SRI şi-a făcut podcast, ştie cu marketingul. Marea presă – televiziunile – îi fac gratuit reclamă, care ar costa altfel o grămadă de bani. Desigur, nimic critic, cum te-ai aştepta de la rolul de „câine de pază al democraţiei”. Podcastul e realizat de Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, care a fost odinioară jurnalist şi nu oriunde, ci tot la marile televiziuni. Mai exact Realitatea TV. Despre traseismul jurnaliştilor în politică – şi uite că şi spre servicii, despre infiltraţii din presă sau legăturile patronilor trusturilor de presă cu fosta Securitate s-a mai discutat în ultimele două decenii pe ici pe colo. În rapoartele anuale ale ActiveWatch care monitorizează libertatea presei, de exemplu, s-a tot scris pe acest subiect.
Ne putem imagina, deci, cât de strânse sunt relaţiile unei părţi a presei cu politica şi cu serviciile de informaţii, şi atunci nu mai e o surpriză că le vedem cum se transformă în simple difuzoare de publicitate „gratuită” pentru acestea.
Doar în afara televiziunilor găsim ceva care mai aduce a jurnalism neadormit. Libertatea ne aminteşte că acelaşi fost jurnalist acum realizator de podcasturi la SRI – Ovidiu Marincea – negocia pe vremea când încă era ziarist contracte de 10.000 de euro cu Elena Udrea în care el, jurnalist, figura drept prestator de servicii media în campania ei electorală.
Şi acum să vedem şi de ce şi-a făcut SRI-ul podcast. Păi pentru a se auto-promova, desigur. Pentru a deveni mai „prietenoşi” cu publicul, mai umani, mai cool, mai în trend, ca să câştige astfel popularitate şi de ce nu – şi noi recruţi. Cam la fel cum face şi Poliţia Română cu glumiţele de pe Facebook.
Toate pentru a ne face astfel să uităm că în fond vorbim de o instituţie represivă, complet lipsită de transparenţă, cu mult prea multă putere atribuită nedemocratic şi pentru care cetăţenii nu au niciun fel de mecanism de tragere la răspundere, aşa cum au pentru clasa politică, aşa imperfecte cum sunt pârghiile electorale. O instituţie cu multe tentacule care păstrează şi azi suficiente rădăcini în vechea Securitate – atât în termeni de oameni cât mai ales în termeni de practici.
Iar dacă vă întrebaţi despre ce vrea să ne vorbească SRI-ul în noul său podcast iată primul subiect – TERORISM. Cu referiri, desigur, la atacurile din occident în care s-a intrat cu maşini în oameni prin târgurile de Crăciun. Aşa light, de sărbători. Şi sigur cu completarea că în România, chiar dacă am fost feriţi până acum de atacuri teroriste, „întrebarea e când se va întâmpla nu dacă se va întâmpla”.
De ce e relevantă discuţia asta? Păi pentru că ne arată mecanismele de propagandă pe care le pun în funcţiune serviciile prin acest nou canal de PR cu deja mare succes la public. Mecanisme care nu-s deloc noi sau folosite doar în România, ci au fost preasfinţite chiar de americani cu hachiţa „Războiului împotriva terorismului” (War on terror). Un leitmotiv care unge cu brio rotiţele serviciilor din toată lumea occidentală de două decenii, de la 9/11 încoace. În numele căruia au fost legitimate numeroase războaie şi intervenţii militare duse pentru profit şi interese geopolitice, sporirea înarmării şi creşterea aparatelor represive, militare şi de informaţii şi prioritizarea politicilor şi intereselor lor, restrângerea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti, proliferarea şi instituţionalizarea islamofobiei, sporirea supravegherii cetăţenilor, printre altele.
Toate acestea au sporit, mai degrabă decât să reducă ameninţarea atacurilor teroriste. Au destabilizat regiuni şi ţări întregi, au distrus numeroase vieţi omeneşti, au traumatizat milioane de oameni pe tot globul. Şi au şi sporit puterea şi controlul sistemelor represive – armata, serviciile de informaţii interne şi externe, creând un cerc vicios: ele ne alimentează teama, pentru a legitima astfel de ce avem nevoie de ele să ne protejeze. Cu preţul drepturilor noastre – la viaţă privată, la protest, la demnitate şi pentru unii chiar la viaţă.
