Se spune că un strigăt de disperare poate da tonul revoluției, poate schimba o lume în mai bine. Oricât de frumos ar suna acest gând, realitatea este că strigătul de disperare trebuie să fie legiune, trebuie să fie al multitudinii, să iasă din piepturile tuturor în același timp pentru a da tonul revoluției. Și nici atunci nu este sigur că flacăra revoluționară se va aprinde și va mistui ceea ce este, purtând mereu în gând speranța spre acel ceva care va putea fi.
Dar strigătul revoluției este molipsitor, se transmite de la un om la altul ca vechile boli ale Evului Mediu și infectează zeci, mii, sute de mii de oameni fără să poată fii stăpânit de către nimeni, de către nimic. El se transmite din casă în casă, purtat nu de șobolani sau alte animale, ci de gândul injustiției, al exploatării omului de către om.
Da, de data aceasta animalul, natura nu mai este de vină pentru răul pe care ne-am obișnuit să ni-l facem unii altora. De data aceasta vina se află în noi, în mintea noastră, în felul în care am construit societatea, în felul în care vedem ordinea. De data aceasta autoritatea este molima, este ciuma, este răul care trebuie extirpat din noi, prin noi, pentru noi.
Dar autoritatea va reacționa mereu, va sesiza în primă fază, va aștepta, va monitoriza și apoi va reacționa. Ea nu acceptă disidența, ea vrea și trebuie să reprezinte totul, alfa și omega, la fel ca Dumnezeul creator gelos al creștinilor, musulmanilor, păgânilor etc. Pentru autoritate diferitul este greșit, putred, murdar, sau orice alt cuvânt prin care putem să asociem dezordinea, anarhia.
Oare nu anarhia ne învață ceea ce este cu adevărat ordinea? Oare nu ea este cea care ne oferă indiciul că în afara stăpânirii se află cu adevărat ordinea, armonia dintre oameni, înțelegerea și pacea socială, că în afara constrângerilor, a biciului, a cnutului, a legilor, a justiției mutilate există posibilitatea libertății, a asocierii voluntare dintre semeni? Ei bine, atunci putem înțelege lesne de ce autoritatea dorește ca orice are legătură cu această armă a eliberării umane trebuie să dispară.
Atunci oare gândul nostru, năzuința noastră, strigătul nostru nu trebuie să fie cel al anarhiei, al anarhismului? Dacă și tu crezi la fel, să spargem barierele și prejudecățile pe care autoritatea ni le inoculează de la naștere, ni le hrănește și cultivă pe parcursul vieții. Să dăm frâu liber dorințelor noastre de cunoaștere, de cercetare, de înțelegere și să transformăm ceea ce autoritatea crede și ne spune că este dezordine în ordine, dând astfel frâu liber anarhiei.
