va reprezenta într-o bună zi o alternativă, o cale diferită de modelele democrațiilor capitaliste occidentale, ori ale autoritarismului capitalist, fie el rus sau chinez.
O astfel de perspectivă despre ceea ce făceam ar fi ajutat cu siguranță ca revoluția din Siria să-și păstreze o culoare democratică și egalitară. Cine știe, ar fi putut chiar să contribuie la obținerea victoriei. Suntem, prin urmare, internaționaliști nu doar ca o poziție care ține de principiile etice, ci și ca o consecință a strategiei revoluționare. Susținem așadar nevoia de a crea legături și alianțe între forțele auto-organizate care luptă pentru emanciparea tuturor, fără deosebire.
Acesta este ceea ce numim internaționalism de jos în sus, internaționalismul popoarelor.
Poziții propuse cu privire la invazia rusă a Ucrainei
Exprimați-vă sprijinul pentru rezistența populară ucraineană împotriva invaziei ruse.
Prioritizați susținerea grupurilor auto-organizate, cu poziționări emancipatoare, din Ucraina, prin oferirea de ajutor umanitar și prin răspândirea pozițiilor lor.
Sprijiniți forțele progresiste anti-război și anti-regim din Rusia și faceți-le cunoscute poziționările.
Găzduiți exilații ucraineni, organizați evenimente și creați o infrastructură pentru ca vocile lor să fie auzite.
Combateți orice discurs pro-Putin, în special pe cel care vine din rândurile stângii. Războiul din Ucraina oferă o oportunitate crucială de a pune definitiv capăt campismului și masculinității toxice.
Combateți prin argumente ideologice discursul pro-NATO.
Nu acceptați să-i sprijiniți pe cei (din Ucraina, dar și din alte părți) care susțin politici ultra-naționaliste, xenofobe și rasiste.
Criticați și manifestați o neîncredere permanentă față de acțiunile NATO din Ucraina și din alte părți.
Mențineți presiunea asupra guvernelor prin demonstrații, acțiuni directe, bannere, forumuri, petiții și alte mijloace, pentru a pune în aplicare cerințele actorilor auto-organizați din teren.
Din păcate, nu este mult, dar este tot ceea ce putem oferi, atâta timp cât nu există nicio forță autonomă, aici sau altundeva, care să lupte pentru egalitate și emancipare și care să fie capabilă să ofere sprijin economic, politic sau militar.
Sperăm din tot sufletul că, de această dată, aceste poziționări vor câștiga. Dacă se va întâmpla asta, vom fi profund fericiți, dar nu vom uita niciodată că acest lucru a fost departe de a se întâmpla în cazul Siriei; iar asta a costat-o scump.
—Cantina siriană din Montreuil și echipa Les Peuples Veulent
Anexă: Referitor la Drapelul Revoluției Siriene
Deși este adevărat că steagul asociat revoluției siriene este purtat și de milițiile care au trădat revoluția prin alierea cu guvernul turc în timpul ocupării de către acesta a nordului Siriei și a altor teritorii, pentru autorx acestui text, acest simbol — care poate fi văzut în fotografiile de la Kafranbel — încă reprezintă revolta din 2011. Era steagul Siriei când aceasta și-a declarat independența față de Franța. În schimb, steagul „oficial” actual (cu două stele) simbolizează dominația partidului Baath și o nouă colonizare a Siriei de către familia al-Assad.
