Gáspár Miklós Tamás: „Stânga are o problemă de logistică” (Interviu 2018)

Confruntată cu tăvălugul (i)liberal, care are tot mai mulţi aliaţi în Balcani, stânga are mari dificultăţi să se afirme în regiune, chiar şi în contextul luptelor împotriva corupţiei care o frământă acum. Emigrat din România, întâi libertar, iar apoi un timp liberal, Gáspár Miklós Tamás a devenit o figură de seamă a marxismului critic. Interviul de mai jos a fost realizat de Nicolas Trifon în septembrie 2018 și publicat inițial pe platforma on-line Courrier des Balkans, în limba franceză.

***

Născut la Cluj-Napoca în 1948, Gáspár Miklós Tamás a părăsit România lui Ceauşescu în 1978 şi s-a instalat la Budapesta. În anii ’80 s-a aflat pe poziţii libertare în timp ce disidenţa maghiară era mai degrabă marxistă. Prima lui carte tradusă în franceză L’Œil et la main: introduction à la politique apare în 1985 la editura Noir din Geneva. După 1989 face parte din Parlament ca deputat al unui partid liberal, Alianţa Democraţilor Liberi. De la poziţii calificate de unii drept conservator-liberale, operează o schimbare radicală, devenind o figură de seamăa marxismului critic. În contextul „capitalismului pur şi simplu” în vigoare în Est după implozia regimurilor comuniste, Marx este, în opinia sa, mai actual ca niciodată. La începutul anilor 2000 participă la fondarea organizaţiei Attac Ungaria şi a Stângii Verde, formaţie înrudită cu Die Linke, succesoarea partidului la putere în RDG.


(Courrier des Balkans) CdB: În 2013, ai salutat cu entuziasm apariţia în România a unei cărţi intitulată Sunt un om de stânga. Este nevoie de curaj ca să asumi un astfel de angajament în Est, semnalai în prefaţă.

GMT: Într-adevăr, contribuţiile lui Vasile Ernu din această culegere anunțau un început promiţător, iar dacă ne gândim la o editură precum Tact la Cluj, spre exemplu, nu putem decât să ne bucurăm de calitatea textelor critice publicate în ultimul timp în aceeastă ţară. Acestea fiind zise, platforma CriticAtac merge mai slab azi, iar Ernu se arată tot mai puţin disponibil.

CdB: Absenţa unui pol de stânga în mobilizările populare din ultimii doi-trei ani  împotriva corupţiei statului român administrat de PSD, destul de spectaculoase văzute din afară, a putut contribui şi ea la această situaţie ?

GMT: Toate mişcările anticorupţie sunt de când lumea conservatoare. Asta nu înseamnă că cei combătuţi sunt mai buni sau politic diferiţi. Desigur, cei care combat corupţia au dreptate moral, dar, până la urmă, o asememnea dinamică nu poate avea decât efecte autoritare, conservatoare. Nu, starea deplorabilă în care se găseşte stânga şi incapacitatea celor care se reclamă de la ea de a acţiona se datorează altor cauze. Stânga are o problemă de logistică. Deseori, reprezentanţii ei nu petrec decât câteva luni în ţară. Cum se prezintă ocazia, ei pleacă să lucreze la universităţi sau în cercetare în ţările occidentale. Cum poţi avea o activitate consecventă, cum poţi avea o influenţă asupra realităţii, cum poţi interveni politic în aceste condiții? Aşa se întâmplă în toate țările din zonă. Patru milioane de români lucrează afară, jumătate dintre letoni la fel, iar în Ungaria, unde fenomenul e mai recent, 750.000 de persoane au luat luat drumul exilului, ceea ce nu e chiar nimic având în vedere mărimea ţării. Într-un fel, România cunoaşte o anumită dinamică, o dezvoltare rapidă a anumitor sectoare şi o anumită descentralizare. Mai există şi alceva decât Bucureşti. Oraşe precum Clujul şi Timişoara, chiar Iaşiul, au decolat, cu consecinţe pozitive pe plan cultural. Aici, în Ungaria, liniştea este totală. În afară de Budapesta, nu mai rămâne mare lucru, producţia editorială de calitate este la pământ…

CdB: Pentru cei care au cunoscut Ungaria anilor ’80, cum e cazul meu, nu este uşor de înţeles frica asta obsesivă de migranţi, mentalitatea asta de bunker, puțin ca în Israel…

GMT: Ungaria nu este singura ţară afectată de acest fenomen. Uite-te la Austria. Nu demult am locuit acolo timp de câteva luni. Este teribil, doar că la ei există imigranţi. La noi nu. Israelul are duşmani, însă nimeni nu ameninţă Ungaria. Totuşi, 82 % dintre ungurii consultaţi pe această temă sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Viktor Orban. În acelaşi timp, trebuie reamintit că media şi guvernul sunt dominate de extrema dreaptă. Un singur program TV, din nu ştiu câte canale, acordă o oră pe zi opoziţiei. Opoziția nu poate să se exprime decât pe un post de radio, care nu poate fi prins în afara Budapestei. Ziarele importante de informaţie au dispărut unul după altul, zeci de mii de funcţionari au fost daţi afară, ca în Turcia lui Erdogan… Dintre intelectualii cât de cât cunoscuţi sunt singurul care mai intervine.

CdB: Ce fac ceilalţi, toți cei care participau la dezbaterile atât de animate de odinioară ?

GMT: Tac. Simplu. Trişti, înfricoşaţi, depresivi. Situaţia este diferită de aceea care predomină în fosta Federaţie Iugoslavă, unde merg des. În ajunul alegerilor legislative din iunie [2018] din Slovenia, am luat cuvântul în piaţă la un miting public, în engleză bineînţeles – toată lumea vorbește engleza acolo − şi am putut constata existenţa unui sentiment antinaţionalist foarte răspândit printre tineri. Ideea iugoslavă rămâne vie în Serbia, mai puţin în Croaţia, dar oricum. Ca regulă generală, în ţările din sud marcate de lupta antifascistă, se observă o atitudine mai înțelegătoare faţă de migranţi decât în alte părţi. Mai multe dintre aceste ţări au guverne de stânga. Am remarcat ceva similar în Slovacia, în discuţiile pe care le-am avut cu militanţii întâlniţi cu diferite ocazii, care păstrau o relaţie privilegiată cu rezistenţa împotriva nazismului.

CdB: În fosta Iugoslavie, ai avut ocazia să mergi şi în Voivodina, unde există o importantă comunitate maghiară ?

GMT: Am fost în special la Belgrad. Majoritatea ungurilor din Voivodina au emigrat în Ungaria, mai ales în timpul războiului, dar şi înainte, ca „Gastarbeiter”, în Germania spre exemplu. Erau o jumătate de million, n-au mai rămas decât vreo sută de mii. Oricum, minorităţile maghiare din ţările vecine sunt dominate de naţionaişti. În Transilvania, 99 % dintre unguri sunt partizanii lui Orban. S-ar putea zice că acesta este primul ministru al Transilvaniei mai degrabă decât al Ungariei.

CdB: Recent, pe 28 iulie [2018], la Băile Tuşnad (Tusnádfürdő), Viktor Orban a făcut un appel la clasa politică românească şi la opinia publică favorabilă conservatorismului, pentru întoarcerea la valorile tradiţionale și pentru respectul religiei, pe care astfel pretinde că le apără.

GMT: Situaţia este din toate punctele de vedere diferită în Ungaria faţă de România. Să luăm religia. Foarte populară în România în timp ce în Ungaria bisericile sunt goale. Creştinismul de care se face atâta caz este doar politic, obsesia împotriva lui Soros nu este decât o formă neruşinată de antisemitism care, de altfel, nu dăunează nicidecum bunelor relaţii ale lui Viktor Orban cu Benjamin Netanyahu.

CdB: Spui 99 % dintre maghiari. Dar dacă luăm în considerare Banatul, Timişoara – unde relaţiile între majoritatea română şi minorităţile germane, maghiare sau sârbeşti sunt mai puţin încordate decât în alte părţi – lucrurile stau altfel parcă. Am fost surprins când l-am auzit pe un bun prieten român de acolo, cunoscut pentru angajamentul său în favoarea drepturilor omului, care mi-a spus că stimează mai mult un naţionalist fanatic precum László Tőkés decât pe ştabii de la UDMR, având în vedere că cei din urmă sunt corupţi.

GMT: Să spunem 90 %. Îl ştiu bine pe László Tőkés şi pe toată familia sa de la Cluj. Tatăl lui era episcop reformat. Este un băiat curajos, fără niciun simţ al umorului, care, după ce a devenit celebru cu ocazia manifestaţiilor care au declanşat revoluţia din 1989, a devenit marioneta unei clici naţionaliste de la Buapesta, care a făcut din el o vedetă la televiziunea maghiară. Având în vedere faima lui, ar fi putut deveni preşedintele României şi, cine ştie, ar fi putut realiza pacea româno-maghiară. Dar nu a fost suficient de inteligent pentru aşa ceva. Cu timpul, a devenit atât de dezagreabil, egoist şi fanatic încât a devenit nepopular până şi printre ungurii din Transilvania, iar dreapta l-a abandonat. În această privinţă trebuie reamintit aici că principalii conducători de la UDMR sunt mai ales pragmatici, în timp ce cadrele locale întreţin cu convingere şi succes febra naţionalistă a bazei.