María Teresa de las Mercedes Wilms Montt (Viña del Mar, 1893 – París, 1921) a fost o scriitoare, poetă și anarho-feministă chiliană.
S-a născut la Viña del Mar în 1893 într-o familie influentă și avută din Chile. Interesul său pentru scris și curiozitatea sa intelectuală timpurie au poziționat-o împotriva rolurilor tradiționale atribuite femeilor la acea vreme. S-a căsătorit cu Gustavo Balmaceda Valdés, cu care a avut două fiice. Din cauza problemelor din căsnicie, a pierdut custodia copiilor și a fost închisă în mănăstirea Convento de la Preciosa Sangre. Ajutată de Vicente Huidobro, ea evadează din Chile și începe să publice texte cu tendință feministă și anarhistă în revistele din Buenos Aires. În 1917 a publicat primele sale două cărți, „Preocupări sentimentale” și „Cele trei cântece”. S-a mutat mai apoi la Madrid, în 1918, unde a publicat „În liniștea de marmură” și „Anuarí”. S-a întors la Buenos Aires și a publicat cea de-a cincea și ultima sa carte „Povești pentru bărbați care sunt încă copii”, în 1919. În mijlocul călătoriilor continue în Europa, s-a reîntâlnit cu fiicele sale la Paris. După plecarea acestora, s-a sinucis cu o supradoză de somnifere, la doar 28 de ani.
Poem XII
Erau mâinile lui mici ca doi fluturi neliniștiți, ca doi coconi tocmai deschiși brizei.
Era gura lui, un ulcior de rubine care, din capriciul naturii, au dobândit viață și sângerau.
Erau ochii lui, două lacuri sub seninătatea lunii pline, unde se ascundea tot albastrul eterului.
Și era fruntea lui, o placă de fildeș pe care soarta a scris, cu creionul, rare figuri neînțelese.
Părul lui era de un topaz diluat și, răspândindu-se în brațele mele, strălucea ca niște fire de diamant stelat.
***
Poem autobiografic
Sunt Teresa Wilms Montt și, deși m-am născut cu un veac înainte, viața nu mi-a fost atât de diferită de a ta.
Am avut și eu privilegiul de-a fi femeie.
E greu să fii femeie în această lume.
O știi și tu mai bine decât oricine.
Mi-am trăit intens fiecare răsuflare și fiecare clipă a vieții, femeia am sublimat-o.
Au încercat să mă înăbușe, dar nu le-a mers cu mine.
Când mi-au întors spatele, eu mi-am întors fața,
Când m-au lăsat singură, eu am dăruit companie,
Când au vrut să mă ucidă, eu am dat viață,
Când au vrut să mă întemnițeze, eu am căutat libertatea,
Când m-au iubit fără iubire, eu am dăruit și mai multă,
Când au încercat să-mi curme glasul, am strigat,
Când m-au lovit, am ripostat.
Am fost crucificată, moartă și-ngropată de familia mea și de societate.
M-am născut cu un veac înaintea ta, însă te văd asemenea mie.
Sunt Teresa Wilms Montt și nu sunt potrivită pentru fetele tinere.
