Pagini Libere

Ești anarhist/ă? Răspunsul te-ar putea surprinde (David Graeber)

Nume

Ești anarhist/ă? Răspunsul te-ar putea surprinde!

Autor/oare

David Graeber

Data apariției la noi

4 septembrie 2020

Nr. pagini

12

Format

A5

Culoare

alb-negru

Mai exact, convingerile anarhiste pornesc de la două ipoteze elementare. Prima este cea conform căreia fiinţele umane sunt, în circumstanţe obişnuite, la fel de rezonabile şi decente pe cât li se permite, şi se pot organiza pe sine şi comunităţile lor fără să li se spună cum să facă asta. A doua este cea conform căreia puterea corupe. În mare, anarhismul este doar chestiunea de a avea curajul de a lua principiile simple ale decenţei comune, după care trăim cu toţii, şi să le urmeze concluziile logice. Oricât de ciudat ar părea, în cele mai importante moduri tu poate că eşti deja un anarhist – doar că nu realizezi încă asta.

Şansele sunt ca tu să fi auzit deja câte ceva despre cine sunt anarhiştii şi în ce s-ar presupune că ar crede. Şansele sunt ca tot ce ai auzit să fie aiureli. Mulţi oameni tind să creadă că anarhiştii sunt susţinătorii violenţei, haosului şi distrugerii, şi că sunt împotriva tuturor formelor de ordine şi organizare sau că sunt nişte nihilişti nebuni care vor doar să arunce totul în aer. În realitate, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Anarhiştii sunt pur şi simplu nişte oameni care cred că omul este capabil să se comporte într-un mod rezonabil fără a fi forţat să o facă. În realitate, este o noțiune foarte simplă, dar este una pe care cei bogaţi şi puternici au considerat-o întotdeauna extrem de periculoasă.

Mai exact, convingerile anarhiste pornesc de la două ipoteze elementare. Prima este cea conform căreia fiinţele umane sunt, în circumstanţe obişnuite, la fel de rezonabile şi decente pe cât li se permite şi se pot organiza pe sine şi comunităţile lor fără să li se spună cum să facă asta. A doua este cea conform căreia puterea corupe. În mare, anarhismul este doar chestiunea de a avea curajul de a lua principiile simple ale decenţei comune, după care trăim cu toţii, şi de a le urma concluziile logice. Oricât de ciudat ar părea, în cele mai importante feluri s-ar putea să fii deja anarhist – doar că încă nu realizezi asta.

Să începem prin a lua câteva exemple din viaţa de zi cu zi.

Dacă stai la rând pentru a urca într-un autobuz înghesuit, îţi aştepţi rândul şi te abţii de la a da coate pentru a-ţi croi drum înaintea altora chiar şi în absenţa poliţiei?

Dacă ai răspuns „da”, atunci eşti obişnuit să acţionezi ca o anarhistă! Cel mai de bază principiu anarhist este auto-organizarea: presupoziția conform căreia fiinţele umane nu trebuie să fie ameninţate cu urmărirea penală pentru a putea ajunge să se înțeleagă în mod rezonabil, sau pentru a se trata reciproc cu demnitate şi respect.

Toată lumea crede că este capabilă să fie rezonabilă. Dacă se susține că legile şi poliţia sunt necesare, e doar din cauză că se crede că oamenii, în general, nu sunt așa. Dar, dacă te gândeşti un pic, nu cumva toţi ceilalți oameni simt exact acelaşi lucru despre tine? Anarhiştii și anarhistele susţin că aproape toate purtările antisociale care ne fac să credem că e necesar să avem armate, poliţie, închisori şi guverne pentru a ne controla vieţile, sunt, de fapt, generate de inegalitatea şi injustiţia sistematică pe care acele armate, poliţii, închisori şi guverne le fac posibile. Totul este un cerc vicios. Dacă oamenii sunt obişnuiţi să fie trataţi de parcă opiniile lor nu contează, este foarte posibil să devină nervoşi şi cinici, poate chiar violenţi – ceea ce, desigur, le dă mână liberă celor aflaţi la putere să zică că opiniile lor nu contează. De-ndată ce oamenii înţeleg faptul că opiniile lor chiar contează la fel de mult ca ale altora, ei tind să devină remarcabil de înţelegători. Ca să scurtăm povestea: anarhiştii cred că în mare măsură că puterea în sine şi efectele puterii îi fac pe oameni să fie proşti şi iresponsabili.

Eşti membrul unui club, al unei echipe de sport sau al oricărei alte organizaţii voluntare în care deciziile nu sunt impuse de către un lider, ci luate pe baza unui consens general?

Dacă ai răspuns „da”, atunci faci parte dintr-o organizaţie care funcţionează pe baza principiilor anarhiste! Un alt principiu anarhist este asocierea voluntară. Asta înseamnă doar să aplici principiile democratice în viaţa de zi cu zi. Singura diferenţă este că anarhistele și anarhiştii consideră că s-ar putea să existe o societate în care toată lumea să se organizeze după aceste principii, toate grupurile fiind bazate pe consimţământul liber al membrilor, astfel că toate organizaţiile de sus în jos, de tipul celor militare, cum ar fi armatele, birocraţiile sau corporaţiile mari, bazate pe ierarhii, nu vor mai fi necesare. S-ar putea să-ți vină sau nu să crezi că asta ar fi posibil. Dar de fiecare dată când ajungi la o înţelegere pe baza unui consens, mai degrabă decât pe baza unei ameninţări, de fiecare dată când faci un aranjament voluntar cu o altă persoană, ajungeţi la o înţelegere sau la un compromis, luând în considerare situaţia şi nevoile particulare ale celeilalte persoane, eşti o anarhistă – chiar dacă nu realizezi asta.

Anarhismul este doar modul în care oamenii acţionează atunci când sunt liberi să facă așa cum își doresc, iar atunci când au de-a face cu alţii care sunt la fel de liberi ca ei – fiind, deci, conștiente și conştienţi de responsabilitatea pe care o implică faţă de ceilalţi – acest lucru duce la un alt punct crucial. În timp ce oamenii pot fi rezonabili şi grijulii atunci când au de-a face cu egalii lor, natura umană face să nu poți avea încredere atunci când se oferă puterea asupra altora. Dă cuiva o astfel de putere şi cu siguranţă vor abuza de ea într-un fel sau altul.

Crezi că majoritatea politicienilor sunt nişte porci egoişti cărora nu le pasă deloc de interesul public? Crezi că trăim într-un sistem economic stupid şi nedrept?

Dacă ai răspuns „da”, atunci subscrii la critica anarhistă a societăţii de astăzi – cel puţin în liniile sale generale. Anarhiştii și anarhistele cred că puterea corupe, iar cei care-şi petrec întreaga viaţă căutând puterea sunt fix ultimii oameni care ar trebui să o aibă. Anarhiştii consideră că sistemul economic prezent răsplăteşte mai degrabă oamenii pentru comportamentul lor egoist şi fără scrupule decât pentru că sunt nişte fiinţe umane grijulii şi decente. Majoritatea oamenilor crede acelaşi lucru, singura diferenţă fiind că majoritatea oamenilor nu crede că există ceva ce s-ar putea face în privinţa asta sau, oricum, – iar asta e ceva asupra căruia devotații slujitori ai celor puternici insistă cel mai des – ceva care să nu înrăutățească lucrurile.

Dar cum ar fi dacă acest lucru n-ar fi adevărat?

Şi există vreun motiv pentru care să crezi asta? În momentul în care chiar le poți încerca, majoritatea predicţiilor obişnuite despre ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu ar exista state sau capitalism se dovedesc a fi totalmente false. Timp de mii de ani oamenii au trăit fără guverne. În multe părţi ale lumii oamenii încă trăiesc în afara controlului guvernelor de astăzi. Nu se omoară între ei. În mare, ele și ei îşi duc traiul ca oricine altcineva. Desigur, într-o societate complexă, urbană, tehnologizată, toate acestea ar fi mult mai complicate, dar tehnologia poate, de asemenea, să facă aceste probleme mult mai uşor de rezolvat. De fapt, noi nici nu ne-am gândit cum ar fi viaţa umană dacă tehnologia ar fi fost ajustată nevoilor umane. De câte ore de lucru ar fi nevoie ca să păstrăm o societate funcţională; asta dacă am scăpa de toate ocupaţiile fără rost şi nocive precum telemarketiştii, avocaţii, gardienii din închisori, analiştii financiari, experţii în relaţii publice, birocraţii şi politicienii, iar cei mai buni oameni de ştiinţă nu ar mai lucra la armamente şi pentru bursă, ci pentru a mecaniza muncile periculoase și grele ca mineritul şi curăţatul băilor, iar restul muncii ar fi redistribuită egal între toţi? Cinci ore pe zi? Patru? Trei? Două? Nimeni nu ştie, iar asta din cauză că nimeni nu pune astfel de întrebări. Anarhistele și anarhiştii consideră că acestea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem.

Chiar crezi acele lucruri pe care i le spui copiilor tăi (sau ceea ce-ţi spun părinţii)?

Nu contează cine a început.” „Rău cu rău nu se drege.” „Strânge după tine.” „Ce ție nu-ți place, altuia nu face.” “Nu fi rău cu alţii doar pentru că sunt diferiţi.” Poate că ar trebui să decidem dacă ne minţim copiii când le spunem ceea ce este bun şi rău, sau dacă suntem dispuse și dispuşi să luăm în serios propriile noastre interdicţii. Pentru că, dacă duci aceste principii morale la concluziile lor logice, vei ajunge la anarhism.

Să luăm principiul conform căruia răul cu rău nu se drege. Dacă chiar ai lua-o în serios, doar asta ar distruge aproape toată baza războiului şi a sistemului de justiţie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ideea de a împărţi. Mereu le spunem copiilor că trebuie să înveţe să împartă, să fie grijulii cu nevoile fiecăruia, să se ajute unul pe celălalt; iar apoi ne trezim în lumea reală unde presupunem că toată lumea este, firește, egoistă şi competitivă. Dar un anarhist ar sublinia că, de fapt, ceea ce le spunem copiilor noştri este adevărat. Aproape toate descoperirile din istoria umanităţii, de pe tot cuprinsul lumii, toate descoperirile sau realizările care ne-au îmbunătăţit viaţa, s-au bazat pe cooperare şi ajutor reciproc; chiar şi acum, majoritatea dintre noi ne cheltuim banii pe prieteni şi familie mai degrabă decât pentru noi. Sigur, mai mereu vor exista oameni competitivi în lumea asta, totuși nu există niciun motiv pentru care societatea să încurajeze unui astfel de comportament, cu atât mai puțin să-i oblige pe oameni să concureze pentru necesităţile de bază ale vieţii. Acest lucru este în beneficiul oamenilor aflaţi la putere, care vor ca noi să ne temem unele de alții. Din cauza asta anarhiştii fac apel la o societate bazată nu doar pe libertatea de asociere, ci şi pe ajutor reciproc. De fapt, majoritatea copiilor au crescut crezând în moralitatea anarhistă, ajungând treptat să realizeze că lumea adulţilor nu funcţionează la fel ca a lor. Din cauza asta foarte mulți au ajuns să fie revoltaţi sau alienaţi, ori sinucigaşi ca adolescenţi, şi, în sfârşit, resemnaţi sau amari ca adulţi: De cele mai multe ori, singura lor consolare este capacitatea de a-şi creşte copiii şi de a le spune că lumea este corectă şi justă. Dar cum ar fi dacă am putea începe construirea unei lumi care ar fi măcar fondată pe principii de justiţie? Nu ar fi cel mai frumos cadou pe care ar putea cineva să-l ofere propriului copil?

Crezi că fiinţele umane sunt fundamental corupte şi rele sau că un anume tip de oameni (femei, persoane de culoare, oamenii obişnuiţi care nu sunt bogaţi sau foarte educaţi) sunt specimene inferioare, destinate să fie controlate de către superiorii lor?

Dacă ai răspuns „da”, atunci, se pare, la urma urmei, că nu eşti un anarhist. Dar dacă ai răspuns „nu”, atunci şansele tale de a subscrie la principiile anarhiste sunt de 90% şi, probabil sau nu, îţi trăieşti viaţa în mare parte pe baza acestora. De fiecare dată când tratezi un alt om cu consideraţie şi respect eşti o anarhistă. De fiecare dată când îţi rezolvi problemele cu alţii ajungând la un compromis rezonabil, ascultând tot ceea ce au de spus ceilalți, în loc să laşi o persoană să decidă pentru toată lumea, eşti anarhist. De fiecare dată când ai oportunitatea să forţezi pe cineva să facă ceva, dar decizi să apelezi mai degrabă la propria lor raţiune şi simț al dreptății, atunci eşti o anarhistă. Acelaşi lucru se întâmplă de fiecare dată când împarţi ceva cu un prieten sau decizi cine spală vasele, ori faci orice altceva, dar în mod corect.

Desigur, ai putea obiecta zicând că toate acestea sunt corecte şi bune în cadrul grupurilor mici de oameni, pentru a ajunge la o înțelegere, dar ca să administrezi un oraş, o ţară, e ceva cu totul diferit. Şi, desigur, există un gram de adevăr aici. Chiar dacă descentralizezi o societate şi dai cât mai multă putere în mâinile micilor comunităţilor, tot vor mai rămâne foarte multe lucruri care trebuie coordonate, de la funcţionarea căilor ferate la deciziile privind direcţia dezvoltării medicale. Dar dacă ceva este complicat nu înseamnă că nu există nicio cale democratică de a face lucrurile. E doar ceva mai complicat. De fapt, anarhiştii au tot felul de idei şi viziuni despre cum o societate complexă ar putea să se auto-gestioneze. Pentru a le explica, am depăși cu mult scopul unui mic text introductiv precum acesta. Este de ajuns să spunem că, în primul rând, foarte mulţi oameni au petrecut foarte mult timp pentru a găsi modele ale unor societăți democratice funcționale. În același timp, dar la fel de important, niciun anarhist nu susţine că ar avea un plan perfect. Ultimul lucru pe care ni l-am dori ar fi să impunem modele prefabricate societăţilor. Adevărul este că probabil nici nu ne imaginăm jumătate din problemele care ar putea apărea în momentul în care am încerca să creăm o societate democratică; totuşi, suntem convinşi că ingeniozitatea umană, fiind așa cum este, va putea rezolva astfel de probleme, atâta timp cât este în spiritul principiilor de bază – care sunt, ca o ultimă analiză, principiile fundamentale ale decenţei umane.