Nimeni nu este în siguranță până când nu este toată lumea în siguranță
Pandemia Covid-19 a avut impact asupra fiecărui aspect al vieții umane. A avut un efect devastator asupra sănătății fizice și mentale a oamenilor, asupra relațiilor sociale și a comunităților, asupra mijloacelor noastre de trai și asupra libertății de mișcare. De asemenea, ne-a redus semnificativ capacitatea de a organiza proteste politice eficiente și a întărit puterea statului. A evidențiat, în același timp, problemele fundamentale ale capitalismului global și nevoia sa continuă de creștere și de profit. Sprijinul statului pentru aceste obiective s-a aflat la originea pandemiei, a răspândirii sale și a consecințelor tragice ale îmbolnăvirilor. Nevoia unei revoluții nu a fost nicicând atât de evidentă.
Cu toate acestea, pe măsură ce am încercat să ripostăm, ni s-au arătat și slăbiciunile mișcării clasei muncitoare. Am asistat la creșterea numărului de morți, la copleșirea serviciilor de sănătate, la tratarea lucrătorilor esențiali ca sacrificabili și la transferarea costurilor economice către cei care își pot permite cel mai puțin; însă rezistența a fost neglijabilă. Cu toate acestea, pandemia a scos la iveală și acțiuni și sensibilități esențiale pentru transformarea socială: solidaritatea, ajutorul reciproc, auto-organizarea și internaționalismul.
Covid-19 și alte boli zoonotice care au apărut în ultimele decenii sunt cauzate de răspândirea capitalismului global. Pe măsură ce capitalismul acaparează din ce în ce mai multe terenuri pentru exploatarea forestieră, minerit și agro-afaceri, animalele sălbatice își pierd habitatele și intră în contact cu oamenii, creând astfel posibilitatea ca bolile să se „răspândească” de la alte specii la oameni. Această situație este exacerbată și de cererea de carne de animale exotice de către clasele de mijloc și superioare, aflate în expansiune în întreaga lume.
Răspunsul șefilor și al Statului
Cu toate că unele țări au urmat o strategie „zero-Covid”, majoritatea au urmărit mai degrabă atenuarea decât suprimarea pandemiei. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că s-a dorit menținerea în funcțiune a economiei cât mai mult posibil, punându-se profiturile înaintea sănătății oamenilor. Rezultatul este că pandemia a durat mult mai mult decât era necesar. Lucrătorii esențiali, care erau deja printre cei mai prost plătiți, au fost suprasolicitați, purtând pe umeri mare parte din povara crizei. Lipsa unor sisteme de asistență medicală bine finanțate a provocat nenumărate decese, iar numeroși lucrători au fost nevoiți să meargă în continuare la muncă din cauza inadecvării compensațiilor în caz de boală. Între timp, companiile au adunat profituri uriașe, iar declajul dintre bogați și săraci a crescut.
Pentru unele guverne, vaccinul a fost principala strategie împotriva Covid. Vaccinul este o parte esențială a combaterii Covid, dar măsurile de sănătate publică de bază sunt, de asemenea, vitale. Guvernele au preferat să se bazeze pe vaccin, deoarece acesta a asigurat profituri uriașe pentru companiile farmaceutice, în timp ce eliminarea tuturor măsurilor de sănătate publică i-a făcut pe oameni să muncească și să consume în continuare.
Lansarea vaccinului a scos, de asemenea, în evidență inegalitatea globală. Cea mai mare parte a vaccinurilor a ajuns în țările mai bogate, care și-au permis să plătească. Apelurile la renunțarea la drepturile din brevete, pentru a se putea produce vaccinuri la scară largă, au fost ignorate, arătându-se astfel că prioritatea pentru guverne a fost profitul companiilor farmaceutice. Fiecare țară pentru ea însăși, cu puțină coordonare sau solidaritate internațională – așa au funcționat lucrurile.
Răspunsul din partea anarhismului organizat
Organizațiile noastre au luat parte la o varietate de lupte, pentru locuri de muncă și instituții de învățământ sigure, pentru ajutor reciproc și solidaritate în cadrul comunităților, susținând și rezistența muncitorilor în fața angajatorilor și guvernelor care încearcă să-și recupereze banii cheltuiți.
Lockdown-ul a fost o perioadă dificilă pentru noi, deoarece activitatea noastră politică obișnuită nu a fost posibilă. Cu toate acestea, nu ne-am alăturat mișcării anti-lockdown. Anarhistx organizatx cred în auto-organizare. Noi nu urmăm reguli pentru că așa ne spune guvernul, ci urmăm reguli pe care le-am dezvoltat noi înșine, în mod colectiv.
Acesta este punctul central al chestiunii lockdown-ului. Regulile au fost impuse oamenilor, și nu au fost percepute ca venind de la ei înșiși. Ele nu au decurs din experiența avută în comunitate sau la locul de muncă, ci au fost gândite cu alte scopuri. Asta a dus la mesaje confuze și contradictorii și a creat un dezastru general, făcându-i pe mulți să nesocotească regulile, fie că este vorba de indivizi, de companii sau de alte instituții.
Ideile noastre se bazează pe principiile fundamentale ale anarhismului organizat: auto-organizare, solidaritate și ajutor reciproc. Nu avem nevoie ca guvernul să ne spună ce să facem și nici nu trebuie să mergem împotriva propriului nostru bun-simț doar pentru că guvernul vrea să mențină economia în funcțiune. Desigur, este greu pentru oameni să facă ceea ce este mai bine atunci când se află în poziții precare la locul de muncă. Acesta este motivul pentru care organizarea și lupta de clasă sunt elemente vitale în orice strategie.
A crea o mișcare revoluționară
Anarhiștii organizați cred că fără o societate complet nouă – o societate fără capitalism, stat și ierarhii – omenirii s-ar putea să-i fie dificil să supraviețuiască. În primul rând, această pandemie nu va fi singulară. Altele așteaptă să se întâmple, având în vedere relația de exploatare pe care oamenii o au cu animalele și cu lumea naturală. Capitalismul și-a dat la iveală potențialul periculos. Schimbările climatice și pierderea dezastruoasă a biodiversității și a habitatelor subminează însăși existența oamenilor pe pământ. Din nou, capitalismul și economia de creștere au accelerat acest proces prin jefuirea pământului de toate resursele disponibile. S-ar fi putut crede – și mulți au crezut la început – că experiența pandemiei va inspira un nou mod de viață, unul cu mai mult ajutor reciproc, solidaritate și respect pentru mediu. Dar acest optimism s-a risipit aproape imediat. Ne-am întors destul de repede la starea obișnuită, cu guverne dornice să ne facă pe totxi să cheltuim din nou. Încurajarea călătoriei cu avionul este un prim exemplu al disprețului total față de schimbările climatice. Exploatarea combustibililor fosili, exploatarea forestieră și defrișările au continuat pe tot parcursul pandemiei. În disperarea de a crește din nou profiturile afacerilor, schimbările climatice vor trece în plan secund.
În perioada care urmează, oamenii se vor concentra în mare parte pe confruntarea cu atacurile guvernului și ale angajatorilor, care vor încerca să transfere costul Covid-ului pe spinarea clasei muncitoare. O mare parte din timpul nostru va fi petrecut luptând în aceste bătălii economice. Clasa muncitoare ar fi bine să fie unită, astfel încât să ne putem sprijini reciproc și să ne asigurăm că cele mai defavorizate grupuri sunt susținute în totalitate. Avem nevoie de solidaritate și de ajutor reciproc, mai degrabă decât ca fiecare să lupte doar în perimetrul său, la locul său de muncă, în sindicate sau grupuri sociale defavorizate. Întreaga natură a muncii trebuie chestionată. Acest lucru a devenit și mai limpede în timpul pandemiei, când am putut vedea clar ce muncă este, de fapt, importantă. Va fi foarte dificil, deoarece oamenii nu vor – și e de înțeles de ce – să renunțe la locurile lor de muncă, chiar dacă aceste locuri de muncă sunt alienante și dăunătoare pentru ei înșiși și pentru restul planetei.
Este sarcina noastră istorică să continuăm să susținem necesitatea revoluției. Nu putem continua să ne concentrăm doar asupra problemelor imediate cu care ne confruntăm, încercând doar să evităm cele mai grave atacuri și să revendicăm câteva firimituri. Trebuie să provocăm întregul sistem. O strategie poate fi legată de un context specific – o comunitate, un loc de muncă –, dar trebuie să fie bine ancorată într-o perspectivă internațională. Putem învăța din experiența pandemiei, care i-a forțat pe mulți să-și restrângă existența la vecinătățile lor imediate – casă, vecini, comunitate și spații verzi. Mișcările pentru schimbări mai ample iau naștere mereu în contexte anume, în jurul unor probleme pe care le experimentăm noi însene.
Cu toate acestea, o perspectivă mai largă este esențială, deoarece schimbările de care e nevoie sunt în același timp uriașe și interdependente. Problemele cu care se confruntă un loc anume se datorează deciziilor luate în consiliile de administrație ale companiilor sau sunt rezultatul forțelor pieței, care se asigură că profitul este principalul criteriu de modelare al lumii.
Deși schimbările climatice sunt, de asemenea, o problemă globală, pandemia a fost mult mai imediată și mai personală. A devenit evident pentru toată lumea că suntem interconectatx. Acest lucru înseamnă că există potențial pentru a dezvolta mai multe mișcări cu orientare internațională. Sloganul „nu suntem în siguranță până când nu este toată lumea în siguranță” a devenit parte din gândirea multora. Viitorul depinde de capacitatea noastră de a construi pornind de la aspectele pozitive ale reacțiilor de la firul ierbii. Dar și de capacitatea noastră de a crea o mișcare care să treacă dincolo de preocupările și revendicările imediate, care să ne conducă la o ruptură fundamentală cu capitalismul și la o societate anarhistă.
