Săptămâna care a trecut, în toată Grecia, mii de persoane au ieșit în stradă pentru a-și exprima furia și durerea față de accidentul feroviar din 28 februarie 2023, soldat cu zeci de morți și zeci de persoane dispărute. În același timp, reacția autorităților față de cei care au ieșit în stradă a fost, previzibil cumva, represiunea polițienească, manifestațiile fiind atacate de „forțele de ordine” în Atena și Salonic.
Deceniile de neglijare a căilor ferate, urmare a politicilor neoliberale de austeritate și privatizare, au lăsat sistemul feroviar grec într-o situație precară. După vânzarea căilor ferate elene din timpul guvernului Syriza, personalul angajat a fost redus semnificativ, marea parte a tăierilor care au urmat vizând tocmai sistemul de control al siguranței circulației. În urmă cu un an, șeful departamentului responsabil cu securitatea căilor ferate a demisionat pentru că, în loc să instaleze un sistem automat de control, guvernul a cumpărat din Elveția trenuri la mâna a doua, pe care le-a dat ulterior în folosință firmei care cumpărase compania de stat. Guvernul s-a lăudat mai apoi cu modernizarea și privatizarea „de succes” a căilor ferate, adică cu sacrificarea siguranței muncitorilor și călătorilor pe altarul austerității (pentru unii) și al profitului (pentru alții).
Muncitorii feroviari au atras constant atenția asupra pericolului reprezentat de aceste politici, încercând să organizeze greve de protest față de disponibilizări și față de afectarea siguranței pe căile ferate. Aceste greve au fost considerate „ilegale” și, în general, denigrate în mass-media.
La fel ca în cazul cutremurului din Turcia, soldat cu mii de victime, tragedia din Grecia n-a fost un simplu accident. Ea ne amintește, încă o dată, de modul în care statul și capitalul privesc viața: doar ca pe un mod de a extrage profit. Acest cumplit accident a confirmat din nou, dacă mai era nevoie, complicitatea profundă dintre stat și capital, dar mai ales consecințele ei dezastruoase. Atunci când viețile noastre devin doar o altă cheltuială în bugetul statului sau al companiilor private, vorbim însă despre crime, nu despre accidente, calamități sau erori.
În România, infrastructura feroviară rămâne un bun public relativ accesibil, în ciuda deceniilor de neglijare voită, în ciuda disponibilizărilor și subfinanțării. Lipsa de investiții a dus CFR-ul în situația pe care o cunoaștem cu toții, discursurile legate de privatizare (ca soluție minune) revenind periodic în atenția publicului, în timp ce necesitățile reale sunt ignorate. Exemplul Marii Britanii, unde privatizarea a dus la o creștere prohibitivă a prețurilor călătoriei, sau al Greciei, unde vedem în aceste zile roadele tragice ale acelorași politici, ar trebui să fie lămuritoare pentru oricine mai are încă iluzii în privința consecințelor privatizării bunurilor și serviciilor publice. E clar că cei care câștigă din astfel de tranzacții nu sunt niciodată cetățeni sau muncitorii, iar calitatea serviciilor de regulă scade în mod dramatic. E nevoie de un transport public sigur, accesibil și ecologic, nu de subordonarea acestuia logicii profitului sau intereselor politice.
Yavor Tarinski, militant anarhist și colaborator la mai multe publicații libertare din Grecia, amintește, de pildă, de modul în care erau gestionate serviciile publice în Barcelona revoluționară. Acest exemplu istoric (care nu e singular) confirmă capacitatea muncitorilor de a gestiona mult mai bine și mai eficient infrastructura publică pe care o au în grijă. E nevoie, scrie el, să gândim dincolo de privatizare și naționalizare, dincolo de stat și de interesele capitalului. E timpul, poate, să gândim socializarea serviciilor publice de la „firul ierbii” prin încredințarea gestionării lor direct către cei care muncesc. În același timp, e nevoie de investiții publice în infrastructura feroviară, mai ales în contextul crizei climatice, trenul fiind unul din mijloacele de transport cele mai accesibile și puțin dăunătoare mediului.
Ne exprimăm adânca tristețe pentru tot ceea ce s-a întâmplat, pentru viețile pierdute, pentru suferința celor rămași; și solidaritatea deplină cu toți cei care se revoltă, cu furia și lupta lor!
***
Imaginea a fost preluată de pe pagina Organize! unde puteți găsi și un comunicat al Organizării Politice Anarhiste din Grecia, intitulat Nu a fost un accident!
