Această Revoluție [Revoluția Franceză din 1789] nu a fost, vai, decât o revoluție politică! A răsturnat cu îndrăzneală toate opreliștile, toate tiraniile politice, dar a lăsat neatinse, ba chiar le-a proclamat ca sacre și inviolabile, bazele economice ale societății, care sunt veșnicul izvor, fundamentul principal al tuturor nedreptăților politice și sociale, al tuturor absurdităților religioase, trecute și prezente.
A proclamat libertatea fiecăruia și a tuturor sau, mai bine zis, a proclamat dreptul fiecăruia și al tuturor de-a fi liberi. În realitate însă n-a dat decât proprietarilor, capitaliștilor și bogaților mijloacele de a realiza această libertate și de-a se bucura de ea.
„Sărăcia este robie!” – iată vorbele cumplite pe care, cu vocea sa plăcută, izvorâtă din experiență și din inimă, ni le-a repetat de mai multe ori prietenul nostru Clément[1] în cele câteva zile de când am bucuria de a mă afla printre voi, dragi tovarăși și amici.
Da, sărăcia înseamnă robie, înseamnă nevoia de a-ți vinde munca, iar împreună cu munca, propria persoană capitalistului care-ți oferă mijloacele de a nu muri de foame. Trebuie, într-adevăr, să ai spiritul înclinat spre minciună al domnilor burghezi pentru a îndrăzni să vorbești despre libertatea politică a claselor muncitoare! Frumoasă libertate aceea care-i subjugă pe muncitori capriciilor capitalului și-i înlănțuiește prin foame de voința capitalistului! Dragi prieteni, cu siguranță că nu e nevoie să vă arăt tocmai vouă, care cunoașteți printr-o lungă și dură experiență suferințele muncii, că atâta vreme cât capitalul va fi de-o parte, iar munca de cealaltă, munca va fi sclava capitalului, iar muncitorii vor fi supușii domnilor burghezi, care-și râd de voi dându-vă toate drepturile politice, toate aparențele libertății, în timp realitatea o țin numai pentru ei.
Dreptul de a fi liber, fără mijloacele de a o face, nu e decât o fantomă. Iar noi iubim prea mult libertatea, nu-i așa, pentru a ne mulțumi cu stafia ei. Vrem să-i simțim realitatea!
Ce anume constituie însă fondul real și condiția pozitivă a libertății? Este dezvoltarea integrală și deplina împlinire a tuturor facultăților trupești, intelectuale și morale ale fiecăruia. Înseamnă, așadar, toate mijloacele materiale necesare existenței umane; înseamnă, mai apoi, educația și instruirea. Un om care moare de inaniție, care e strivit de mizerie, care suferă în fiecare zi de frig și foame și care, văzându-i pe toți cei pe care-i iubește că suferă, fără a le putea veni în ajutor, nu e un om liber, e un rob. Un om condamnat să rămână toată viața, în lipsa educației, o ființă grosolană, un om privat de instruire, un ignorant, este inevitabil un rob. Iar dacă exercită cumva drepturi politice, puteți să fiți siguri că, într-un fel sau altul, le va exercita de fiecare dată împotriva propriilor interese, în folosul exploatatorilor și stăpânilor săi.
Condiția negativă a libertății e următoarea: niciun om nu-i datorează altuia supunere. El nu e liber decât cu condiția ca toate actele să-i fie determinate de propria sa voință și de convingerile sale, nu de voința celorlalți. Însă un om pe care foamea îl obligă să-și vândă munca și persoana la cel mai mic preț capitalistului care binevoiește să-l exploateze; un om pe care propria grosolănie și ignoranță îl lasă la cheremul învățaților săi exploatatori, va fi inevitabil și întotdeauna un rob.
***
[1] Sylvain Clément, fotograf din Saint-Imier. Îi datorăm o fotografie făcută lui Bakunin în mai 1871, adică în timpul acestor conferințe. În iulie a aceluiași an, se va înscrie în comitetul Federației Jura.
Mihail Bakunin, 1871
