Panait Mușoiu – anarhistul în vizuina sa

august 26, 2019 / #Blog

Panait Mușoiu (1864-1944), un fel de Thoreau al mahalalelor bucureștene, a locuit o vreme și pe o uliță apropiată de Calea Văcărești. „Cuviosul Panait”, așa cum îl strigau în glumă tovarășii săi, devenise unul dintre „personajele” sărăcăciosului cartier evreiesc. Un soi de înțelept excentric, anarhistul reușise să trezească admirația „mahalalei”, bucurându-se în egală măsură de încrederea bandiților și de stima cărturarilor ei. Cămăruța lui, plină până în tavan cu șiruri labirintice de broșuri, cărți și reviste, avea ușa deschisă zi și noapte. Vizitatorul inopinat găsea pe masă un bilețel, prin care era îndemnat să ia ceea ce-și dorește și să lase (dacă are) banii necesari viitoarelor tipărituri.

Isac Peltz, cronicarul Căii Văcărești, ne-a lăsat un portret plin de culoare al anarhistului „Moșeanu”, unul dintre cele mai reușite făcute neobositului publicist libertar. Fără a intra aici în detaliile vieții și activității sale fascinante (încă puțin cunoscute), ne putem face o foarte bună idee despre personalitatea „acestui om ciudat” – cum îl numise Arghezi la un moment dat – parcurgând câteva dintre rândurile pe care scriitorul bucureștean i le-a dedicat:

„Avea un cap de pictură expresionistă: pletele acopereau gulerul cămășii rusești, ochii verzi, nici calzi, nici reci, priveau nepăsător lumea, în adăstarea alteia, iar fruntea, mare, dominantă, purta pe ea semnele gândurilor multe – toată numai brazde. Moşeanu avea o singură cameră plină de cărți. De-abia mai era loc pentru patul de fier şi pentru o masă de scris. Toată ziua lucra. Întocmea o revistă lungă (Revista Ideei – n.n.), în paginile căreia se întâlneau toți așii filozofiei și sociologiei clasice, moderne, contemporane – de la conservatorii ponderați, până la extremiștii catastrofali. În mintea şi sub condeiul lui, anarhistul îi întrunea pe toți. Din când în când, omul primea vizita unor tineri palizi și covârșiți de lecturi și proiecte revoluționare. Locuind în mansarde sau în beciuri – lipsiți de soare, de aer, de mâncare – fără mângâierea unei mâini de mamă sau de iubită, zdrențuiți, nedormiți şi veșnic flămânzi, băiețandrii ăştia întârziau ceasuri, zile şi, câteodată, nopţi întregi la Moşeanu, în dezbateri fierbinți asupra lumii viitoare… Neînregimentați în niciun partid – dincolo de orice disciplină – ei vedeau în omul care se izolase de semeni între cărți un ideal de viaţă. Ajutându-l, li se părea că ajută împlinirea gândului pentru care jertfeau totul: familie, avere, profesiune, dragoste…

Moşeanu se bucura de stima vecinilor care îl venerau pentru disprețul pe care îl dovedise nevoilor omenești; mahalagiii știau că anarhistul nu înghite fiertura cu lunile, nu face foc niciodată, culcându-se în odaia rece chiar pe vremea gerurilor siberiene… Marcel, de pildă, şeful unei bande alcătuită din opt fraţi, hoţi şi puşcăriaşi cunoscuţi, se exprima întotdeauna cam astfel despre Moşeanu: – E candriu! („într-o ureche” – n.n.).

Iar bătrânul talmudist Elanim, care de asemenea mânca o dată la două zile, ostenind nopţi întregi asupra foliantelor sfintelor tipărituri ebraice, îl considera un mucenic. – Un om ca el, spunea bătrânul, mângâindu-şi ciocul de zăpadă, se naşte rar!”

***

Fragmentul lui Isac Peltz este ilustrat printr-o linogravură care-l reprezintă pe Mușoiu în „viziuina” sa. Linogravura a fost făcută recent de unul dintre membrii colectivului nostru și a fost botezată (cum altfel?) „Panait Mușoiu în subsolul lui”. Lucrarea e realizată cu acril (în loc de cerneală) și colorată în creion.

                         R.

”Panait Mușoiu în subsolul lui”

Newsletter