Suntem două persoane care, de o vreme bună deja, discutăm despre organizare și teorie. Analizând evenimentele politice care au loc într-o lume tot mai tensionată, reflectând asupra tradițiilor locale de organizare, revizitând acțiunile de eliberare ale revoluționarilor din trecut, am început să ne gândim la moduri prin care putem pune mai concret în practică ideile libertare. Așa s-a născut ideea acestei reviste, gândită împreună cu alte proiecte de informare și educație politică la care lucrăm în paralel.
Demersul nostru nu este, bineînțeles, unul singular, ci se înscrie într-o lungă tradiție a publicisticii și organizării anarhiste. Astfel, în România putem găsi de-a lungul vremii diverse încercări și practici anarhiste: de la primele reviste anarhist-comuniste, precum Răzvrătirea (1891), Revista Ideei (1900–1916) sau Pagini Libere (anii 1920), până la grupurile anarho-punk ale anilor 1990 și 2000 și zinele pe care acestea le publicau, sau la colectivele anarhiste mult mai recente.
Actualmente putem observa mai multe tendințe socialiste în România. Printre ele se află și anarhismul bazat (preponderent) pe organizarea în grupuri mici și pe afinitate, care istoric și-a dovedit limitările. Prin asta nu încercăm să sugerăm că acest tip de organizare nu ar avea un anume impact imediat în comunitățile în care, sau pentru care, a apărut și s-a dezvoltat. Sau că i-ar lipsi o anumită viziune strategică ori un scop bine definit.
Ceea ce încercăm să punctăm, mai degrabă, este limitarea pe care ar putea să o aibă în afara acestor comunități imediate. Și că aceste grupuri ar putea lucra împreună nu doar punctual, în anumite momente specifice, ci constant, pe un termen nedefinit. Astfel s-ar crea un context în care ar putea să-și folosească cunoștințele, capacitățile, resursele pentru multiple scopuri comune, mai vaste, care să încorporeze nu doar grupurile, ci și societatea mai largă din care fac parte (cartierul, orașul, regiunea etc.). Această organizare nu le-ar periclita autonomia; din contră, le-ar extinde capacitățile și practica printr-un acces mai vast nu doar la resursele proprii, ci și la ale altora.
Prin urmare, considerăm că este nevoie să punem bazele unei noi tendințe anarhiste, mai organizate, centrate pe o înțelegere mai bună a istoriei, precum și a lumii curente. Una care să poată veni în ajutorul acelora care doresc să facă parte din structuri de lungă durată, orientate pe mai mult decât afinitatea imediată, personală. A vorbi despre experimentele trecute, a vorbi despre teorie, despre pedagogie, despre organizare este important. A pune bazele unei tendințe mai organizate este la fel de important, cu atât mai mult cu cât observăm că există un interes crescând pentru curente precum especifismo, platformism, comunism sau socialism libertar. Toate acestea reprezintă surse de inspirație pentru noi, din care putem învăța pentru a crea o mișcare locală mai organizată. Ne propunem, deci, să revitalizăm acele curente anarhiste care au pus accentul pe lupta de clasă și pe inserția socială. Revendicăm o tradiție anarhistă a organizării colective, în vederea construirii societății comunist-libertare.
Prin urmare, primul număr al Tendințe se concentrează asupra prezentării a ce este anarho-comunismul / comunismul anarhist / comunismul libertar. Și a explica de ce este important atât să revizităm trecutul în care curentele anarhiste și marxiste au apărut, cât și să vedem ce legături există între ele. Desigur, nu vom omite critica la adresa eșecurilor acestora, mai ales atunci când au fost aplicate în realitate, în cadrul unor revoluții eliberatoare. Având în vedere acestea, menționăm că paginile care vor urma din prezentul editorial sunt, mai mult sau mai puțin, un manifest, prin care încercăm să clarificăm baza conceptuală și terminologică cu care lucrăm. Promitem, de asemenea, că următoarele numere vor avea editoriale mult mai scurte.
