Atâta timp cât există capitalism, va exista nedreptate socială. Atâta timp cât există stat, va exista nedreptatea constrângerii. Scopul, desigur, este eliminarea societății capitaliste și a statului.
Gáspar Miklós Tamás (1948-2023)
Pe Gáspar Miklós Tamás (GMT) l-am văzut pentru prima dată la Budapesta, în 1984. Publicasem în Iztok, revue libertaire sur les pays de l’Est, traducerea prefeţei cărţii Ochiul şi mâna în care se pronunţa pentru socialismul libertar, pe filiaţie anarhistă şi sindicalistă. [1] Cartea apăruse în samizdat, mai bine zis la o editură independentă maghiară. În Ungaria climatul era relativ permisiv atunci, într-un fel poate mai permisiv decât azi. Cu ocazia asta am dat de mama lui, o doamnă foarte în vârstă, cu care locuia și despre care, din vorbă în vorbă, am aflat că fusese formată politic de bunicul meu, Eugen Rozvan (Rozvány Jenő), cofondator al PCR, deputat de Bihor, executat la Moscova în 1938. Mi-a apărut ca un fel de fostă ilegalistă stalinistă în dizgraţie datorită evoluţiei PCR și faptului că a trebuit să se mute în Ungaria unde, puțin după sosirea lor în 1978, fiul ei va intra în disidență. De la bun început şi până în 2018, când ne-am văzut pentru utima oară, am avut senzația stranie cu GMT că aparţinem aceleiaşi familii, lărgită desigur, nu de sânge, cu toate tensiunile şi relaţiile conflictuale inevitabile în cadrul unei structuri sociale precum familia pe care nu o alegi.
La Budapesta, ca regulă generală la acea vreme, disidenţa era mai ales de factură marxistă, aflându-se sub patronajul unor intelectali comunişti prestigioşi care adoptaseră, din diverse motive, poziţii critice. Angajamentul libertar de atunci al lui GMT constituia un caz aparte. De acolo şi decizia noastră la Paris să traducem cartea, ceea ce am și făcut cu concursul Marianei Enckell de la Lausanne, în 1985.
Informaţiile despre GMT le primisem de la sociologul István Kemény cu care eram în contact la Iztok. El fusese militant anarhist până în 1947, când încă se mai putea, participase la insurecţia din 1956 şi a realizat o serie de anchete sociologice privind muncitorii din Ungaria la sfârsitul anilor ‛60, înainte de a se stabili în Franţa. Reacţiile la carte, care comporta pe alocuri paragrafe atât de absconse încât erau aproape incomprehensibile pentru cititorul neavizat, au fost mai degrabă rezervate. Personal, preocupările mele anarhiste erau mai repede militante și legate de noua dinamică în Est, după starea de război decretată în Polonia şi interzicerea sindicatului Solidarność cu câţiva ani înainte, decât de ordin filozofic.
În 1988, la întoarcerea din Statele Unite, unde a avut un fel de bursă, l-am găzduit un timp la Paris și am constatat în convorbirile noastre că antistatalismul lui era mai repede de natură libertariană (sau „anarhistă de dreapta”), ceea ce nu m-a mirat decât pe jumătate. Eram prea preocupat de actualitate şi angajat în tot felul de comitete ca să epiloghez pe tema evoluţiei lui GMT, un intelectual briliant și cam snob în ochii mei de atunci. Ceva mai târziu, el a devenit deputat „liberal de centru-stânga”, cum era etichetat partidul la care aderase, SZDSZ (Alianţa Democraţilor Liberi), şi ne-am pierdut din vedere.
Mult mai târziu am dat de un articol al lui tradus în franceză de Claude Karnoouh pe care m-am grăbit sa-l răspândesc şi despre care am scris şi vorbit în mai multe rânduri. [2] A fost pentru prima dată când o intervenţie de-a lui pe plan intelectual mă mobiliza pe bune, independent de proclamațiile marxiste, de altfel cam fanfaroane ale autorului. Ea rămâne cea mai pertinentă analiză a faimoasei tranziţii de la „socialismul realmente inexistent” la capitalism pur şi simplu.
După aceea, ne-am revăzut de mai multe ori, ultima dată în 2018 la Budapesta când am făcut un interviu cu el [3]. La el acasă, în cartierul burgheziei evreieşti de la Pesta, cum îi placea să spună, unde locuia împreună cu fata lui, pereţii erau plini de cărţi. Asta mi-a adus aminte de o scenă care a avut loc la mine, în Faubourg Saint Antoine. Un amic de-al lui care a venit să-l vadă la mine – arhitectul László Rajk, fiul ministrului comunist de interne şi pe urmă de afaceri externe, executat tot de comunişti în 1949 în urma unui proces trucat – a făcut o remarcă dezagreabilă. „Obicei tipic de Europa centrală”, a spus el cu voce tare privind biblioteca plină de cărţi. Asta m-a agasat pe moment, după care m-a pus pe gânduri. Ceva mai târziu am renuntat la o bună parte dintre cărţi și mai ales, pe cât se poate, am renunțat să mai achiziţionez altele. GMT nu.
În ultimii ani era din ce în ce mai izolat. Mai izolat poate chiar decât în România sub Ceauşescu, mi-a lăsat el să înţeleg odată. Nu ştiu cât îl ajutau cărţile. Trist. Foarte trist. Acum că s-a stins, realizez că eram mai mult decât membrii aceleiaşi „familii”, eram prieteni. Tovarăşi cu intermitenţe, dar mai ales prieteni. Mă gândesc la fata lui de care părea foarte ataşat. Sper că e bine.
Nicolas Trifon
Paris, 16 ianuarie 2023
[1] Gáspar Miklós Tamás, „Le « socialisme existant » et le socialisme inexistant”, Iztok, nr. 9 (septembrie 1984): https://www.la-presse-anarchiste.net/spip.php?article1577.
[2] Cf. Nicolas Trifon, „1989-2019, l’avènement du « Capitalisme pur et simple » à l’Est”, Courrier des Balkans (2019): https://www.courrierdesbalkans.fr/Blog-o-1989-2019-l-avenement-du-capitalisme-pur-et-simple-a-l-Est
[3] Gáspár Miklós Tamás: „Stânga are o problemă de logistică” (Interviu 2018): https://pagini-libere.ro/gaspar-miklos-tamas-stanga-are-o-problema-de-logistica-interviu-2018/.
